Poveste adevărată cu un cățel și câțiva oameni (II)

    Lucrurile nu se întâmplă întotdeauna așa cum credem că se vor întâmpla. Am ajuns dimineața la birou și mă aștepta pe scări. Am urcat împreună treptele , am luat masa în oraș, când a ajuns colega mea, toți ceilalți erau în jurul nostru fiecare bucurându-se în felul lui de animăluțul care aterizase în mijlocul lor. Uite că cele mai negre idei fixe ale mele se dovedeau a fi neadevărate și îmi pare rau că le-am gândit așa cum le las uitate în postul de ieri. Am plănuit cu colega mea the next step, mergem să îi cumpărăm strictul necesar, cușca o comandăm pe net, trecem și pe la doctorul de pe Armenească și totul va fi bine. Dacă îi găsim și un loc în care să stea după ce ne mutăm, va fi super! Singura figură nefericită a fost a proprietăresei sediului în care încă stăm care s-a liniștit cu greu la gândul că vom avea pe bune grijă de ea, chiar dacă nu putem proimite că nu va lătra niciodată. În treacăt fie spus, toate casele din jur au o sumedenie de câini prin curți și lătratul lor e un soi de fond sonor, dar asta e…

   Am plecat la prânz să facem tot ceea ce e de făcut și ne-am întors mulțumiți de rezultat după trei sferturi de oră. Bucureștiul fără trafic e chiar un oraș minunat. Numai că nu mai era acolo. Nu mă gândesc neapărat la ceva dramatic de rău, dar nici cine știe ce optimism nu mă cuprinde. Sper să o găsesc mâine așteptându-mă din nou. E chiar un câine inteligent, inofensiv și cu afectivitatea aia uriașă pe care am întâlnit-o doar la specia asta. Nu am de ce să aleg între nimic, Radule. E pur și simplu o ființă care merită să fie ajutată și atât. La fel cum există oameni care merită să fie ajutați atunci când le e greu și oameni care nu merită să le arunci nici măcar o privire.  Coralia, îți mulțumesc pentru ce intenționezi să faci, Crina ai fost super cu ce mi-ai scris în mail și uite, pentru că tot umbli cu întrebări fără un răspuns posibil, îți dau un nerăspuns trimițându-te la un post mai vechi de pe-aici http://varujan.rol.ro/2008/04/26/nu-va-temeți/. Cred că e singurul răspuns pe care îl pot da la întrebarea ta și atunci când l-am scris și acum când întrebi și dacă mă va mai întreba vreodată cineva ce aș face dacă nu m-aș teme. Partea proastă e că acum mă tem, pentru că ceva din lucrurile care stau să susțină lipsa de teamă s-a îmbolnăvit puțin. 

Un răspuns to “Poveste adevărată cu un cățel și câțiva oameni (II)”

  1. Antoaneta Says:

    Am citit „Nu va temeti” – e profund, e simtit, e cutremurator intr-un fel discret si delicat. Cred ca v-am mai zis ca am o simpatie mare pentru neamul armenilor, daca n-ar fi fost alfabetizarea cu pricina, n-ar fi azi atâtea vârfuri din poporul asta mic si vajnic prin lume.

    N-am vazut nimic de Paradjanov (e pe lista), dar stiu cine a fost. Am gasit asta pe Wiki http://fr.wikipedia.org/wiki/Liste_des_personnalit%C3%A9s_arm%C3%A9niennes, de Aivazovski nu stiam de pilda, si cred ca multi nu stim de multi.

    In paranteza fie zis, si pentru ca multi confunda armanii cu armenii, bunicul meu era arman din Bulgaria, in mod ironic ei au avut, si au, probleme mari cu grecii, nu cu turcii. Nici personalitatile armanesti nu sunt (re)cunoscute ca atare. Poate de aici atractia mea fata de armeni – cine se aseamana, se aduna:)

    Sa-i tina Dumnezeu si pe armeni, si pe armani.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: