Despre constrângeri

    Am întâlnit un comentariu interesant despre constrângeri. Constrângerile nu sunt reguli care ţi se impun în mod direct. Ele vin întotdeauna mediate de cineva din apropiere sau în urma unui eveniment nefericit. Pot veni dintr-o infirmitate sau o boală a ta sau a unei persoane fosrte dragi, pot veni din regulile acceptate fără nici un drept de recurs de către cineva la care ţii atât de mult încât nu poţi face abstracţie de felul său de a fi sau a gândi. Pentru perioade mai scurte sau mai lungi de timp, pot veni sub forma unor dificultăţi materiale sau profesionale majore. Pot veni ca urmare a felului în care alegem la un moment dat, chiar dacă alegerea a fost făcută în deplină libertate. Şi uite că sunt atât de felurite şi din cauze atât diferite incât e greu să vorbeşti de ele aşa, de-a valma. Constrângerile ne afectează libertatea. E banal şi clar de tot lucrul ăsta. Numai că pentru unele dintre ele, stă în puterea noastră să le acceptăm sau nu.

    Unul dintre lucrurile pe care nu le-am înțeles niciodată dar care începe să afecteze din ce în ce mai mult viața unui număr mare de tot de oameni este ideea de socializare la servici. Aia făcută așa cum scrie la carte. Este o constrângere, oricât de ciudat ar putea să ni se pară la prima vedere. Ca orice lucru care a funcționat bine într-un context a ajuns în timp în cărți s-a transformat într-un fel de dogmă și ca orice dogmă, aplicată d-an boulea a dus la aberații. Ideea e veche de tot. Primul experiment a fost făcut de profesorul Elton Mayo la Western Electric în Chicago în anul 1927. Asta ca să fie bine înțeles că nu e nimic modern sau trandy în chestia asta. Sigur, de multe ori uităm faptul că singurele experimente de succes sunt cele care infirmă o supoziție și că de fapt, nici un experiment nu confirmă nimic. Evident, experimentul a fost un succes ceea ce a produs o grămadă de lucruri bune pentru cei care le-au produs. Adică lucrări științifice, teze de doctorat, catedre și tot felul de chestii de-astea care dau o pâine de mâncat unei armate întregi de oameni veniți în urma unei idei și care se apucă să tragă de ea ca de un elastic până când devine non-idee. Când corporațiile din Japonia sau Statele Unite s-au prins de faptul că poți înlocui stimulentele financiare care au creat creșterea economică din anii 50-60 cu lucruri mai ieftine care pe de-asupra țin angajații legați de ogor și sub control strict, a aparut un nou maldăr de cărți iar conceptul s-a generalizat. Un psiholog, uite că nu zic psihiatru, ar numi chestia asta terapie în grup. Numai că genul de terapie despre care scriu produce în final indivizi standard, din ce în ce mai obedienți și mai dependenți de management.

    Ideea este simplă și funcționează bine. Le iei angajaților absolut tot timpul liber și îi arunci într-o realitate paralelă care devine în timp singura realitate în care se mai pot simți cât de cât confortabil. În felul acesta, orice pas în afara companiei va fi perceput de către ei ca un disconfort. Cu timpul, singurul loc unde se vor simți bine va fi compania. Adică locul în care ajung să-și petreacă toată viața muncind, e drept într-un ritm mai puțin eficient decât în compania clasică, dar stând mai multe ore la lucru și producând astfel mai mult. Dacă analizăm puțin fenomenul acesta, vom vedea că în locurile unde e nevoie de multă creativitate lucrurile nu stau deloc așa. Acolo nu prea există team-building-uri, masa de prânz comună, petrecerile cu colegii de servici, cultura corporației și alte chestii de-astea. Pentru că un om nu poate fi creativ decât dacă e liber. Iar libertatea presupune dreptul elementar la alegere. Dimpotrivă, locurile în care cultura locului e mai puternică decât libertatea individuală sunt comunitățile închise. O cazarmă, o închisoare sau, fără nici o intenție de a le alătura astfel, o mânăstire sau o scară de bloc sunt locurile extreme în care dintotdeauna uniformizarea a fost necesară pentru a asigura funcționarea normală. Limita absolută o constituie orice societate totalitară și mă mir că abia ieșiți din comunism, nu ne prindem imediat de primejdia organizării până în cele mai mici detalii a vieții personale.

    Lumea în care trăim devine din ce în ce mai uniformă și mai increativă. În pofida oricăror aparențe. Faptul că se scrie și publică mult nu e neapărat un semn de creativitate ci doar unul de scris și publicat mult. Laudele disproporționate pe care le primește un funcționar care a făcut un gogârtz puțin mai altfel nu răsplătesc creativitatea ci încurajează diletantismul. Ideile valoroase sunt la fel de puține pe cap de locuitor ca în orice altă epocă iar uniformizarea nu face nimic altceva decât să le împuțineze. Și ceea ce e mai rău, diferența uriașă între un om creativ și un om care nu are nici o vină că e un om normal nu mai e recunoscută ca atare, ceea ce descurajează în mod clar omul creativ. Dacă privim puțin în ultimele două secole o să vedem că perioadele în care lumea s-a dezvoltat armonios au fost cele în care s-a recunoscut, respectat și cultivat diversitatea. E singura care pe termen lung nu tâmpește. Da, e mai greu să organizezi în diversitate, e mult mai greu să poți face lcrurile să se articuleze, așa e, dar și ceea ce reușești să construiești cu oameni liberi, care stau împreună să construiască ceva e mult mai durabil și mai eficient. Că până și piramidele tot cu oameni liberi și bine plătiți s-au făcut.

 

8 răspunsuri to “Despre constrângeri”

  1. Marius Torsan Says:

    Interesant punct de vedere Varujan. Cu mult suport real pot spune. Cu un singur lucru nu pot fi intru-totul de acord. Poti fi creativ oriunde. Sigur, exista riscul, pe care ti-l asumi, sa fi privit ca un animalutz cu 5 picioare. Dar asta e pina la urma. Judecat strict „corporatist”, dupa reguli eficiente, eficace, sabloniste, nu esti in-line. Iar restul depinde de cantitatea de materie cenusie a celui care priveste spre tine.

  2. Antoaneta Roman Says:

    Senzatia mea dupa cativa ani de corporatism a fost ca marile companii sunt mini-sisteme comuniste, care includ preamarirea regimului (compania si proprietarii ei) prin propaganda si festivitati marcante si unde principalul scop il reprezinta indeplinirea planului la zi (buget, rezultate). You have to give more, and more, and more.

    Cand am lucrat 3 ani pe vase de croaziera m-am ingrozit, n-am vazut atata masificare in randul angajatilor si al turistilor de cand sunt. Exista o carte minunata, a lui Marc Auge, „Non-lieux” unde este analizata reproducerea hotelurilor, aeroporturilor, autostrazilor, mallurilor, pana la identificare, in orice colt de lume ai fi. La polul opus avem diversificarea inutila. Pana unde poate creste productia? De cate feluri de iaurt chimizat si carnati tratati avem nevoie pentru o viata confortabila? De cate arome de deodorant care contine aluminiu cancerigen?

    Cat despre creativitate, am observat ca aici in Canada nu apreciaza un CV variat, experientele multiple, trebuie sa te axezi pe un domeniu si sa mori cu el de gat. IT in domeniul finantelor sau comunicare in domeniul farmaceutic de pilda. „Stiu sa fac asta si aia” nu merge, trebuie sa vii cu „Am facut asta”. Altfel ajungi, ca multi romani de pe aici, secretara sau agent imobiliar. Daca te incapatanezi trebuie sa te intorci la scoala, ca sa fii unul de-al lor. Si neaparat sa-ti faci o retea, un network, de cunoscuti „utili”, eventuale surse de recomandare. Pentru asta trebuie sa socializezi, mult si bine. Pai si de prieteni cand mai ai timp? Tot costrangere se numeste, dar nimeni nu-i spune pe nume.

    P.S. N-am prea inteles cum este cu piramidele. Am vazut un documentar la TV5 unde spuneau (conform documentatiei dezgropate nu demult) ca nu au fost construite de sclavi, ci de oameni veniti de buna voie pentru a-si asigura un loc mai bun pe lumea cealalta. Aveau pana si concediu, daca murea vreo ruda apropiata sau nastea nevasta. Dar nu erau bine platiti, li se dadea doar de mancare.

  3. Darael Says:

    Bine punctata si excelent prezentata tema.
    Dar e considerata normala in lumea in care traim. E normal ca oamenii sa fie indoctrinati / constransi / pervertiti sa traiasca fara sa gandeasca liberi / singuri / neingraditi. Ca o turma. Pentru ca o turma e usor de condus.

    Ah, se trezeste cineva ?
    Ce conteaza, sau il integram, sau il izolam. Si gata problema.

    Ciudate si triste vremuri traim.
    Si tare imi este teama ca maine va fi mai rau ca azi.

  4. Mihai Says:

    Ok, ok, dar întrebare de maximă importanţă: ce s-a întâmplat cu barba?!?

  5. Crina Says:

    Uite-asa ma gandeam eu zilele trecute la jocuri. Jocurile de pe piata, domestice, ce se gasesc in librarii, nu altele. Ma gandeam ca mi-e pofta sa ma mai joc cate-un joc, nu conta foarte tare care. Intrebanu-ma ce mi-a venit, mi-am dat seama ca de fapt eu vroiam putina ordine, si ca m-as fi jucat, dar si putina ordine, vezi regulile jocului.
    Ca o paranteza, sunt acum intr-o perioada in care incerc sa ma adun cumva, nu stiu cum, sa ma organizez, dar pentru asta trebuie sa-mi fac o strategie, trebuie s-o respect, foarte complicat, nu prea-mi iese negocierea cu mine insami.
    Mergand mai departe, imi inchipuiam ca cei care au inventat jocurile astea, le-au facut pentru a-I introduce pe copii in regulile jocului cel mare, care este traiul intr-o societate. Pentru a-I pregati ca atitudine, sa nu se mire cand I se vor impune reguli si mai departe, si sa asculte cuminti. Cred ca nu prea avem ce face, putem sa fentam doar pana la un punct tot sistemul asta.
    Daca ma itnrebai cand aveam 14 ani si aveam reverii luni de zile dupa ce am vazut The Wall, n-as fi zis la fel.
    Dar iata.

  6. dan Says:

    Adevarat ce-ai scris aici. imi aminteste de ce spunea Blaga : ” orice dogma este virtualmente inarmata cu toate mijloacele terorii.”

  7. Alina Says:

    Lumea asta s-a tampit de tot. Uitati ce le mai trece englezilor prin cap: http://www.telegraph.co.uk/news/newstopics/politics/lawandorder/6453268/Council-bans-parents-from-play-areas.html

    Oare unde o sa ajungem? Impunem constrangeri una cate una, pana o sa ne trezim ca nu ne mai putem misca fara sa avem aprobare de a face pasul la stanga sau la dreapta, cu viteza de x m/s, de la punctul y la punctul z dar fara a avea voie sa trecem prin punctul k, etc. Cred ca daca nu ne trezim in timp util s-ar putea sa ne trezim intr-o lume imposibila, guvernata de reguli stupide (toate concepute pentru securritatea si bunastarea noastra, bineinteles).

    O seara placuta,
    Sa speram ca maine ne vom trezi intr-o lume inca libera, cu toate neajunsurile ei!

  8. Metalshrine Says:

    O societate creativa cu lucruri construite durabil nu este ceea ce se doreste. Cu cat schimbam si cumparam mai multe produse identice intr-un an, cu atat merge mai bine economia… Evident, doar pe hartie, dar merge.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: