Globalizarea compasiunii (II)

    Spuneam în postul preccedent despre fotoreporterul care a pozat copilul din Sudan şi s-a cărat mai departe. Pare inuman de inexplicabil. Da’ uite că toate au o logică. E o logică bolnavă, dar tot logică este. Omul a plecat repede pentru că poza aia de premiu Pulitzer (până şi Premiul Nobel pentru cea mai letală armă ar părea mai justificat decât premiul pentru poza aia, dar asta e…) pentru a fi sigur că nu există nici un confrate cu ceva similar înaintea lui. O poză ca aia poate face bani mulţi sau nimic. În funcţie de cât de repede o poţi vinde. Iar fotoreporterul a ales între a fi om şi a minimiza riscul detronării de către competiţie. A avut succes. În ochii lumii în care trăim, succesul se măsoară în bani, notorietate, premii, chestii de-astea. După standardele impuse de madam Ionescu, fotoreporterul cu pricina e un om de succes. Iar eu ştiu că după standerdele impuse de madam Ionescu, bat câmpii.

    Cele mai vechi chestii din care ne putem prinde cât de cât cum e specia noastră făcută sunt din vremea sumerienilor şi egiptenilor. Era la fel ca acum. Aceeşi competiţie pentru a ajunge în vârful lanţului trofic, acelaşi fel absolut egoist şi strict individual de a gândi, fel creator de personaje de succes. Absolut nimic nou sau propriu vremurilor pe care le trăim. Iar pentru cât de mare era lumea pe vremea aceea, la fel de globalizat totul. Şi la fel de justificat de alegerile făcute de madam Ionescu de la parter.

    Dacă stau bine să mă gândesc, dictatura nu a existat niciodată. Hitler a fost ales prin alegeri libere, Napoleon a fost adus la putere de soldaţii săi, Alexandru Macedon a făcut tot prăpădul iraţional susţinut de către oamenii săi, Ceauşescu a fost aclamat sincer de către români, şi comunismul sau fascismul sau toate aberaţiile istoriei au apărut pentru că o mare masă de oameni, majoritatea oamenilor, au vrut aşa. Până şi inchiziţia s-a menţinut ca instituţie pentru că a fost acceptată de către oameni. Toate apariţiile de demenţi şi ideologii sau practici bolnave în istorie sunt, de fapt, felul în care vor cei mai mulţi dintre oameni să fie lumea în care trăiesc. Povestea cu bieţii oameni care se lasă păcăliţi de nu ştiu ce mari şmecheri, nu ţine. Omenirea a trăit, trăiește și va trăi într-o democrație perpetuă în care marea majoritate a oamenilor decide mereu cum vrea să fie lumea în care trăiește. Că iese bine sau rău e o pură chestiune de alegere așa cum alege fiecare dintre noi în ceea ce privește propria sa viață.

    Faptul că madam Ionescu de la parter e sensibilă rău la toate nenorocirile lumii ăsteia a adus și bani publicației care a cumpărat poza și bani fotografului care a vânat-o și premiul Pulitzer și tot ce este de admirat, de pus pe piedestale și în conturi bancare, pentru că madam Ionescu de la parter este cea care definește opțiunile politice, economice și morale ale lumii. Ea este cea care l-a făcut pe fotograful cu pricina să opteze pentru a lăsa copilul în plata Domnului și a fugi repede cu trofeul în dinți, ea este cea care îl determină pe soldatul de la mii de kilometri de casa ei să apese pe trăgaci, ea este cea care face ca prin toate coșurile de fabrici și prin toate țevile de eșapament să curgă otrava care ne otrăvește planeta. Pentru că dincolo de orice sensibilitate a ei, madam Ionescu este cea care cumpără cam tot ce se poate cumpăra, pentru audiența ei se bate toată mass-media, pentru a o fermeca, a o cuceri, a o face să bage mâna în buzunar.

    Vroiam să scriu despre altceva. Oarecum legat de povestea asta. Dar pentru că cineva de pe Dune cu nume de râu dat de gali se mira tare de cât de cinic a fost fotograful ăla, am să mai scriu povești despre Pământ și ființele care mișună pe-aici.

4 răspunsuri to “Globalizarea compasiunii (II)”

  1. stefan macovei Says:

    am citit cu interes jocul dvs lingvistic 🙂
    nu faceti abuz de lipsa de logica.
    madam ionescu este, in mod ridicol, peste tot.

    personal cotizez cu cuvinte grele la un forum d p google:
    http://groups.google.ro/group/Clubul-Traducatorilor/browse_thread/thread/18f3b99b4a3753db

    cele bune
    sm

  2. alecs a12a lahovari Says:

    sunteti un om de treaba!!cum rame=ane ku masoneria
    ???

  3. vlllad Says:

    Cinism sau neutralitate axiologica? Antropologii care studiaza o comunitate din interior au o deontologie care include principiul non-interventionismului in cultura respectiva, in pofida incalcarii drepturilor omului, intrucat respectivele comunitati (in general primitive) au propriile norme etc. si nu le putem noi impune valorile noastre occidentale.
    Salvand acel copil fotograful nu ar fi contribuit cu nimic la ameliorarea foametei din Sudan care afecteaza probabil mii de copii ca si el. Cu toate acestea, l-ar fi facut mai uman.
    Cred ca fotografia a fost facuta pentru setea de sange a salbaticilor civilizati. Dar mai cred ca astfel de imagini pot creste „awareness-ul” asupra unor grave probleme pe care le credeam de mult disparute.

  4. Metalshrine Says:

    Si totusi…madam Ionescu este cea care dicteaza lumii cum trebuie sa fie sau stirile de la ora crimei sunt cele care ii dicteaza madamei Ionescu cum trebuie sa gandeasca? Eu cred ca varianta a doua este cea reala. Tin minte intamplari de pe vremea ceausescului cand astfel de imagini chiar socau in sensul de a nu mai dori sa le vezi. In nici un caz de a te hrani spiritual din ele. Sa se fi schimbat madam Ionescu intre timp? Eu cred ca da. A fost schimbata de noua media democrata si libera de prejudecati…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: