Poveste de construit echipa

    E o chestie misto de tot civilizatia umană. Am devenit ceea ce suntem acum, adică stapânii absoluți ai resurselor unei planete pentru că am știut să păstrăm în toată evoluția noastră un echilibru oarecare între individualitate și colaborarea cu celelalte exemplare din specie. Când au mai apărut derapaje, am reușit să ne reechilibrăm și am supraviețuit. Sigur 180 de mii de ani, nu înseamnă mare lucru pentru o specie, dar dacă ne uităm la ritmul lent în care au evoluat alte specii e chiar o chestie tare de tot. În haită vânează și lupii, unele dintre speciile de maimuțe trăiesc în forme aproape tribale de organizare, albinele și furnicile au societăți foarte bine puse la punct și totuși ele nu fac decât să repete, generație după generație felul de a trăi statornicit de foarte, foarte mult timp. Noi ne adaptam, evoluăm și reușim să depășim tot timpul chestiile astea statornicite.        

    Probabil că așa vom face și cu toate lucrurile scrise prin cărțile companiei, iar lumea va arăta altfel după cei trei-patru ani de depresie economică ce urmează. Unii dintre noi reușesc însă mai repede. În momentul în care realitatea le dă o bâtă de realism în moalele capului și-i trezește fără mari schimbări în peisajul înconjurător. Așa a pățit o prietenă la, hai să-i zic din nou că e mișto de tot, „cumpăna dintre ani”. Adică și-a luat toată firma pe care o păstorește patronal la un team-building de Anul Nou. De-ăla de-i zice la carte comunicare socială.

    Uite, iau de pe primul site despre chestia cu team-building-ul scos în cale de Google  lucrul cel mai edificator pentru povestea pe care vreau să v-o povestesc.

Team building – de ce este necesar?

    Pentru ca nu este suficient sa fiti buni, trebuie sa fiti cei mai buni si nu puteti fi cei mai buni decat lucrand in ECHIPA. 

Ce facem pentru voi intr-un program de team building?

    * Vom analiza potentialul individual sau, altfel spus vom vedea ce poate face fiecare pentru echipa

    * Vom integra talentul, abilitatile si creativitatea fiecaruia pentru ca deciziile pe care le veti lua sa fie cele mai bune

    * Va vom ajuta:

          sa aveti incredere in voi si in echipa

          sa comunicati mai bine

          sa va cunoasteti pe voi si intre voi    

    Așa e. Nu e suficient să fii într-un fel, poți fi într-un mare fel numai lucrând în echipă… Care chipă ajunge la cabana la care era programată (că altfel nu pot să zic) paranghelia. Șefa, adică patroana, adică prietena cu pricina se cară ca tot omul în camera ei să mai scormonească prin bagaje. În timpul ăsta, echipa șade și cugetă reunită (că altfel nu-mi dă prin cap să spun) în sânul opulent al recepției. Ce gândește? Păi cam ce-a fost obișnuită să gândească în atât amar de ani corporatiști. E team building, e musai să fie ceva cu veselie, bancuri, farse, chestii de-astea. Că așa trebuie. Altfel, au învățat ei că înseamnă că ești inadaptat sau, Doamne ferește, nesimțit. Hai să-i facem o farsă patroanei, își zic, în gashq vin ușor idei de-astea și uite-așa ajungem la chestia cu potențialul individual. Ăsta, adică potențialul individual, nu se dovedește a fi cine știe ce, în definitiv în toți anii trăiți într-un spațiu închis cu iz de mânăstire în fața unui ecran de calculator cu messenger-ul bine palmat și mail-ul împănat de bancuri luate de pe net, powerpoint-uri induiosătoare depre cum trebuie să fie bărbatul ca să fie bărbat și femeia ca să fie femeie și friptura de porc ca să fie de porc și ce e frumos sa spui când recită cineva poezeaua cu viziunea și misiunea și tot felul de pozișoare cu căței și pisici și shoricei în tot felul de ipostaze anormale care într-o lume normală ar alerta societatea pentru protecția animalelor și imagini minunate cu insule și cascade pentru care punem ban peste ban tot timpul anului ca să avem ce fotografia la greu timp de două-trei zile să moară madam Ionescu de icter când îi arată mama cu ce-a ajuns fiu’su sau fi’sa, mă rog, potențialul individual în stare de search circumvoluționar scoate cu greu ideea… Îi facem o farsă. Clar. Ce mișto! Entuziasmul e general. Păcat nu avem net aici că intram pe mess și puneam de-o transmisie live la amărâții ăia de-au rămas în București…

    După un alt search, de data asta după câțiva neuroni absenți la apel, exact ăia de care era nevoie să se închidă naibii circuitul, cineva din team zice că o farsă ar fi super, da cu ce să fie? Aici, lecțiile de leadership dau roade și cine a făcut mai mult training își scoate superioritatea la iveală și vine nu cu o idee, cu trei. Cu asta am bifat și checkbox-ul cu creativitatea. E bine. Dacă nu se zgârceau la bani și ar fi angajat o companie profesionistă de team-building-uri, ar fi fost răsplătiți de zâmbetul mulțumit al trainer-ului. Target-ul a fost atins, mânktzash! Evident, cele trei idei sunt toate office și provin din singura experiență de viață a emitentului. Ce e nashpa e că cu idei office, nu prea e bine să faci farse. Oricum, entuziasmul e general și molipsitor. Cu încredere în sine și în echipă, creierul cretin care are cele trei idei începe să le explice. Două par stupid de complicate și farsa se pierde printre meandrele concretului. Așa că, ideea a treia triumfă. Adică, pentru a-l cita pe Murphy, dacă ceva rău se poate întâmpla, se întâmplă sigur. Ideea e mai simplă decât celelalte, cineva cu o voce necunoscută de patroană trebuie să sune și să o anunțe (pe 31 Decembrie, e drept) că o lucrare pe care urma să ia un ban grămadă de la unul dintre cei mai fidelizați clienți i-a pus clientului cu pricina în pericol (dar ce zic eu în pericol, a dus la rezilierea) un contract foarte mare cu o supercompanie, clientă la rândul ei a prietenei mele. Dezastrul ar duce la o pierdere mare de tot nu doar pe moment ci și pe viitor.

    Știu că povestesc destul de confuz, dar chiar n-am chef să identificați cine a pățit porcăria asta venită de la angajații proprii care tocmai construiau lopata cu care își aruncau oarece bani (including propriile salarii pe geam). Cum și check-boxul cu comunicatul mai bine între ei părea rezolvat, team-ul trece la action. Adică îl convinge pe un fraier care o freca pe-acolo și el să o sune pe șefă, să se dea drept unul dintre directorii clientului și să spună că e nashpa rău și trebuie intervenit imediat. Ha-ha-ha! Ce mișto e în team-building se hăhăie lumea!

    În camera ei de hotel,  plânge și suspină tânăra domniță, nu că la bătalie soțul ei dorit (că era acolo în cameră cu ea) dar e nashpa de tot să vezi cum se alege
praful de munca ta, să știi că ești un profesionist de primă mână (că este) și să nu pricepi ce se întâmplă. Pune mâna pe telefon (oricine ar fi făcut la fel) și îl sună pe big bos de la client. Omul are și el același șoc. Și procedează și el pe principiul absolut sănătos că prima veste pe care trebuie să o afli și să te ocupi de ea e vestea proastă. Sună la marea companie (pe 31 Decembrie orice om care are responsabilitatea unui număr mare de salartiați care trebuie plătiți lună de lună, lucrează) și află cu stupoare că totul e în regulă. Ce bine, ați zice, mare chestie, uite că telefonul folosește la ceva, totul se rezolvă repede și viața revine la cursul ei normal. Greshit! Pentru că omul face ceea ce orice manager cu mințile în cap ar face. O sună pe prietena mea și îi comunică faptul că e în ordine, dar că nu-și poate explica ce se întâmplă cu firma prietenei mele, firmă pe care o considera până acum de un profesionalism desăvârșit.

    Între timp, liderul de o zi, adică tipa cu ideea farsei, într-un acces suprem de milă față de șefă merge să îi spună că a fost o farsă, dragă, ha-ha-ha! Prietena mea, de o onestitate dezarmantă, îl sună pe om și îi spune ce s-a întâmplat. Știind precis reacția care urmează, dar, în definitiv, așa e ea și absolut practic vorbind tot corect reacționeaza. Adevărul e întotdeauna mai eficient decât orice minciună. Omul reacționează din nou corect, îi spune că sunt două posibilități: fie farsa a fost făcută de cineva din interiorul firmei și atunci înseamnă că lucrează cu o firmă de cretini iresponsabili, fie că e o scurgere de informații în afara firmei, scurgere care ar putea ajunge la competiție și atunci tot cu o firmă de cretini iresponsabili lucreaza. Evident, va anunța și pe propriul client, adică marea corporație. E un incident care nu poate fi trecut cu vederea. Prietena mea simte că îi fuge pământul de sub picioare. E drept, al treilea check-box e și el bifat. În sfârșit, membrii echipei se cunosc între ei. Prin fața ochilor îi trec, cred eu, zilele, una după alta în care venea dimineața la servici și pleca după miezul nopții, în care corecta toate tâmpeniile scrise de angajați pentru că e din ce în ce mai greu să găsești pe cineva cât de cât priceput care să ceară mai puțin de jumătate din cifra de afaceri ca salariu, bine ca vine criza și intrăm în normal și cu piața muncii, acum angajezi ce poți, califici cât de cât (am greșit, treinuieshti într-un proces de învățare continuă) ce ai și în rest, te chinui făcând și refăcând cel puțin o treime din fiecare livrabil (sic!) generat de generația asta de funcționari, când și cum poți. Restul populației e încă în Spania și Italia și oricum mare lucru nici de acolo nu ai ce alege, asta e, it’s a living…

    Noaptea de Anul Nou și-o petrece în cameră, lângă un om nevinovat care asistă neputincios la tristețea ei, mă sună și pe mine să îmi spună chestia cu anii mulți și povestea pe care o povestesc aici, mâine e luni, poate scapă, poate că a mai și învățat ceva din pățania asta. Când îi spuneam că la birou e la birou, că nu suntem o mare familie la servici și că fiecare om are dreptul la viața lui personala, trăită unde și cum are chef, că poveștile astea cu colectivul nu sunt nici trendy, nici măcar noi, că agapele astea tovărășești le avea și regimul nazist și ăla comunist și multinaționala și n-au dus la nimic bun, făcea mișto de mine și spunea că toți fac la fel. Dar dacă toți greșesc? Că se poate și așa. 

    Și acum ce să fac, mă întreabă? Dă-i afară, îi spun. Că tot muncești în locul lor. Și dă-te și pe tine afară. Că cu prostii din cărți ai ajuns aici. N-o va face, sunt sigur. Nu scrie în nici o carte de management chestia asta.

    Uite un ultim exemplu. L-am luat de pe Teampedia. Situl chiar există, numele e tare de tot și sună al naibii de mișto în română. E un fel de Wikipedia, da’ pentru proști:

Objectives

Icebreakers/Warmups | Communication

[edit] Group Size

Medium | Large

[edit] Materials

[edit] Set Up

[edit] Directions

Instruct Group members to line up in order of their birthdays without talking.

[edit] Variations

  • Blindfold some or all participants
  • Use alternative criteria like middle name, age, etc

    Să mori tu, băi Teampedia, ce tare e!… M-am prins: adică without talking ca să vedem dacă știu their birthays… Tare! Și poți face și variațiuni. Mmmmmmmmmmm…. Ce mișto! Cu middle name…  Super! Păi nu era fraier și peisan țăranu’ ăla de lent major din armată care ne zicea: „La pomul rotat adunarea!”?

P.S. Evident, toate cacofoniile au fost minuțios alese și rafinate. La fel ca ce voi spune acum: Că se merită

 

9 răspunsuri to “Poveste de construit echipa”

  1. sertarul cu fluturi » Blog Archive » aşea de dimineaţă Says:

    […] băi, ce îmi place tipul ăsta! link […]

  2. Crina Says:

    Hai sa ne facem firma de organizat “timpildinguri”.
    Se va numi Extreme Timpilding si smetodele vor fi neconventionale.
    Pentru communication si icebreaking de urgenta de exemplu, ii punem in aceeasi camera pe toti, stand in picioare, dezbracati, in intuneric. Sa vedem ce se intampla.
    Pentru eficienta pe viata si ca sa se lecuiasca definitiv.

  3. Stefan Says:

    Putea sa fie si mai rau. Putea sa nu afle de fapt care a fost farsa, putea sa aiba o haita de lasi ca angajati. Si da, a-i da afara e minimul ce poate face. Daca exista cat de cat o intelegere in mintea lor ce se petrece in jurul nostru cu aceasta „criza” nu aveau cum sa faca asa ceva. Nu merita sa fie protejati. Nici unul.

  4. Radu Says:

    oricâte cărți ai citi, nici una n-o să te învețe să gândești.

  5. Darael Says:

    Cine a fost atent la o ce se intampla intr-o familie de albine (preferabil salbatice, de padure) va accepta ca albinele sunt cu 2-3 milioane de ani inaintea noastra ca societate….
    Da, se poate spune ca nu stapanesc planeta, dar ce nevoie au sa stapaneasca tot ? Dar oamenii ce nevoie au sa stapaneasca tot ?

    In plus, oricine poate sa vada ca albinele sunt intr-o armonie perfecta cu lumea inconjuratoare. Ceea ce nu se poate spune de oameni….

    Referindu-ne la partea a doua…. sigur nici o albina nu i-ar da una in cap unui sef doar sa se amuze si sa para smechera….. da, suntem departe de albine. Departe in Urma lor, sa spunem Adevarul adevarat.

    PS> Despre furnici nu spun acum…. va las sa cautati un musuroi in parc si sa le admirati singuri.

  6. Antoaneta Says:

    Eu nu m-as limita la a-i da afara, daca se lasa cu pierderi financiare din partea firmei, i-as da frumusel in judecata si i-as pune sa plateasca. Sau i-as tine in firma cu 50% sase luni, ca represalii, sa plece singuri.

  7. Aya Says:

    Din ciclul :”Semne bune anul are”:

    MITOCANIADA CHILOTZARZILOR

    Inca se mai auzeau ecourile petardelor (ilegale) de Revelion cand, in urma unei comenzi marinaresti scurte, chilotzarzii din 3C au dat buzna cu tot neamul la sarmale, in Foisorul din Sinaia. Li s-au alaturat, umil supusi la ordin, Prostanacul si mai ingenua in ale politicii Roberta Anastase.

    Demonstrand ce bine stiu sa “stropeasca” oamenii cu zapada cand trec pe langa ei, s-au perindat in masini care mai de care mai luxoase (iar “motzatul” chilotzar Boc cu o intreaga suita, ca tot isi stramba gura vorbind de criza) pe langa jurnalistii trimisi la datorie, la fatza locului.
    Prima chestiune esentiala pe care a aflat-o un popor intreg despre ei: prin felul in care au debutat la putere arata ca s-a dat startul mitocaniadei chilotzarzilor.

    (Exceptia de la regula este Cati Andronescu: sosita acolo parca nestiind cum sa se eschiveze, si-a lasat masina in parcare, strabatand drumul pe jos. A fost singura care le-a urat “La multi ani”, le-a vorbit civilizat si le-a zambind jurnalistilor deja inghetzatzi in geroasa amiza de 1 ianuarie 2009).

    In Foisor, chilotzarzii si neamul lor au infulecat sarmale si “porcarii” si au dat duscha pahare, la intrecere cu marinarul care trecea de la masa la masa sa vada daca supushii respecta legea chiolhanului.
    Stirea este confimata de Prostanacul care a zis printr-o agentia de stiri, sa afle toata natzia romana, ca acolo a fost “o atmosfera de echipa”.
    Bravos, halal sa-i fie!

    (Nota discordanta a facut, firesc, tot Cati Andronescu. A plecat prima, a vorbit cu jurnalistii si a dat o stire esentiala: lipsea Vasile Blaga. Nu trebuie sa fie cineva un mare analist pentru a realiza ca, prin absenta sa, Blaga a dat un semnal ferm: NU raspunde “comenzilor” marinaresti.)

    Mitocaniada chilotzareasca a continuat cu perindarea masilor chilotzarzilor in sens invers si “stropirea” din nou cu zapada a jurnalistilor foarte inghetzatzi, care asteptau, in intuneric si frig, sa ia o declaratie.
    Totul a fost imortalizat de camerele de luat vederi, in lipsa de bun simtz a celor care, chilotzarindu-se, s-au catzarat la putere.

    Cei mai rezistenti la chiolhan s-au aratat “motzatul” chilotzard Boc si sefii SRI si SIE care au ramas in Foisor dupa plecarea celorlalti participanti la mitocaniada. Acestora li s-a explicat si finalul lectiei marinaresti: totul se conduce din “cutzite si pahare” dupa voia matrozului.

    In final, marinarul le-a explicat jurnalistilor superinghetzazi (pe care i-a numit “mai copii”) ca s-a simtit bine cu sotiile celor prezenti. (Nu am reusit sa aflam, pana la aceasta ora, cum s-au simtit sotiile respectivilor, dupa aceasta socanta declaratie, data fiind experienta pe care marinarul a afirmat- cu un timp in urma- ca a dobandit-o in locuri “speciale” din porturi, marcate prin “becuri” rosii. Nu trebuie sa ne preocupam de cum s-au simtit “sotzii” in urma declaratiei marinaresti: ei se supun ordinelor).

    Previzibil:
    – Presa se va preocupa, in amanunt, de mitocaniada chilotzareasca;
    – Participantzii la chiolhan vor trebui sa raspunda (inevitabil- e inutil sa pun pariu ca asa se va intampla!) la intrebari privitoare la digerarea sarmalei marinaresti si a dushtilor;
    – Imaginea chilotzarzilor “stropitori cu zapada” va fi pe masura mitocaniei lor din 1 ianuarie 2009.

    Concluzie:
    – Marinarul a aratat ca mitocanii chilotzarzi (y compris Prostanacul) sunt supusii lui, in mod neconditzionat;
    – Blaga se arata a fi purtatorul de semnal al (daca nu cumva chiar capul!) gruparii evident opozante marinarului, din Republica de la Cluj;
    – Absenta lui Nemirschi arata ca Mazare nu a facut pace cu marinarul (subtil, aici s-a voit a se transmite mai ales un semn de la Miron Mitrea!!!);
    – Ramane de vazut ce semnal (s-)a dat (prin) absenta lui Gabriel Sandu.

    P.S.
    Daca mai era nevoie de o confirmare a faptului ca absentza lui Blaga este un semnal foarte important, aceasta a venit din stirile contradictorii.
    Prima stire (cea care trebue retinuta totdeauna) a fost ca Blaga este acasa, in Ardeal.
    Apoi, stirea a fost “periata”, transmitandu-se ca toti cei trei absentzi nu erau in tzara.

    Cineva avizat realizeaza foarte usor ca este neesential unde se aflau (mai ales, unde se afla Blaga): importanta este absentza, acesta fiind semnalul.
    Mai ales in cazul lui Blaga (membru PD-L) este imposibil de crezut ca nu cunostea “intentia marinareasca” inainte de lansarea “chemarii la ordin”.
    Faptul ca “atmosfera de echipa”, cum a debitat Prostanacul, fusese programata la Predeal (stire transmis prin mass media)- Sinaia fiind aleasa ulterior- arata ca totul era stabilit cu niste zile bune inainte.

  8. Varujan Pambuccian | FocusBlog Says:

    […] propusesem vreodată să aflu. Cred că e mai bine așa. Sunt om.”). Deasemenea am citit Poveste de construit echipa,  Cântul I sau despre prima mea întâlnire cu Vigilentza si Elogiu prostiei ticăloase (Raport […]

  9. Maverick Says:

    Dar daca am spune ca echipa cu pricina are seful pe care il merita… Si aplicam si reciproca.
    Asta, daca vrem sa punem la zid toti vinovatii!…
    Mai ramane o problema de atitudine. Observ ca pana acum s-a vorbit de pe pozitia patronului, a sefului; e si dificil, dar si neplacut sa te vezi ca o echipa fara cap si sa incerci sa te intelegi…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: