Das Ism und das Es

    Ei… Tot încearcă lumea să mă atragă în zona discurslui politic. Iar eu vreau să scriu aici despre singura libertate pe care o înțeleg. A mea. Adică a fiecăruia dintre noi.

    Când vine vorba despre libertate la nivel social sau politic sau chiar economic, lucrurile stau cu totul altfel. Pentru că nu mai ține tot ce spun despre libertatea mea care este limitată doar de libertatea celor din jur. Pentru că atunci când vine vorba de numere mari, lucrurile se acomodează altfel, mai statistic, iar statistica presupune un compromis. Partea rea e că libertatea nu prea are cum să însemne compromis.

    Hai să ne gândim la libertatea economică. Teoretic, lucrurile sunt clar așezate de tot ce stă scris în cartea lui Adam Smith. Între tmp, în mod natural multe dintre companii au devenit foarte mari, le-au înghițit pe cele mai mci și, fără să observe felul natural în care start-up-uri reușesc să crească, să pună în pericol și să doboare coloși, statele au început să intervină, să impună reguli și să transforme procese care sunt naturale în lucruri direcționate politic. Aparent, e bine pentru masa de consumatori, eu cred însă că lucrurile lăsate să se dezvolte firesc pot duce, pe termen lung, la soluții mai bune. Statelor li s-au adăugat fel de fel de organizații anti-ceva, formate din oameni cu convingeri aproape religios de ferme și care nu pot fi în nici un fel înlăturate rațional pentru că suportul lor este aproape exclusiv unul emoțional. În ziua de azi, departe de vremurile lui Adam Smith, libertatea economică este deja o chestiune atât de atacată și de deformată încât îmi vine să cred că va fi greu de tot ca lucrurile să reintre vreodată în normal.

    Corporatismul american (sper să nu confunde nimeni termenul ăsta cu cel clasic de sorginte fascistă) reprezintă exact calea de mijloc dintre liberalismul economic și socialism. Cum este o doctrină convenabilă în egală măsură politicienilor și masei, se generalizează cam în ritmul în care are loc și globalizarea. Cu alte cuvinte, lumea începe să se uniformizeze și în ceea ce privește sentimentul colectiv de libertate. Da, ai să râzi prietene, la revoluția de care vorbești majoritatea oamenilor au ieșit pentru mult mai puțin decât mi-ai scris în comentariu. Au ieșit pentru un salam fără soia, au ieșit pentru a nu mai sta la cozi, pentru se băga mai mult la Alimentara. Foarte puțini au ieșit pentru libertate, așa cum o înțelegem noi. Între timp, toate așteptările au fost depășite, e foarte bine prietene, ce naiba îi tot bârâi pe oameni la cap? Au multe telenovele, multe chestii despre sex, multă mâncare, începe să se rezolve chestia cu banii, cu banii îți cumperi iluziile, e super! Asta vrea majoritatea planetei, la asta îi oferă acces sistemele politice avansate, ce mai vrei?

    Pentru o categorie mai militantă, care-și pune probleme existențiale, s-au inventat și ismele, îți dau un sentiment mișto de tot că nu ești singur, că sunt mulți ca tine, că ai ceva de apărat, cu mult mai înalt decât simpla ființă umană, te-ai scos. Ism-ele de toate felurile ajung să înlocuiască în timp pe Das Ich, îl fac aproape inutil, transformă individul într-un soi de ființă colectivă, etica e inlocuită de morală, apar instituțiile și ierarhiile și ființa aia colectivă care are de apărat propria ei existență începe un soi de luptă pe viață și pe moarte cu alte ființe colective, cu instituții, reguli și ierarhii proprii, se hrănește cu indivizi rămași pe din afară, crește se înmulțește și moare, pentru a face loc altor ființe colective care au înmugurit din ea, Dumnezeu știe de ce e așa, da’ uite că așa e. Nici bine, nici rău. În definitiv, omenirea așa a existat de când e ea. Și chiar îie din ce în ce mai bine. E mai multă, mai hrănită, mai plină de certitudini ca oricând și chestiile astea îi asigură neextincția. Păi ce, e de colo?

    În zona crepusculară, aia care nu asigură mai nimic speciei, se mai sălbăticesc unii și alții care nu prea cred nici în lumile iluzorii ale scării de bloc, nici în isme, care nu prea au chef să îl înlocuiască pe Das Ich cu nimic și poate că tocmai de-aia ei nu sunt folositori nimănui. Nu contribuie cine știe ce la stabilirea cotelor de piață, nu asigură viața nici unui ism, ce naiba să faci cu ei? Acolo, în zona aia crepusculară, atât de aiurea pentru specie, indivizii se străduiesc să îl păstreze pe Das Ich cât se poate de nealterat. Ei cred că Universul există atât timp cât fiecare dintre ei este conștient de asta. Că Universul se naște și moare cu fiecare ființă umană și de-aia nașterile îi bucură și morțile îi întristează.

    O ființă atât de dragă mie încât rostirea numelui ei nici nu pot să o fac, pentru că mie mi-a încredințat adevăratul ei nume, îmi spunea că felul ăsta de a fi e un lux. Păi cred că da, că lux vine de la lumină.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: