Când buffer-ul e mic…

și procesorul e lent, apar dificultăți la frazele lungi. E un lucru bine cunoscut, mai ales celor care au drept hobby făcutul de tot felul de roboței sau lucruri automatizate. Sigur, cu oarece măiestrie de programator se mai poate să o scoți la capăt, dar până la un punct. Acolo unde hardul nu mai face face față și e nevoie de o reproiectare. Fie pui un procesor mai de Doamne-ajută, fie mai adaugi ceva memorie tampon unde să stochezi temporar datele și să le prelucrezi când e timp și pentru asta. Evident, toate lucrurile despre care vorbesc, costă. Se mai poate ceva: să te lași păgubaș. Adică să spui ăsta e hardul de care dispun, atâta poate, nu-i dau de lucru mai mult decât poate duce.

În cazul oamenilor, reproiectarea este exclusă. Rămâne varianta cu atât se poate.  Asta este însă o variantă greu de acceptat. La fel de greu de acceptat ca și cea în care procesorul e rapid și memorie există din belșug. Pentru că tentația este, când dispui de o calitate să o folosești abuziv în raport cu ceilalți. Când ai un defect, mai ales când ești conștient de el, tendința naturală e să îl ascunzi sau să încerci să îl supralicitezi în fața unei calității antitetice. Când ai o calitate poți abuza de ea și prin simpla presupunere că o au toți, cerându-le tuturor prin felul în care ești cu ei să și-o manifeste. De fapt, ambele atitudini reprezintă o stare de dezechilibru care vine dintr-un lucru foarte greu de înțeles și acceptat. Vine din dificultatea acceptării diversității. Când spuneam că eu nu cred că există elite, mă gândeam și la lucrul acesta. Dacă aș avea acum în fața ochilor un text savant de biochimie, n-aș pricepe nimic. Evident nimeni nu m-ar blama pentru așa ceva și nici eu nu l-aș blama pe nimeni pentru neînțelegerea unui text scris de mine în domeniul meu. Nici biochimistul care a scris textul nu ar considera că trebuie să pricep ceva din el, pentru că nu mi s-a adresat mie cu ce e scris acolo. Dacă mi-ar explica, poate că aș pricepe câte ceva, dar nici el, nici eu nu cred că am fi entuziasmați să ne consumăm timpul pentru explicații. Evident, pot avea păreri despre ce a scris omul acolo, dar nu m-ar lua nimeni în serios și le pot spune sau nu doar ca să mă aflu în treabă. Dacă ce pricep eu din ce e acolo mi s-ar părea primejdios în vreun fel pentru mine sau ceilalți, i-aș spune, desigur, dar asta ar cam fi tot dialogul posibil. Eu nu pot citi un tabloid, de exemplu, nu mă captivează nici un meci de fotbal și în general nici un sport de echipă, de-aia prefer să merg la sală și cred că lucrurile astea nu sunt nici bune nici rele. Nu pot citi un tabloid pentru că procesez repede și la sfârțit constat că tot ce am procesat nu îmi e nici folositor, nici nu mă umple de cine știe ce plăceri, nu-mi plac sporturile de echipă pentru că nu nu-mi place să mă bazez pe altcineva în afara mea, uite că toate lucrurile au o explicație. Așa funcționez eu și atât timp cât felul în care funcționez nu îngrădește felul de a fi al altuia, chiar nu contează ce-mi place și ce nu îmi place să fac.

Problemele încep să apară în momentul în care cineva vrea să impună felul său de a fi sau de a gândi. Sigur, majoritatea oamenilor cred că cel mai bun fel de a fi sau a gândi e propriul lor fel. Nu fac excepție de la asta și cred că aș sta într-o continuă tensiune cu mine însumi dacă aș crede altceva. Dar nu văd nimic haios în a încerca să schimbi un om normal în ceva care să fie ca tine. Folositor, poate o fi pentru unii, pentru mine nici asta nu e. Cu siguranță, ar fi extrem de plictisitor. Nimic nu mi se pare mai aberant ca uniformitatea. Scriu lucrurile acestea pentru că cineva îmi spunea că libertatea presupune oarece voință și eu nu cred că este așa. Cred că începi să fii liber în clipa în care accepți diversitatea (cu condiția ca ea să nu fie direct și brutal malignă) și pretinzi de la ceilalți același lucru în ceea ce te privește. Restul se așează de la sine, ușor ca zăpada pe câmp.

2 răspunsuri to “Când buffer-ul e mic…”

  1. Walter Says:

    Neicusorule zi-mi si mie in acest context ce sa fac daca vad pe cineva care merge pe sina de tramvai in timp ce tramvaiul se vede ca se apropie de el, pentru ca asa se simte el bine!? Ca de umblat la buffer-u’ omului inteleg ca nu e cazul…

  2. varujan Says:

    Păi știu și eu ce să zic? Poate că „Uite că vine și liftu’…”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: