Globalizarea compasiunii (III) – Atropomfagu’

  Nene Iancule, ești meseriash! Uite că nu s-a schimbat nimic, ai avut dreptate, io zic că suntem abia la mijlocul perioadei, adică că mai avem fo’ 600 de ani de stat în halul ăsta. Scriu și io așa, k s nu s prindă lumea q pot s scriu și altfel shi s m ia de fraier. Așa s scrie acum. Nu e vb de nik diff d c era p vremea ta, e doar adaptare tehnologică. Logick e tot aia d atunci. Nu e foarte frumos să comentezi comentarii în felul ăsta. Sunt ironic din ce în ce mai rar și mărturisesc că nu simt nici o bucurie în a fi așa. Nici cine știe ce triste nu simt, recunosc.

  Mă apucă apucături de-astea ironice doar atunci când ce citesc e dus rău și departe de tot. Știu, nu e frumos deloc ce fac, dar câteodată e foarte salubru să spui ce crezi fără nici un pic de menajamnte și delicatețuri grețoase, cu credința că Lao Tze avea perfectă dreptate atunci când zicea că

„Oamenii onești nu folosesc retorica

Retorica nu este onestitate

Oamenii luminați nu sunt culți

Cultura nu este iluminare

Oamenii mulțumiți nu sunt bogați

Bogăția nu este mulțumire”

La concluzia lui Lao Tze nu poți ajunge însă din cărți. Ajungi să gândești așa abia după ce ai stăpânit arta retoricii, ai depășit starea de a fi cult, ai depășit starea de a nu fi bogat. Până atunci, poți doar să știi că unul Lao Tze zicea demult de tot chestiile astea, să îi respecți părerea, eventual să spui chestii de-astea ca un soi de retorică sprijintă pe cultură în speranța că lucrul ăsta te îmbogățește sau, pur și simplu, să le repeți ca un papagal. La concluzia lui Lao Tze aș adăuga un lucru în care cred. Cred că de cele mai multe ori e bine să transmiți adevărul tău direct, fără vorbe frumoase, fără menajamente, aproape sanitar, mai ales atunci când te lovești de clișee trensmise aiurea, agramat și incoerent. În momente de-astea, simt nevoia să fiu ironic și răutăcios. Sunt rare, așa că o să mă ierte rătăciții care mai citesc pe-aici.

 Uite, nene Iancule, ce chestie primesc eu pe post de comentariu. E bestial și de-aia îl pun în postul ăsta fix așa cum stă el acolo la comentarii:

„Nene Pampucian, laso pe madam Ionescu. Poate este preocupata sa invete Windows 2007. Sufera si ea de problemele tranzitiei. Doar sunteti politician, cum nu stiti asta? Problema este insa alta: VULTURUL, nu copilul si nici fotograful. Dumneata nu te-ai simtit niciodata vultur de savana, adica acea pasare care se hraneste cu neputina altora? Toti suntem niste vulturi, care am ajuns sa ne hranim natural unii cu altii. Niste necrofagi.”

Păi hai să analizăm puțin chestia asta. Rece. Adică folosind creierul din dotare. Fără să facem mișto și fără să luăm (oricât de tentați am fi) lucrurile în tragic. Pentru că abia comentariul ăsta e primul comentariu pe care îl primesc și care caracterizează perfect locul și momentul în care ne aflăm. Trec peste chestia cu numele. E suficient să te uiți puțin la banner-ul care însoțește ficare pagină a blog-ului. Lucrul ăsta e un semn de siguranță. Lasăl (din categoria laso, lasăne, lasai) bă pe-ăla că știu eu cine e. Siguranța e semn de suficiență? De cele mai multe ori, da. Madam Ionescu e de-a noastră? Cu siguranță că da. Cum comentariul e scris sigur de un bărbat, probabil că e vorba de un colocatar și lucrul ăsta mă face curios ca un copil. Ce-o fi făcând madam Ionescu în serile lungi de iarnă când holul blocului e pustiu după ora 7? Aflu că învață. Învață Windows 2007, probabil că dacă nenea Pampucian era petrolist, madam Ionescu a comentatorului se uita la Dallas sau dacă nenea cu pricina era cosmolog citea cartea lui Howking despre structurile la scară mare spațio-temporale. De ce? Pai aflăm tot din comentariu: pentru că madam Ionescu e în tranziție. Care nu e un fel de lung drum al zilei către noapte, așa cum am crede cu toții că e tranziția asta a fiecăruia dintre noi ci un soi de trecere de la XP la naiba știe cum l-or boteza ăia de la Microsoft pe următorul. Ca să nu credem că numele de cod Vista nu poate fi deconspirat, aflăm tot de aici crudul adevăr, îl cheamă 2007. Fac o paranteză, că nu mă pot abține, chestia cu anul și versiunea mi se pare o idee de marketing bestială. În definitiv, totul e fashion si lifestyle. De-aia a răposat Digital. N-a înțeles că bun și durabil nu e suficient. Revin. Madam Ionescu învață. Lucrul ăsta trebuia să-l știu. De ce? Pentru că sunt politician. Nu sunt foarte sigur de asta și cred că de-aia nu știam că madam Ionescu învața Windows 2007. Acum că știu, mi-e la fel. Adică nici bine, nici rău. Aflu și care este problema. Vulturul. Nu m-am simțit niciodată așa ceva. Fotograf, am fost de câteva ori în viață și îmi pare rău. Nici în rolul copilului n-am fost și nu-mi pare rău. Aflu însă un lucru pe care mi-l amintesc de la nenea Iancu. Aflu că suntem atropomfagi!

Da’ uite că nu pricep o chestie, pentru că e o diferență de nuanță care mă face să cred că totuși s-a schimbat ceva de-atunci încolo. Păi dacă ne hrănim unii cu alții, cum naiba de suntem necrofagi. Că ideile astea două se cam bat cap în cap. Ori ceea ce folosim e hrană vie și atunci tot la nenea Iancu e mai bine să ne întoarcem, ori suntem cu toții morți (că operațiunea era de tipul unii cu alții) și atunci de ce naiba ne mai hrănim. Cum din această dilemă nu putem ieși, parcă-parcă m-aș întoarce la nenea Iancu. Măcar Lache și Mache ai lui aveau o rigurozitate și consistență logică. Părerea mea…

 

5 răspunsuri to “Globalizarea compasiunii (III) – Atropomfagu’”

  1. Ioneasca din Paris Says:

    Cultura, nene Pampuciene, nu e elitistă. E chestiune de vointza shi kuriozitate. Cine vrea, se informeaza. Cine nu, se uita pe gaura cheii sau iese în holu’ blokului sau kasei, mă rog, la o bârfă mikă shi balkanika. In fond, shi oamenii ashtia trebuie sa traiaska, asha mici cum sunt. De trist, e trist. Nimicurile vietzii altora par margele mai atragatoare decat cuvintele dintr-o carte…

    Hai s-auzim de bine, ca tocmai vin dupa Noptile albe din Paris si taaare-i frumos aici, la 2.300 km distantza, atunci cand nu uiti de unde ai plekat…

  2. Ioneasca din Paris Says:

    Şi antropofagia e mama barfei. Pai cum sa traiasca madam Piscupescu de la 6 fara sa toace ce face Ioneasca de la 7 ? Cum sa traiasca tzatzele din Romania fara sa se hraneasca si sa se infrupte din semenii lor ? Uite aici, in bloculetele meu de langa orasul asta frumos si vechi, vecinii nu se cunosc intre ei si nici nu se barfesc. Cred ca n-au timp, au altele de facut. Sau o fi prea mare varietatea culturala ?? Romani, algerieni, portughezi, francezi, spanioli si niscaiva englezi. Asta din auzite, ca ne mai intersectam din cand in cand la cutia poshtala…

  3. ioan agopian Says:

    te rog, pambi, nu te lasa..noi iasiul, te sustinem. arata lumii cine este sirianul asta imputit de nazaryan zare. care vrea cica sa ne reprezinte. fa’o pentru noi, pambi.

  4. bogdan din constanta Says:

    Stimate d-le Pambuccian, sunt un constantean, (nu sunt armean) dar cand am fost la vot, pe buletinul din colegiul 1 Constanta, am gasit numai nulitati si infractori. Am dat foile si am vazut numele d-voastra, cu surprindere. Asa ca am pus stampila. Nu stiu daca ati reusit, daca DA, pt mine d-voastra veti fi reprezentantul meu in Parlament. sper ca nu va veti supara daca o sa va mai semnalez cate ceva „inteligent”.

    dipl ing Bogdan Ratiu
    Ofiter maritim secund pe nave de transport gaze lichefiate
    Teekay LNG, Canada

  5. Marian Says:

    Voteaza motiunea si nu fugi ca un las!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: