Cântul VI sau despre starea de fapt

    De fapt sunt cam trist. Mi se mai întâmplă și lucrul ăsta, câteodată zi după zi, alteori niciodată foarte mult timp la un loc. Nu am ales eu să fiu așa. Chestia asta cu tristețea a venit ca un fel de anotimp, lăsând urme pe pământul pe care pășește cu un soi de pășit de animal nocturn, cu degetele cu pernițe moi și păroase ascunzându-și cu bine ghearele. Urmele animalului numit tristețe se văd greu și el, animalul numit tristețe, pășește cu grijă să nu se facă în vreun fel auzit, pune pas peste pas ocolind fiecare fir de iarbă foșnitor, dacă ar fi avut aripi ar fi zburat, dar uite că animalul numit tristețe e doar o ființă pășitoare și atât. Când se apropie de tine ia chip de prădător, numai că tu doar știi că e așa, că e prădător, pentru că nimic din înfățișarea lui nu lasă de bănuit că e așa. Nici măcar ghearele strălucitoare nu și le arată când se apropie de tine. Le ține doar pentru zile importante, pe care și le alege singur, așa că numai el știe când e vremea să le arate ca pe un fel de costumație de paradă. Nici măcar colți nu are animalul numit tristețe. Are o gură rotundă, de pește care se zbate să respire apă, are însă ochi mari și incolori și cu ochii ăia, privindu-te, stă așa la un metru de tine, nu mai face nici un pas nicăieri, stă și tu stai și te uiți lung la ochii lui incolori despre care nici un tratat de zoologie nu spune nimic, te uiți la animalul numit tristețe, tragi din țigară, s-a înserat, pare totul ok, somn ușor.

6 răspunsuri to “Cântul VI sau despre starea de fapt”

  1. Andra Says:

    Domne, iaca a meritat..A meritat sa semnez toate listele care mi-au iesit in drum, pentru uninominal, ca asa mi-am dorit eu, mereu..Bine, nu chiar in forma asta de acum, da’ ma rog…Am votat si eu acum, asa cum mi-am dorit. Adica te-am votat maestre, si sunt bucuroasa ca ai reusit…Si presupun ca sti ca n-am facut-o pentru scoala si meseria noastra comuna, nici pentru credintele pe care le am/avem.., nu pentru ca mi-esti drag, nu pentru ca te cunosc de cand eram mici((sic) – pot sa spun asta, chiar daca suntem atat de tineri, inca??!!), nici pentru ca te tin si pe tine in suflet alaturi de prietenii mei dintotdeauna… Si nici nu te-am votat pentru ca in parlament este nevoie de “oameni ca tine”, ci pentru ca parlamentul are nevoie de tine. Punct. Asta este convingerea mea, de persoana interesata de ceea ce se-ntampla-n tara asta, de viitorul copilului meu caruia nu mi-am dorit niciodata sa-i doresc sa si-l gaseasca-n alta parte de lume..E bine, bine, bine, ca pot sa-mi zic, uite, fato, a iesit cum ai vrut…Acu’ ma gandesc ca trebuie sa fac si eu ceva pentru asta, nu stiu inca cum, da’ prea am stat deoparte, prea departe de ceea ce familia mea a incercat altadata..Ma gandesc..
    La buna vedere…… Iar in ce-l priveste pe animalul pasitor, lasa-l sa mai apara din cand in cand, are si el rostu’ lui, cre’ ca la mine apare destuul de des – da-l las, cateodata mi-e bine sa-l stiu in preajma, habar n-am de ce, poate ca ma amestec un pic in el, poate ne confundam, nu stiu…
    A
    P.S. Ma inscriu si eu in partidul virtual…..

  2. Ltd Edition Says:

    Stimate domnule V.

    M-am hotarat sa renunt la a incepe cu „Dear Mr. V”. Am sa va adresez in cele ce urmeaza, o intrebare simpla si anume:
    „Cum explicati faptul ca la singurul si probabil UNICUL post „out the line” aveti 43 de comments-uri, iar la unul ca acesta aveti un singur comment?? ”

    Cu multumiri
    Ltd.

  3. Darie Ducan Says:

    Stimate Domnule Pambuccian,

    Nu stiam ca sunteti si poet si vreau sa va felicit pentru poeziile in spirit de haiku. Sunt splendide scurcircuitari de spectru. Vreau sa va trimit un volum nou cu poeme ale mele. La ce adresa de mail il pot trimite?

    cu pretuire,
    Darie Ducan

  4. Darie Ducan Says:

    .

  5. ov Says:

    straniu sau nu , starea asta este o componenta ce nu se poate disocia de un intelectual , denota o framantare , uneori definita alteori pur si simplu metafizica

  6. Radu Aurel Says:

    Buna ziua dle Pambuccian,

    Felicitari pentru rezultat
    As dori sa va trimit pe mail cateva propuneri din domeniul IT.
    Va rog sa imi comunicati o adresa de e-mail unde vi le pot trimite.

    Mult succes in toate proiectele pe care vi le-ati propus.

    Cu stima,
    Aurel Radu
    Bucuresti

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: