Cap sau pajură

    Dimineața, în care aerul începe să se decanteze de tot ce am expirat în drumul către ea, e aproape. Mă uit lăngă mine, peste umărul drept, este exercițiul clasic de ieșire din somn, mă gândesc că somnul e o tâmpenie care îmi reduce viața cu o treime, nu încerc să monologhez cu God pe tema asta, nu e timp acum, merg ca teleghidat spre duș, o să am timp suficient în mașină, înjur traficul, mă bag la duș, îmi amintesc de seara care se sedimentează, la început ca o pastă vâscoasă, apoi ca un șist, dacă mai rămâne ceva din ea ca o rocă întunecată sau cristalină, chestia asta seamănă cu un meteorit arzând în aerul nopții, mă gândesc că cei mai mulți dintre ei nu ajung să atingă Pământul, îmi dau seama că din seara care tocmai a trecut singurul lucru de luat în seamă e o voce la telefon, zâmbesc, mă bag la dush, e super dușul ăsta, mă gândesc că habar n-am cine l-a inventat, cred că a fost un tip care merită un gând frumos chiar dacă habar n-am cine e, trebuie să mă grăbesc.

    Vocea aia de la telefon îmi revine în gând. Cred că am făcut dependență. Așa am ales eu, să fac dependență de o voce. De gândurile spuse cu vocea aia. Nu o să vorbesc despre lucrul ăsta, ci doar despre faptul că asta e ultima chestie pe care am ales-o. Am ales-o ceea ce înseamnă că se va sedimenta undeva în mine, o să conteze, nu știu încă dacă mult sau puțin, nu știu dacă îmi va face bine sau rău, singurul lucru pe care îl știu sigur de tot e că a fost o alegere.

    O alegere e un lucru important. Pentru că viața poate fi privită și așa, ca un șir de alegeri. Iar eu cred că cele mai importante alegeri sunt tocmai alea când nu trebuie să alegi neapărat. Alea în care alegi între ceva și nimic. Alea în care spui: am văzut ceva care mi-a plăcut tare de tot și vreau să merg în întâmpinarea sa. Sau cele în care spui: lucrul ăsta nu mi se potrivește, nu îmi place, e bine să renunț la el sau să trec pe partea cealaltă a străzii. Pentru că devenim tot ceea ce am ales. Să înțelegem, să suportăm, să iubim, să fim. Nu imediat. Alegerile noastre, alegerile care se sedimentează încet, care nu ard complet în aerul nopții, intră apoi în noi, ca un virus în nucleul unei celule și exact ca un virus umblă la ADN, fac celula aia să le multiplice, creează un soi de dependență, ne fac să fim altceva decât am fost. Alegerile noastre sunt la fel de vii ca și noi.

    Felul ăsta de a deveni în continuu ceea ce suntem, prezentul nostru cntinuu care aleargă pe bulgărele de zăpadă al trecutului nostru perfect, mi se pare un lucru atât de minunat încât îmi vine să cred că viața noastră e un fel de două vieți, una a rutinei și una a alegerilor. Cred că de-aia sfera e perfectă. Ca să țină în ea trecutul nostru perfect, să nu îl lase să se deformeze în vreun fel, așa egal tensionat cum stă acolo, fără să ne dea bătăi de cap, lăsându-ne să rostogolim pe el prezentul nostru continuu, izomorf cu sfera, pentru că ea suntem noi, adică tot ceea ce am ales să fim.

Chiar și rutina sau renunțarea la rutină

Un răspuns to “Cap sau pajură”

  1. jewel Says:

    am citit.
    cred insa ca alegerile pe care le facem de la cele mai simple la cele mai complexe, nu sunt intamplatoare.
    alegerile tin de noi, de inconstientul nostru. de un liber arbitru orientat, cum spunea unul din sfintii parinti Thoma din Aquino.
    cand facem o alegere, intregul nostru eu alege.
    si simturile, si mintea, si vointa, ca si cum acel ceva ne alege pe noi nu invers.
    gandeste-te de cate ori ai vrut un lucru si nu altul, ai preferat un om in detrimentul altuia, si asta de la un prim contact, vizual, tactil, olfactiv, care a trezit poate ceva nestiut, care te-a facut sa zici da, in loc de nu sau poate.
    iar alegerile noastre ne definesc, ne arata cine suntem, cum suntem, ce vrem, ce vom deveni.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: