Despre elite

    Am văzut destul de multe lucruri scrise sau spuse despre altfel, ca și cum lucrul ăsta e o chestie super în sine. Și eu nu cred că este deloc așa. De-aia simt nevoia să scriu ceva și despre altfel-ul ăsta. Pentru că și altfel-ul ăsta e tot un fel de ism. Vreau să spun, de la bun început, că eu nu cred deloc într-o împărțire a lumii în elite și în mase. De fapt nu cred în nici un fel de împărțiri care ar avea vreo conotație calitativă. Nici în conotațiile foarte abstracte ale noțiunilor de bine și de rău nu cred. A fost o vreme în care îmi negam copilăria și încercam să mă dau mare în ochii mei în primul rând cu tot felul de idei pe care le culegeam de prin biblioteci și eram foarte convins că le pătrunsesem înțelesurile. Mai târziu, o dată cu trecerea coșurilor de pe față (n-am avut cine știe ce, dar ca tot omul) și regăsirea coplăriei și a întrebărilor ei simple, m-am prins, habar n-am cum dar m-am prins, că tot ce reușisem să pricep din bibliotecile alea erau doar tâmpeniile facile spuse frumos și că tot restul lucrurilor de care eram eu mândru stăteau în mine pline de neânțelesuri, mnunat de neânțelese, pline de o tristețe senină din aia de care te întrebă prietenii ce naiba ai azi și tu nu ai de fapt nimic, ești foarte ok și nu pricepi ce tot vor toți cu felul în care te uiți sau îți ții colțurile gurii.

    Eu nu scriu blog-ul ăsta pentru a fi altfel. Și dacă cineva a înțeles lucrurile așa, îmi cer iertare. Pentru că eu nu sunt nici altfel, nici la fel și nici nu pricep în raport cu cine sau cu ce ar trebui să fiu în vreun fel. Sunt, pur și simplu, atât cât îmi este dat să fiu, după ce nu o să mai fiu deloc nu simt nevoia să fiu disecat în nici un fel, câteodată mă uit în oglindă și simt că nu am nici o legătură cu mutra de acolo, alteori deversez bucăți de suflet trăit, de-ală care nu se mai întoarce pentru că s-a cristalizat în lucrurile pe care le numesc haiku și îmi iau pumi în cap că le zic așa, alteori văd câte ceva în jurul meu sau în mine însumi și scriu despre asta, nu vreau să scriu nici frumos, nici urât, scriu așa cum trăiesc ceea ce scriu și, cu riscul de a-mi scrie doar mie, nu-mi doresc să fiu în nici un alt fel decât sunt pur și simplu.

    Am avut, de multe ori, senzația asta cu dorința de a aparține la ceva. În momentele acelea mi se părea că așa are loc un fel de transfer dublu de calități între mine la chestia căreia îi aparțineam. Sunt o sumedenie de instituții și organizații de felul ăsta: biserici, cluburi sportive, organizații neguvernamentale, fundații, mă rog, o grămadă. Fiecare cu misiunea, regulile și cotizanții lor. Pe lângă ele există și apartenențe neformalizate. Aia care împarte oamenii în elite și mase mi se pare cea mai de căcat. Departe de mine gândul că oamenii sunt toți la fel. Numai că nu mă pot obișnui cu ideea de a compara liniar totul. De a introduce relații de ordine între oameni. E exact diferența dintre a gândi lucrurile într-o singură dimensiune și a le gândi măcar în două. Cred că toți ne amintim din școală că în timp ce dreapta reală era mulțime ordonată, planul nu era. Elită din ce punct de vedere? Și cu întrebarea asta constatăm că dărămăm cam tot. Când stau în bibliotecă elită e tipul ăla deștept a cărui carte o citesc, cand iubesc elită e fata asta cu ochi aurii, când merg la sala elită e tipul ăla cu un munte de mușchi făcuți fără injecții, când merg la cumpărături elită e tipa de la casă care mă ajută să îmi rezolv cumpărăturile cât mai repede. Cum naiba să îi compari între ei? Poate că pe fata aia care nu e în stare să se descurce la casa unde lucreză aș iubi-o iar tipul aăa care nu face mare lucru în sală a scris o carte mișto de tot. Păi ce, e de colo?

    Nenoricirea apare atunci când nici nu scrii cine știe ce chestie, nici nu te-ar iubi nimeni cine știe ce, nici nu te îngrijești de tine cât de cât, nici nu te descurci foarte tare cu ceea ce ai de muncit, ai o cultură puțin peste medie însă, ți se pare că le știi pe toate ca un om mare și într-o dimineață îți vine așa, dintr-o dată, să te simți altfel, să te simți elită adică. Nashpa…

2 răspunsuri to “Despre elite”

  1. MistyPencil Says:

    Genial! Unul din acele lucruri care par evidente, dar pana nu ti-l spune cineva in fata nu te prinzi (ca esti tipul din ultimul paragraf).

    Va urmaresc blogul de ceva timp, imi pare scris intr-un mod firesc si foarte placut.
    Multumesc.

  2. Metalshrine Says:

    Frumoasa concluzie! De s-ar trezi vreo cativa dandu-si seama ca sunt elitisti aiurea…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: