Iglu ca un căuș de palmă

    Ziua cu cele mai multe treburi care trebuie trebăluite este o zi perfectă ca o sferă. Are o coajă subțire de zi perfectă făcută dintr-un aliaj de nor cu nervuri de copac desfrunzit, de oriunde ai privi-o vezi nervurile așezate la fel, pe meridiane și poate că tocmai din pricina asta copacul pare a avea rădăcinile împletite în crengi, prin el stau răsfirați norii, senin de statici, reflectorizanți, totul seamămă cu un ou fosilizat de dinozaur, dintr-ăla care aprinde imaginația și îți duce gândul spre fel de fel de aiureli de felul lui Jurassic Park.

    Dacă ne-am apuca să analizăm coaja asta de zi perfectă, sunt sigur că primul lucru care ne-ar da prin cap ar fi să extragem norul din aliaj. E o reacție umană firească, norul pare partea cea mai ușor de scos de-acolo și scoaterea lui e perfect justificată de curiozitatea de a vdea ce e înăuntru. Asta e ideea fixă a oricărui lucru viu și inteligent. Ideea că înăuntrul unei cutii este ceva care merită efortul deschiderii ei. Cred că vine din toate feluritele forme de foame de animal cu care am fost înzestrați. Coaja acoperă neapărat ceva bun, ceva comestibil sau oricum ceva plăcut sau folositor. Și eu cred că mânat de lucrurile astea cablate în creierul meu încă înainte de a mă naște mă tot chinui să dau la o parte coaja unei zile de-asta perfecte. În speranța găsirii unui fel de perfect perpetuu pentru zilele următoare, numărate știu, fără coajă deocamdată, știu și asta, ca să le pot umple cu ce găsesc pe-acolo, prin ziua perfectă care tocmai se închide în trecutul perfect, caut un fel de grăunță cu proteină de zi mișto de tot pentru găina care ouă timp, uite, n-am să mă las, pun la o adică un ditamai pick hammer pe coaja asta ciudată și tot îi dau de capăt. În definitiv, dacă nu reușesc nimic cu ștersul norului poate că îi vin de hac vreunei nervuri de rădăcină de creangă de copac desfrunzit de pe-aici sau poate că o fi o șmecherie de felul cubului lui Rubik, am găsit pe Internet o soluție în șapte pași, pare simplu, șapte pare o cifră fenomenal de mistică, uite că reprezintă până și numărul de pași în care rezolvi cea mai nashpa configurație inițială a cubului lui Rubik, sau poate că e suficient să dorm și acolo, în chimia somnului se dizolvă norii ăia și văd și eu cum arată un miez de zi perfectă ca o sferă.

    Îmi amintesc că există un mod prealabil absolut sigur de a afla ceva despre miezul unei sfere, merge și la ou și la pepene, bați ușor în coajă și cred că asta am să și fac, am să aflu înainte de toate câte ceva despre miezul înconjurat de coaja asta a naibii de dură a zilei perfecte, o bat usor, încerc să îi prind fiecare ecou de dinlăuntru, așa cum aș asculta o inimă de pepene cu stetoscopul. Și ziua perfectă sună a gol. 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: