Sunt colega mea Ana

Dacă aș fi aligator, cred că Bucureștiul văzut de departe dimineața m-ar tenta tare de tot. Nimic nu ar arăta ca mlaștina de acasă. Văzut de aproape seamănă mai degrabă însă cu un sistem circulator bolnav, cu sânge vâscos curgând greoi și poticnit, cu intersecții încurcate la greu de semafoare care n-au cu ce să se sincronizeze, cu polițai abulici și șoferi haotici, disperați de disperarea cronică de care ne tot îmbolnăvim generație după generație. Ce mai, e un haos viu despre care mă întreb de fiecare dată cun de a supraviețuit nopții. Eu cred că orașul e locuit de două specii diferite. Sigur, e banal de tot ce spun, orice oraș e la fel. Constantă e disperarea. În definitiv, între fața descărnată a tipului care speria azi-noapte farmacista de la non-stop cerându-i două seringi și cea a funcționarului în straie nemțești din mașina de alături mare diferință nu prea văd să fie. Amândoi par a avea un șef la fel de nashpa, unul seringa, celălalt cine știe ce bătut în cap și amândoi se bulucesc la fel să dea nas în nas cu el. Ăsta de dimineață are de înfruntat un trafic aberant, celălalt tot felul de farmaciste speriate care îi răspund aproape mecanic că nu țin seringi.

În stânga mea, adică în partea opusă tipului, e Spring Time-ul de la Universitate, tocmai ies de acolo două tipe etalându-și obezitatea în care au investit la greu, an după an, cotizând la tot felul de junk-food-store-uri, funcționarul din dreapta se înviorează brusc, simt asta în ceafă, e clar că tipele îi plac, prefer să mă întorc spre el amuzat de privirea aia de fomist căruia după o săptămână de ținut regimul de slăbire cu nushce buruieni i se dă drumul într-o cârciumă cu tradiționalele cărnuri locale. N-am să înțeleg niciodată atracția asta bolnavă a majorității pentru femeile multe, revărsate peste blugii care pocnesc la fiecare pas ca un caltaboș îndesat pănă la refuz. Probabil că vine dintr-o copilărie plină de lipsuri și frustări. Eu, recunosc spășit, am avut o copilărie fericită și uite, tocmai de-aia și mormanele astea două de șunci din stânga și disperatul ăsta din dreapta îmi dau o stare profundă de discomfort prin isomorfismul lor macerat într-un trafic vâscos ca un sânge bolnav. În față, coada de mașini proptită în roșul de la semafor. Seara chestia asta nu îmi displace, dar acum, lumina scoate la iveală tot jegul plumburiu așezat pe ele ca o sfidare a tuturor spălătoriilor din oraș, e jegul pe care îl respirăm, îl luăm cu noi peste tot, de drag cred, dintr-un fel de patriotism local, îmi amintesc de versurile cu păduri de macarale din anii 50 și cred iar că în capul oamenilor lucrurile sunt fix ca atunci și fix ca acum 600 de ani, doar cuvintele s-au mai schimbat, am împrumutat la greu forme de civilizație neasimilată, pe-alea împrumutate data trecută le-am vomitat demult, ca să le facem loc ăstora noi, tot neasimilate stau în creier și eu cred că avem și acolo un fel de fiere care se chinuie să facă ceva cu ideile așa cum se chinuie fierea cu micii și ceafa și mai știu eu ce.

Încerc să privesc deasupra chestiilor din jur. Ar trebui ca dincolo de intersecție să văd cladirea Universității. Nu e. Ba e, dar acoperită de un uriaș bandaj publicitar, probabil că s-a rănit rău de tot și îi trebuia ceva să nu bage groaza în trecători, în definitiv, e una dintre cele mai circulate zone ale orașului. Dacă tot stau, aș putea citi ce scrie acolo, tot n-am la ce să mă uit. Și iată că orașul poate fi văzut și altfel! Pe marele bandaj scrie într-o logică impecabilă:

Sunt colega mea Ana 

Restul nici nu mai contează. Primul meu gând e că o fi vreo reclamă la Zyprexa. Ăsta e un medicament pentru schizofrenie. Ar merge ca reclamă pentru așa ceva. Numai că tipa din poză, cu un aer ușor tocilăresc, nu prea mă duce cu gândul la vreo tulburare psihică. Și chiar dacă ar fi la Zyprexa mă gândesc că mult mai eficient ar fi fost să spună ceva de genul „Am fost colega mea Ana, acum sunt din nou eu, Maria”. Caut cu privirea logo-ul celui care își face publicitate pe ditamai cladirea. Îl văd, mic, în colțul din dreapta- jos, adică acolo unde orice carte din colecția „for dummies” spune că nu te uiți aproape niciodata. Mda… Mai bine nu spun cine e că e o companie pe care o stimez tare de tot. Asta e… De obicei, ideea cu logo-ul acolo mă scoate din sărite. De data asta, mă bucur. Sigur, posterul cu pricina nu face nici bine, nici rău companiei cu pricina. E din categoria publicității care trece pe lângă tine, fix ca aia cu „acest concert/meci/nushce vă este oferit de către”. Oamenii s-au obișnuit de mult cu așa ceva, se uită la concert/meci/nushce și tot ce știu ei cumpără. Iar dacă e o reclamă genială sau absolut tâmpă o țin minte fără a o lega în vreun fel de cel care a plătit pentru ea. Până la urmă, dacă nu oferi absolut nici un fel de informație despre tine, un lucru frumos sau hidos sau strălucitor e doar un lucru frumos sau hidos sau strălucitor și atât. 

Ok, sunt un tip obișnuit cu campaniile publicitare. Sunt un tip obișnuit cu obtuzitatea funcționărească și pot înțelege multe. Pot înțelege cum se pot entuziasma o sută de funcționari în fața unei idei tâmpe, am văzut toate astea cu ochii și le-am analizat atent cu capul, pot înțelege cum se fac campaniile globale cu o idee tâmpă născută în biroul unuia care crede, stând în cubicula lui, că gândește outside of the box, pot vedea entuziasmul cubiculelor vecine, absolut echivalent cu entuziasmul din congresul anual al apartamentelor de pe scara blocului în care locuiesc atunci când vecinul de la 5 zice că ce frumos ar fi dacă am picta (zice el) geamurile de la intrare în forma unei perdeluțe și zis și făcut, într-o săptămână bidineaua își face datoria, avem perdele din vopsea albă de la Mr. Bricolage, că ăsta e cel mai aproape de noi, peste tot. Pot, la limită, înțelege și entuziasmul celui care și-a dat ok-ul pentru campania publicitară și a plătit la greu pentru ea. Și, evident, înțeleg lipsa de reacție a oricărei filiale față de aberațiile venite de la headquarter. Ce nu pot înțelege e cum naiba s-a proptit chestia cu „sunt colega mea Ana”, taman pe zidul Facultății de Matematică. Că pentru mine, facultatea asta e un fel de bastion al logicii… 

8 răspunsuri to “Sunt colega mea Ana”

  1. Marius Torsan Says:

    Varujan, cred ca la unele post-uri este o problema de formatare a textului; sint citeva care la mine apar pe luuuuuuungi rinduri …

  2. varujan Says:

    Nu știu ce să spun. O fi de la Vista?… Acum lăsând la o parte gluma cu o fi de la blugi, cred că Mihai ar trebui să ia în serios rugamințile mele repetate de updatare a soft-ului de blog. Am și eu probleme în moul editor și m-am săturat să tot formatez manual textul. în toate browserele pe care le folosesc (din ce in ce mai des Google Chrome) se vede ok. Nu e, evident o scuză pentru cât de rar scriu în ultimul timp

  3. Ltd Edition Says:

    Asteptam ca aspectele legate de formatarea textului si de frecventa postarilor sa fie revizuite…a venit toamna…dupa inca o vara.

  4. Ochiu Says:

    Eu am zis că e o greşeală dă tipar reclama aia, pă bune, că altfel nu-mi explic. Oricum, mă termină psihic.

    Mai e una, „Sectorul 1 de (vb. sau prep.?) Verde, pentru un Bucureşti verde”. Şi-asta mă ucide…

  5. Flaviu Raducanu Says:

    E de la Vista. Pe bune.

  6. să-l mai băgăm 4 ani pe Pambu la Parlament « Dnecitit Says:

    […] aşa că domnu’ Pambuccian, bucuraţi-vă de o scurtă vacanţă, sper să ne revedem tot aşa, şi la anu’, cu atât mai mult cu cât eu nu sunt colega mea Ana […]

  7. Sorin Says:

    offtopic!

    Am cautat o adresa de contacta pe blog dar nu am gasit.
    Unde te pot contacta?

  8. Adrian Says:

    Imi pare rau dl. Varujan, dar anul acesta nu va mai acord votul meu. Majoritatea realizarilor personale sunt din perioada 2000-2004. In ultimii 4 ani ati fost absent din zona IT si acest lucrul se observa si in bilant.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: