Cântul VII sau narație pentru Crina

    Mi-a plăcut un comentariu. Și uite că m-am trezit că stau de vorbă cu el. Crina vrea ordine. În viața ei, zice. Și pentru asta vrea reguli. Chestia cu căutatul jocului mi-a plăcut. Caut un joc, orice joc, pentru că un joc presupune reguli iar regulile învățate așa, pe post de concept, te ordonează și te ajută să asimilezi regulile din lumea în care trăiești…

    Eu cred că e un sofism aici. Regulile unui joc sunt doar doar regulile unui joc. La fel ca axiomele. Regulile sociale sunt o chestie nashpa de tot care au în spatele lor o șmecherie sau un interes impus prin forță. La fel ca și instituțiile. În principal, regulile astea se învârt în jurul ideii de proprietate dozând în fel și chip lucrurile, codându-le legal, moral, religios sau cultural. Scopul principal al instituției căsătoriei, de exemplu, nu are ca obiect nici iubirea dintre doi oameni, nici aducerea pe ume și creșterea unui copil. Ambele se pot întâmpla fără să fie nevoie de nici o instituție specială. Scopul este asigurarea posesiei și perpetuarii proprietății. În unele societăți extreme, chiar a proprietății asupra oamenilor. Toate astea sunt codate și legal și moral și cultural și religios. Ca să fie bine păzite să nu care cumva să pățească proprietatea ceva. Evident, foarte puțini oameni gândesc explicit în felul ăsta, pentru că dincolo de orice chestie legală morala, religia și cultura au grijă să transforme totul într-un intrat în rândul lumii. La fel se întâmplă și cu cartea companiei. Aia ține mai mult de un soi de morală și cultură corporatistă ridicată uneori la rang de religie și care impune un complex de proprietăți ale unei entități abstracte cum e corporația asupra bunurilor și persoanelor care îi aparțin. Cam asta e cu ordinea din joc și cu ordinea aia de după 14 ani când începi să intri în rândul lumii.

    Ordinea interioară e cu totul altceva, zic eu.  Ea ține de echilibru, nu de reguli. Habar n-am cum se poate ajunge la echilibrul de care vorbesc. Cred că sunt tot atâtea drumuri spre el câți oameni mișună pe Pământ. Sau poate că or fi mai multe. Sau poate că nu e nici unul și ne amăgim că am ajuns la așa ceva și ne mai trezim din amăgirea asta când ne mai pocnește câte o coadă de balenă sau un meteorit rătăcit în aerul de maioneză tăiată al serii. În felul meu aberant de a viețui, cred că echilibrul vine din asumarea deschisă a libertății. Aia, de care tot vorbesc, care are drept gard doar libertatea celuilalt. Cred că e și foarte etic să trăim așa și foarte sănătos. Echilibrul de care vorbesc ar face toate lucrurile care țin de instituții și de regulile lor scrise și nescrise, inutile. Sigur, dacă am fi foarte mulți care am trăi așa. Evident, nu suntem foarte mulți care își asumă felul ăsta de a trăi și nici măcar nu e o mare nenorocire în chestia asta. Pentru tot felul celălalt există morală și religie și lege și ele își fac treaba foarte bine, țin societățile, așa cum sunt ele, în funcțiune. Eu am ales, de când mă știu, calea asta a libertății asumate și nu-mi pare deloc rău.

    Cum ar fi dacă ai încerca lucrul ăsta în locul regulilor? Cum ar fi să îți asumi libertatea îngradită doar de libertatea celorlalți în locul instituțiilor și al regulilor lor? Uite, eu fac asta de ani buni și îmi cam iese. Nu întotdeauna, recunosc, dar de cele mai multe ori, da.  Nu fentez nimic, sistemul e la locul lui, chiar interacționez zdravăn cu el. Libertatea de care îți vorbesc e aia în care nu rănești, dar nu te lași rănit, nu jefuiești, dar nici nu te lași jefuit, nu impui, dar nici nu accepți să ți se impună. Suntem tot ceea ce am ales în trecut, e drept, dar dacă începem să alegem altfel decât până acum, în timp alegerile astea ajung să ne schimbe în ceea ce dorim să fim. Dacă alegi să înveți reguli, devii o colecție de reguli. Când naiba mai apuci să mai și trăiești?

 

Un răspuns to “Cântul VII sau narație pentru Crina”

  1. Darael Says:

    Oamenii inventeaza reguli, norme, legi spre a interactiona cu ceilalti. Din nefericire toate acestea nu au la baza iubirea, respectul si armonia.

    De aceea toare aceste inventii umane se transforma in ziduri de aparare a fiecaruia contra celorlalti. Azi mai punem o caramida, maine un turn, poimaine un sant suplimentar…. si uite cum oamenii se instraineaza si se izoleaza.

    Si multi nici nu inteleg ce li se intampla.
    Da, cati inteleg ca un zid trebuie escaladat si din exterior spre inauntru, dar si din inauntru spre exterior ?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: