Tenia de la parter

    Pe madam Ionescu nu am disprețuit-o niciodată. De fapt, nu am disprețuit în viața mea pe nimeni. Cel puțin așa îmi place să cred. Spun asta, pentru că titlul pare cam nashpa și mă tem că voi fi înțeles greșit. Acum, nici nu pot spune că am pus-o pe vreun piedestal în Pantheonul meu imaginar, dar chiar nu am disprețuit-o niciodată. Nici n-am judecat-o în vreun fel. Poate doar ca pe un fenomen generalizabil care mi-a afectat oarecum sentimentul că pot fi lăsat în plata Domnului atunci când intru sau ies din bloc, salutând pe toată lumea care îmi taie drumul ca să fiu sigur că nu am ratat nici un vecin și nu o să îi pun pe ai mei în situația unei lungi conversații purtate în ușă despre impardonabila mea lipsă de bună-creștere. În realitate, atunci ca și acum, habar n-aveam cine sunt vecinii mei. De-aia salut și acum cu toată deferența tot ce prind prin vecinătatea scării pe care stau. E mai sigur așa.

    Madam Ionescu chiar a existat. Cred că o dată cineva i s-a adresat chiar cu „tanti Lenuța”, de unde deduc numele de Elena scris probabil cu cerneală neagră pe buletinul de identitate. Pentru un om lipsit de memorie ca mine, asta e chiar o performanță excepțională și dovedește că madam Ionescu a lăsat o mare brazdă pe un număr semnificativ de neuroni plasați staregic în zona stocării informațiilor de lungă durată. În afară de „Dallas” și de „Sclava Isaura” nu a mai apucat nimic cu iz de telenovelă. Presupun că ar fi renunțat însă la tot ce ar avea izul ăsta pentru una-două porții de realitate pură scoasă din tomberonul oricăreia din televiziunile de profil din ziua de azi.

    Îngrijorarea care m-a cuprins întâlnind-o a fost că tot ce știam despre evoluția omului din cărțile și planșele darwinist-dialectice puse pe pereții laboratorului de biologie din liceu, e greșit. Știu că voi spune lucruri pe care nu am cum să le dovedesc cu puțina mea minte, dar eu cred că la un moment dat o parte din noi a suferit o mutație majoră. Probabil că lucrul ăsta s-a petrecut la sfârșitul ultimei glaciațiuni, când Homo Sapiens Sapiens s-a mai așezat pe la casele lui și în iernile lungi în care nu prea avea cu ce să-și omoare timpul a început să tragă la greu cu ochiul către Homo Sapiens Sapiens-ul din imediata vecinătate. În timp s-a produs și mutația genetică și o parte din noi a început să traiască tot mai mult crâmpeie din viețile celorlalți. La un moment dat, chstia asta cred că s-a adăugat la procesul de sinteză a proteinelor și celulele lor au avut nevoie de o dublă hrană. Așa se face că unii dintre noi au rămas doar Homo Sapiens Sapiens în timp ce ceilalți au evoluat în entități superioare care, chiar dacă posedă același ADN, au capacitatea de a trăi mai multe vieți simultan.

    Un individ banal, eu de exemplu, e capabil să își traiască doar propria viața. Madam Ionescu a trait viețile tuturor vecinilor, a celor care îi vizitau mai des, și a celor care treceau prin fața blocului în mod regulat. Și încă simultan… Pentru asta, și-a folosit toate simțurile pe care un individ banal ca mine le are. Dar le-a folosit într-un mod superior, inaccesibil mie. Văzul de exemplu, îl folosea pentru a privi îndelung prin vizorul de la ușă, auzul, ca să știe când e nevoie să vină să privească prin vizor… Procesa toate datele astea cu o viteză pe care nici un individ ca mine nu o are și reușea să le stocheze într-un fel demn de invidiat, cu acces direct și imediat la orice detaliu.

    O să spuneți că sunt invidios. Ca orice personaj banal, conștient de mărunțenia propriei persoane. Și poate că puțin chiar sunt… Știu că n-am evoluat. De altfel, mă trag din strămoși care n-au evoluat la timp și uite ce au produs… În starea mea mizeră de individ mărunt, nu mă pot adapta. Și știu că tot ce nu se poate adapta e sortit extincției. Asta e… Am mai facut și pui vii, e drept că nu i-am hranit eu cu lapte, cel mult cu lapte praf, pe care i-am adus într-o lume în care nu se pot adapta. Ca să prelungesc agonia extincției speciei mele retardate. Dar am și eu o speranță, ca orice om. Poate că se va descoperi, o dată și o dată, un remediu și pentru asta.  Mă gândesc că Homo Sapiens Sapiens Cestoda, adică specia care a evoluat din noi, încearcă cu disperare să ne salveze de la extincție. Nu vrea să repete greșeala pe care am facut-o noi cu omul de Neanderthal.

    Și probabil că pentru asta ne putem combina genetic. Ca să stam împreună seara la televizor și să savurăm viețile care se perindă prin toate canalele, ca să ne adunăm în fața blocului vara și să tocăm îmreună extraordinarele și minunatele evenimente de peste zi ale cartierului, ca să ascultăm cu răsuflarea tăiată ce a mai văzut  prin vizorul ușii, care acum are cap de leu sau chipul unui păun, generația care i-a succedat lui madam Ionescu. Poate că așa, încetul cu încetul, va crește în noi, ăștia retardații, tenia care se hrănește cu viețile celorlalți. Poate că vom evolua și noi. Sau poate că nu…

 

Un răspuns to “Tenia de la parter”

  1. Metalshrine Says:

    😆 Sublim exprimata „evolutia” aceasta!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: