Despre lumi și nemiscibilități

    Pentru orice om cu scaun la cap, sistemul solar este o ciudățenie. Nu sunt două planete care să semene una cu cealaltă. Fiecare este o lume în sine și singurul lucru pe care lumile astea îl au în comun este faptul că gravitează în jurul Soarelui. Dacă am privi totul de departe, de foarte departe, am distinge cu greu o stea banală, am putea bănui că un jurul ei mișcă oarece obiecte existente în orice sistem stelar obișnuit și, cu siguranță, nu ne-ar trece prin cap că în jurul stelei ăleia există atât de multe lumi diferite. Este și asta o calitate a noastră, a oamenilor, să încercăm să simplificăm pentru a înțelege.

    Cam așa stau lucrurile și cu oamenii. De departe, de foarte departe, fiecare dintre noi pare a fi la fel ca oricare altul. Cu cât ne apropiem mai mult de el, totul devine foarte complex, foarte diferit de orice alt om cunoscut înainte. Există totuși un loc intermediar. Un loc în care nu prea ștm să stăm și să înțelegem dacă e bine să mergem înainte în cunoașterea acelui om sau e mai bine să ne oprim și să facem calea întoarsă. Locul acela, asemănător unui halou care îl înconjoară cu totul e lumea căruia îi aparține. În orice societate umană există câteva asemenea lumi. Lumi locuite. În orice societate umană există lumi care seamănă cu planetele sistemului solar. Mai mici sau mai mari, oarecum asemănătoare dacă avem puține criterii și le privim de departe de tot, extrem de diferite atunci când ne apropiem primejdios de mult de ele. Principalul fel în care lumile astea sunt diferite ține de valorile pe care locuitorii lor le împărtășesc. Sigur, există un set de valori oficial, al societății ca atare, codificat într-un corpus moral și apărat de instituții. Lumile de care vorbesc se raportează la setul de valori cu pricina în feluri diferite, mergând de la acceptarea necondiționată a tuturor până la negarea tuturor. Lucrul acesta în sine, nu e nici bun nici rău. Există ca un dat obiectiv. La el se adaugă un set de valori proprii fiecărei lumi în parte. Nu mă pot abține să gândesc aici ca un matematician și să spun că pentru fiecare dintre noi setul ăsta de valori e ca un soi de set de axiome. Practic, tot ceea ce facem e ghidat de ele. În matematică, o diferență de o singură axiomă duce la lucruri extrem de diferite și cred că în societatea umană e aproape la fel.
    Diferențele pot fi așa de mari încât locuitorii uneia dintre lumi pot să nu înțeleagă deloc felul de a fi al celorlaltora. Cred că Vasile Voiculescu spunea undeva că a înțelege = a suporta. Probabil că de aici vine și nemiscibilitatea lumilor. Din teama că a înțelege = a suporta. Numai că există și oameni, și mă număr printre ei, mereu mânați de o curiozitate aproape maladivă care îi împinge spre cunoașterea unor lumi diferite de a lor. E un soi de curiozitate de explorator care te face să lași iarba verde de acasă pentru dunele deșertului sau pentru întinderi de gheață sau pentru a găsi locul acela fără de întoarcere în care Oceanul se revarsă în abis sau pentru a privi lumea de pe acoperișul ei. Și a înțelege ce e acolo. Fără a uita iarba verde de acasă, fără a renunța la ei înșisi, suportând diferențele, fiind atrași de ele, nu știu sigur dacă pentru a le înțelege sau doar pentru a ști că ele există. E un fel complicat de a trăi, fascinant și greu de înțeles și pentru mine, dar, în definitiv, drumul spre Itaca se poatre face în atât de multe feluri și numai unul a fost oarecum documentat. Cel imaginat de Joyce e izomorf cu cel al lui Homer și eu chiar cred că așa cum Golemului îi este dat să revină generație după generație sub alte și alte înfățișări, la fel i-a fost dat și lui Ulise, pentru că drumul spre Itaca se poate face în foarte, foarte multe feluri. Și nici Itaca nu e aceeași, de Troia ce să mai vorbim, uneori una dintre ele nu există deloc, e o chestiune de generații, ca în telefonia mobilă, vorbești și habar n-ai cât de diferită e tehnologia pe care o folosești anul ăsta fața de aia de acum patru – cinci ani.
    Eu am încălcat o regulă fndamentală a jocului. Aia că lumile nu se amestecă. Le-am explorat pe rând, am căutat un drum, nu am avut un fir al Ariadnei, nu am avut o Beatrice care să mi-l arate, am pornit ca Ulise, de nebun, trecând dintr-o lume în alta, înțelegându-le pe cât am fost în stare, suportând înțelegerea de ele, ferindu-mă de scorbut cu cuferele pline de vitamina C.
    Și a fost bine și a fost rău și a fost o nouă zi.

2 răspunsuri to “Despre lumi și nemiscibilități”

  1. Emilian Nedelcu Says:

    Pe cand primesc si eu raspuns la intrebarile legate de tigari?

  2. jon500 Says:

    esti un tampit

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: