Sol Invictus

    Uite că îmi iau inima în dimți și scriu și despre asta… Subiectul, sună aiurea, dar are și predicat și tot ce-i trebuie, zic eu. Ok, habar n-am de ce trebuie să ne bucurăm sau să ne întristăm la comandă. Ăsta e subiectul postului de azi. Așa mi-a venit mie să scriu acum, ca să citez dintr-un sms „la cumpăna dintre ani”. Nu știu cum naiba se face că la cumpăna asta, la fiecare rotație a Pământului în jurul Soarelui lumea înnebunește de plăcere și e apucată de un soi de delir profetic cu chestii de tipul o să fie un an extraordinar, o să ne realizăm nushce chestii vrem noi și altele de felul ăsta. Ideea că a mai trecut un an din viață mi se pare o chestie certă, la fel ca ideea că anul viitor va fi cum va fi, în nici un caz așa cum sună prin toate urările pe care le primim de peste tot. Există și una mișto și simplă, aia cu la mulți ani, care pare cea mai ok dintre toate. Bun. De ce trebuie neapărat să sărim cu toții în sus de bucurie că a mai trecut un an? Și dacă Pământul se găsea pe orbita lui Jupiter de ce trebuia să facem chestia asta mai rar? Până la urmă, mi se pare mult mai normal să mă bucur sau să mă întristez atunci când am un motiv. Al meu.    

    Hai să vedem de unde vine chestia asta cu sărbătoritul. Primele documente despre așa ceva sunt de la babilonieni. Ca la orice societate eminamente agricolă, anul nou babilonian era în jurul echinocțiului de primăvară. Cu o logică simplă: mâncăm, bem și ne veselim cam șapte zile cât dura chestia asta și la muncă să avem ce mânca și la anu’. Chestia cu promisiunile făcute de anul nou, tot de la babilonieni vine. Atunci erau mai practice însă. Cea mai populară promisiune din vremurile acelea era să dai înapoi uneltele pe care le împrumutai pentru muncile agricole. Acum promiți să te lași de fumat sau de băut cu textul clasic „ăsta e ultimul pahar”.

    1 Ianuarie a devenit momentul începerii noului an în 153 aD. Motivul era legat de solstițiul de iarnă și lucrurile aveau să devină mai clare după reforma calendarului făcută pe vremea lui Caesar. Aurelian a decretat în 253 AD ziua de 25 Decembrie ca fiind dies natalis Solis invicti, adică ziua de naștere a Soarelui de neîmvins. Pentru că anul nou roman nu mai cădea în momentul solstițiului și pentru că Aurelian, ca orice împărat roman de origine iliră era sub influența cultelor orientale solare. Chestia cu Soarele de neînvins îmi sună extrem de precolumbian, dar lucrul cu pricina arată doar că natura umană e mult mai mult determinată de schimbările majore care se petrec în natură decât de cele din istorie. 25 Decembrie sună și destul de cunoscut… Și așa și e. Ziua nașterii lui Cristos nu e scrisă nicăieri în Biblie. Primii creștini nici nu au fost foarte interesați de ea, mult mai importante pentru ei fiind Răstignirea și Învierea. Biserica Romană a rezolvat problema suprapunând o ipotetică zi de naștere a lui Cristos peste Ziua nașterii Soarelui de neînvins. Prima sărbătoare păgână a fost rezolvată în felul acesta, iar 1 Ianuaria a fost decretată sărbătoare păgână și inacceptabilă pur și simplu. Și așa fusese golită de semnificația cu Soarele pe vremea lui Aurelian. Un timp, anul nou a fost serbat de creștinii occidentali pe 25 Decembrie sau pe 1 Martie sau de Paște iar de către cei est-europeni pe 1 Septembrie,  în timp ce Bisericile orientale creștine serbau Nașterea Domnului de Bobotează considerând că Iisus a fost botezat de către Ioan în ziua nașterii sale, anul nou coincizând cu ziua Nașterii Domnului și cu Boboteaza. Din datele biblice coroborate cu cele istorice, se pare că toate aceste calcule au fost pure erori umane sau politichii, data nașterii lui Cristos fiind cel mai probabil 9 Septembrie 5 aD. Apropo, de ce trebuie să fim mai buni de Crăciun? Că eu cred că ar fi foarte ok să fim buni tot timpul… Mai târziu, datorită nerenunțării de către creștinii din fostul Imperiu Roman la data de 1 Ianuarie ca dată de început a anului, Biserica a acceptat-o ca dată oficială cerând ca noul an să fie simbolizat de un copil nou născut. Obiceiul a fost păstrat de germani, transbordat peste Atlantic și impus prin globalizare. În metroul bucureștean s-a transformat în chestia cu „eu sunt anul nou vestit/ce pe lume am venit/am luptat și-am biruit”. Mișto remember de Sol Invictus și excelent exemplu de sincretism… Evident, făcut în mod absolut inconștient, ceea ce arată cât de nashpa de puternică poate fi memoria colectivă.

   Ok. Sărbatorim convenții distorsionate de istorie. Asta e clar. De ce o facem? Din același motiv pentru care o făceau babilonienii, din același circum et panem cu ajutorul căruia împărații romani reușeau să asigure liniștea în imperiu. Pentru liniște. Și pentru consum, aș zice. Amândouă sunt motive extrem de importante și asigură buna funcționare a societăților. Și asta pleacă doar din neputința lăuntrică a unei majorități a oamenilor de a fi liberi, de a-și asuma în locul îndopatului de Crăciun minunata cuvântare de pe munte a lui Iisus, de a-și ține nu doar o zi și nu doar de anul nou promisiunile, de a se bucura și a se întrista cu motiv sau pur și simpu, fără cuvântul trebuie, fără intratul în rândul lumii și din toată inima.

 

2 răspunsuri to “Sol Invictus”

  1. Antoaneta Says:

    La Multi Ani! Restul…QED, s-a scris mai sus:)

  2. Crina Says:

    leapsa pe http://crinushka.blogspot.com/ (offtopic)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: