Criză teribilă, monșer!

    E un titlu neîntâmplător. Pleacă, e drept, din imensul respect pe care i-l port lui Caragiale, dar l-am pus aici pentru că el îmi spune că nimic nu s-a schimbat de-atunci. Lumea a trecut prin nenumărate crize economice. Toate, fără excepție, au încercat din greu pe locuitorii Buricului Pământului, i-au atins și pe cei din jurul buricului ăla și s-au floșcăit de tot până au ajuns și prin părțile noastre. De-aia, despre criză am auzit mai mult din ziare. În plus, cu două excepții notabile, aia interbelică și anii de după căderea comunismului, am cam dus-o din criză în criză, e drept cu totul alfel decât crizele economice care bântuie din când în când lumea normală. Crizele astea nashpa de tot se numesc dictaturi și am tot avut parte de-așa ceva de la cea inaugurată de Cuza la cea trăită de mulți dintre noi pe pielea noastră și încheiată acum două decenii. Viețuind în felul acesta, generație după generație, am ajuns să nu ne pese de crizele economice. Mai ales că majoritatea crizelor economice ne-au cam ocolit negăsind pe ce să se altoiască. Pe-alea cu dictaturile nu le-am considerat chiar atât de rele și ne-am obișnuit bine de tot cu ele. Când ai parte aproape în fiecare generație de așa ceva, ajungi să crezi că așa arată normalitatea. Ba mai mult, eroii legendari moderni nu sunt nici cei care s-au zbatut precum Sisif să facă să miște cât de cât economia sau cultura sau societatea, nici făcătorii sau întregitorii de țară, ci dictatorii. Nostalgia majoritară se îndreaptă spre vremurile mai mult sau mai puțin îndepărtate ale lor, așa cum grecii lui Perikles își aminteau cu duioșie de nushce epoci de aur imaginare. Asta e… Până la urmă fiecare om sau popor este tot ceea ce a ales în trecut.    

    Există, dim păcate, și ceva care nu mai depinde de noi. Un soi de ghinion tragi-comic care ne urmărește. Din categoria aia spusă cu obidă: „îi cade mămăliga în căcat”… Exact când începem și noi să mai scoatem capul la lumină, se arde becul. Așa a fost în anii interbelici, așa se pare ca va fi în următorii ani. Atunci ca și acum nu mai vorbim de o criză ci de o depresie economică. Spre deosebire de crizele economice care acționează limitat, la nivelul unor verticale, depresia are efect generalizat afectând pe rând toate zonele economiei și punând în pericol structurile fundamentale ale organizării statului.  Crizele seamănă cu epidemiile de gripă. Vaccinul se găsește relativ ușor, câteodată este și anticipat corect virusul capabil să stârnească noua epidemie. Cine se îmbolnăvește se îmbolnăvește, majoritatea celor bolnavi scapă, virusul este distrus iar forma lui mutantă, rezistentă la vaccin, hibernează un timp după care scenariul se repetă sub o formă nouă dar asemănătoare ca simptome și tratament. Cartea se îngroașă, cei care o citesc știu cam ce e de făcut, e normal adică. Atunci când vorbim însă de o depresie lucrurile nu mai seamănă deloc cu gripa. Este interesant de văzut că depresia apare pe un fond de optimism irațional. Cea din ’29-’33 a apărut pe o frenezie de producție fără siguranța că ea este acoperită de o cerere reală. Cea de acum a apărut pe un optimism consumatorist fără ca acesta să fie acoperit de bani reali. Adică pe un consum pe datorie fără ca această datorie să fie returnabilă în timpul vieții celui care o făcea. Relaxarea aberantă și comandată politic a condițiilor de creditare pentru locuințe începută în anii administrației Clinton și continuată cu frenezie în timpul administrației Bush a dus la vânzarea banilor cu mult sub valoarea lor reală. Ceea ce a generat o lipsă acută de bani în ultimele luni ale anului trecut. Se pare că așa începe o depresie. Cu o criză majoră a unei resurse fundamentale. Oarecum cele două depresii, cea interbelică și cea în care tocmai intrăm, sunt asemănătoare. Pentru că lipsa de bani venită brusc duce la o scădere bruscă a consumului și deci la o aparentă supraproducție într-o lume obișnuită cu un alt ritm de producție-consum. Există totuși două diferențe fundamentale: consumul ultimilor decenii a fost bazat într-o proporție foarte mare pe credit iar lipsa de bani a băncilor nu afectează doar capacitatea de absorbție a bunurilor produse ci și direct capacitatea de a produce însăși. Pentru că dintre toate trasăturile pe care le are depresia economică în care intrăm, cea mai periculoasă este criza de cash necesar acoperirii cheltuielilor operaționale ale companiilor. Cu alte cuvinte, o companie care nu are încasări ritmice dar care lucrează la contracte sănătoase cu plata după multe luni de muncă va descoperi că împrumuturile pe termen scurt pentru acoperirea cheltuielilor operaționale în intervalele dintre două încasări, sunt fie foarte scumpe fie imposibil de făcut. Asta înseamnă că respectiva companie nu va avea cum să acopere costurile necesare ducerii la bun sfârșit, adică până la momentul în care urma să-și ia banii, a lucrului la contractul respectiv. Adică în toată nebunia asta intră în mari dificultăți atât companiile care produc mai mult decât pot vinde în noua realitate a cumpărătorilor lipsiți de credite cât și cele care au un cumpărător cert dar nu au banii necesari plăților lunare pentru realizarea lucrului pe care urmau să îl vândă cumpărătorului respectiv. La asta se adaugă dificultățile la plată în lanț. În următoarele luni, cam toate sectoarele economice vor intra în jocul ăsta. Sigur, prima măsură de criză este tăierea cheltuielilor nejustificate în noua realitate. Deja bugetele de publicitate sunt planificate la un nivel mult mai scăzut decât în anul trecut, ceea ce va afecta dramitic pe lângă industria de publicitate și industria de mass-media ca victimă colaterală, de exemplu. Deja planurile de disponibilizări în majoritatea companiilor sunt gata, iar punerea lor în practică va înrăutăți situația consumului și așa în scădere. Într-un an de acum înainte, toată economia va fi sever afectată. Și global afectată. Sigur, nu va fi sfârșitul lumii. Nici în anii interbelici nu a fost. Va fi însă sfârșitul a cam tot ce s-a scris în ulimele decenii despre cum funcționează economia ca la carte. E sfârșitul unui gen de cărți și începutul sau poate reluarea unui alt fel de a gândi. E nashpa ce spun. Sună bine, tot ce nu te omoară te întărește, dar va fi o perioadă presărată de foarte multe drame indiuviduale. Și va dura. Eu cred că va dura cel puțin trei ani și îmi doresc din tot sufletul să nu am dreptate. La capătul acestora, cei care au avut bani vor avea enorm de mulți bani, pentru că totul va fi din ce în ce mai ieftin în lipsă de cumpărători, iar cei săraci vor deveni dramatic de săraci. De lucrul ăsta mă tem cel mai mult. Pentru că polarizarea aberantă la care se va ajunge este un teren perfect pentru aventurierii politici și riscul unor aberații ale istoriei este mult crescut în perioade ca acestea.

    România va fi și ea afectată de depresia economică în care intrăm. Tot ceea ce vedem acum sunt doar semne, imperceptibile pentru foarte mulți dintre noi, a ceea ce urmează să vină. Cred că prima fază se va manifesta abia prin Aprilie și mă tem că am irosit jumătatea de an avută la dispoziție datorită decalajului dintre nivelul nostru de dezvoltare și cel al lumii în care ea își face deja simțită prezența. Am irosit-o pentru că am gândit ca de obicei. Am crezut că la noi nu va veni niciodată așa ceva. Aud lucrul ăsta apropape peste tot. Ba cineva îmi spunea că o rudă de-a lui din America i-a zis zilele trecute că nici acolo n-ar fi cine știe ce mare criză. Chestia asta vine din felul de-a gândi deja clasic: ce nu mi se întâmplă mie nu există și în consecință nici nu mi se va întâmpla vreodată. Am c
rezut că e suficient să vorbim despre ea la o berică, invocând nu știu ce conspirații și tâmpenii în loc să încercăm să pricepem pe ce lume suntem și să facem trecerea prin urgie mai ușoară. Ca de obicei, am pierdut timpul care ne-a fost dat pentru a ne apăra cât de cât. E o formă tragi-comică de inconștiență pe care cu greu o pot pricepe. Criză mare, monșer!…

    – Adicătele, cum vine vorba asta? 

    – A! înţeleg! bate în ciocoi, unde mănâncă sudoarea poporului suveran… ştii: masă… sufragiu… 

    – Ştii că şi aici loveşte bine! Da! cine mănâncă poporul să meargă la cremenal!

2 răspunsuri to “Criză teribilă, monșer!”

  1. dAImon's >> Legea rezultatelor descrescătoare Says:

    [..] istoria imediată a infirmat ambele ipoteze. Resurse finită care s-a terminat prima dată a fost cea UMANĂ. Suntem la limita consumului, aruncând tone de produse perfecte, doar pentru a le schimba cu ceva mai nou şi mai trendy. Luăm împrumut de la bancă extrem de uşor, tot pentru bunuri şi locuinţe, garantând cu nimic altceva decât cu valoarea declarată a altui bun. Muncim mai mult pentru a putea lua bani şi deci credite mai uşor. Spirală ascendentă, totul ok. Dar pragul sus a fost atins fix la locuinţe: [..]

  2. links for 2009-01-17 » deea // supermagnet Says:

    […] Varujan Pambuccian – Criză teribilă, monșer! "Crizele seamănă cu epidemiile de gripă. Vaccinul se găsește relativ ușor, câteodată este și anticipat corect virusul capabil să stârnească noua epidemie. Cine se îmbolnăvește se îmbolnăvește, majoritatea celor bolnavi scapă, virusul este distrus iar forma lui mutantă, rezistentă la vaccin, hibernează un timp după care scenariul se repetă sub o formă nouă dar asemănătoare ca simptome și tratament. " (tags: politica romania) […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: