Erin

    O cheamă Erin. E chiar o tipă super! Lucrul ăsta aveam să-l aflu ceva mai târziu. Deocamdată, știam doar că mă duc să o iau de la aeroport. Mă rugase o cunoștință de-a mea din Cehia să o ajut să se descurce pin București. Știam că vine din Utah, de la mormoni adică, și că are de făcut nushce studii pentru doctoratul ei, o chestie cu minoritățile în Europa de Est.

    Merg spre aeroport. Am promis, mă țin de cuvânt. Recunosc, fără prea mare tragere de inimă, dar merg. Cum naiba o arăta, că am uitat să întreb… Chestia cu scris numele pe o foaie de hârtie, habar n-am de ce, îmi repugnă. Știu, e foarte simplu și practic, dar acum n-am nici măcar foaia aia pe care să scriu „Erin” și să o flutur cu un zâmbet tâmp. Asta e… Mă chinui să îi fac portretul robot. Doctorandă, adică vreo 25 de ani, probabil ochelari, probabil destul de urâțică, americancă, adică obeză de la atâta junk-food cât bagă în ei, probabil cu niște pantaloni de culoare închisă și un T-shirt fără nici o formă clară pe ea. Evident, îmi zic, dacă nu mănâncă junk-food, e vegetariană și categoric nu fumează. Îmi aduc aminte și îmi aprind o țigară pe chestia asta. Cehul îmi spusese însă că e miștocuță. O mai slăbesc puțin, îi mai mulez pantalonii și tricoul, o dau cu oarece deodorant, merge… Hai sa vedem, că am ajuns la Otopeni.

    Avionul a aterizat deja, lumea trece prin porți, e și una care ar corespunde oarecum portretului robot, dar intuiția îmi spune să stau naibii pe loc că nu e ea. Numele pare irlandez. Poate că o fi roșcată, îmi zic, și asta de-aici e blondă. Oricum, o să stea în mijlocul aeroportului și o să mă caute cu privirea. Cehul i-a spus că am barbă. Pe vremea aia avem și burtă. I-o fi spus cehul și asta? O să vedem, îmi zic…

    Nu îmi pierd răbdarea foarte ușor, așa că stau liniștit și trag din țigară (Doamne, chiar a fost de mult de tot…) în fața porților. Și uite că portretul-robot se face zob… Apare o frumusețe de fată, de-aia care iți taie respirația pe bune și te gândești bine de tot cum trebuie să procedezi. Ceva îmi spune că ar fi super să fie ea. În situațiile astea, e bine sa fii sigur pe tine. „Erin!?!”, o strig, încercând să maschez orice urmă de șovăială în glas. „Hi, Varujan!”, îmi răspunde. Vorbește! Și e mișto de tot! Mai greșește omu’ cu portretele astea robot…

    Ne suim în mașină. De când ne-am întâlnit, vorbește în continuu. Vrea să priceapă cât mai multe despre locul în care a venit. De la un moment încolo însă tace cu nasul lipit de geamul mașinii. Chiar dacă mor de curiozitate să știu ce îi umblă prin cap, îi respect tăcerea. Care se rupe brusc, spulberându-mi ultimile idei fixe pe care le mai aveam pe vremea aia:

    – Dar voi aveți case!
    – Da, Erin, avem case…

 

2 răspunsuri to “Erin”

  1. razvanserbu Says:

    Tare!
    Eu la Orlando am patit una cam la fel.
    Intr-un magazin jucarii.Ma uit sa vad ce jucarii noi si traznite sunt expuse prin vitrine, atarnate pe rafturi sau pur si simplu zac in cosuri mari. Butonul TRY ME se iteste de sub perciunii unui maimutoi ciudat, zace pe roata unei masini de curse si… brusc imi dau seama ca sunt inconjurat. Semnul era pe aproape toate aratarile pufoase, mitoase, cu par, cu blana, cu roti sau nu.
    Ca un copil, incep sa apas pe el oriunde il vad. Cainii incep sa latre, papusile sa planga, porcii alearga, papagalii vorbesc, masinile claxoneaza, un haos general.
    Ma hotarasc rapid ce sa cumpar, aleg si fug spre casa. Ma ardea si pe mine de o tigara, dar cele 43 de grade de afara, cu umiditatea imensa caracteristica locului nu-mi suradea prea tare. Oricum, m-am decis. Cumpar un porc de plus si o masina si ies.
    Ajung la casa si incep sa discut cu vanzatorul. Dupa ce termin de facut cumparaturile omul e amabil si imi spune ca am o camasa frumoasa.
    – Multumesc.
    – De unde ati cumparat-o?
    – Stiti eu nu sunt american, eu sunt roman si am cumparat-o din Romania. (astept cu infrigurare intrebarea clasica… iata ca soseste, la-m vazut dupa ochi)
    – Unde este Romania?
    – Stiti, in Europa.
    – OK, dar, unde e Europa?
    10-15s de tacere, am ramas blocat – ce puteam sa-i spun ca sa inteleaga?
    – Far away… 12 hours by plane.
    – OK, am inteles, zice el.

  2. Anonim Says:

    Stiam ca va merge capul … chiar foarte bine … si banuiam ca sunteti o persoana deosebita fara sa fi constatat insa …
    Mi-a facut placere sa va citesc. Dar sunt citiva ani buni de cind ma tot straduiesc sa aflati … din gura mea …
    Mi-ati facut un mare rau, domnule Varujan … absolut … pe gratis !
    Vroiam sa stiu – dar acum chiar nu ma mai intereseaza – v-a ajutat la ceva ? Ati dormit bine dupa aceea ? Ca ati stiut precis ce faceti …
    Oare ce rau v-am facut eu !? Va asigur ca absolut niciunul si … nici nu va port ranchiuna cita vreme v-ati lasat manipulat atit de usor … Dar sunt convinsa ca in viata totul se rasplateste …
    Va doresc numai bine !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: