Pământul ca o broască țestoasă

    Este o reprezentare veche de tot. Pare un fapt greu de crezut, ca orice ipoteză cosmogonică veche. Ca orice lucru din vechime pe care astăzi ne chinuim să îl interpretăm simbolic. Probabil că toate interpretările pe care oamenii le dau după oarece vreme lucrurilor absolut palpabile și concrete pentru cei care le-au gândit așa ies din decor în tot felul de teorii despre nu știu ce simboluri puse acolo ca să cripteze un mare adevăr valabil numai pentru cei inițiați în arta decriptării. Există desigur, și istoria abundă în exemple, criptări pe bune. Chiar și pentru mari adevăruri. Până la reglementarea protecției intelectuale anagrama a fost, de exemplu, un instrument perfect de asigurare a întăietății unei descoperiri care te putea pune în pericol sau de care nu erai deloc sigur și preferai să nu te faci de râs. Când Galilei a descoperit inelele lui Saturn, de exemplu. Simbolurile sunt cu totul altceva. În vremurile străvechi ele figurau lucruri sau acțiuni despre care oamenii ăia chiar credeau că sunt așa. În timp, înflăcărați de frumusețea lor sau înspăimântați de gravitatea presimțirilor nashpa induse de ele, oamenii au dezvoltat o întreagă și halucinantă poveste în jurul lor. Unii le-au și folosit în felul ăsta și eu cred că povestea lui Eco din Numele trandafirului e un exemplu perfect pentru felul în care simbolurile pot trece dincolo de granițele lumii lor, pot invada și schimba realitatea după cum au ele chef cu condiția ca o minte ascuțită și bolnavă să le fie pod între lumi.

    Simbolul, altfel decât cuvântul, chiar dacă poate fi el însuși un singur cuvânt, este rareori poetic. El este o convenție conjuncturală interpretabilă conjunctural. Este un fel de standardizare a conjuncturii. Când este cuvânt, naște cuvinte analitice. Când este orice altceva decât cuvânt, naște tot cuvinte analitice. Simbolul este opusul poeziei. Poezia nu este despre cuvinte și oricât de ciudat ar părea nu se face deloc cu vorbe. Poezia este cuvântul care ar fi vrut să fie trăire și n-a încăput altfel în semne. Simbolul este semnul care incită la un alt fel de raționament decât cel care l-a creat. Poezia este speranța celui care trăiește că timpul poate încremeni în cuvânt. Este speranța celui care trăiește că poate spune fără a fi undă, fără a fi transfigurare, fără a fi moarte, doar prin trecere din om în om, doar prin încremenire prin trecere. Când mă gândesc la simboluri și la tot ce au făcut ele de când există lumea singura imagine pe care o am este cea a unui electronist care se chinuie să își sorteze rezistențele și condensatorii după barele de culori de pe ei. Simbolul dă identitate conjuncturală. Mâine putem schimba convenția și putem vopsi altfel condensatorii. Îi luăm, îi sortăm din nou și zâmbim fericiți că stau cuminți în sertărașele lor. Simbolurile ne dau certitudini liniștitoare, chiar și atunci când semnifică lucruri teribile, oricâte lucruri teribile ar semnifica ele. Poezia ne dă stări neliniștitoare. Poezia este atom de neliniște. Neliniștea, frumoasă sau urâtă sau tristă sau înălțătoare, tot neliniște este. Iar eu cred că tocmai de aceea tabloidele abundă de simboluri și nu pot purta nimic poetic.

    Cred că despre simboluri, despre temutele sau iubitele simboluri care ne bântuie din când în când, tot Eco a scris cel mai adevărat de frumos lucru. A scris poetic despre simboluri! A scris așa: „Stat rosa pristina nomine, nomina nuda tenemus.” Cât despre poezie, Nichita, poetul, spunea că:

Matematica s-o fi scriind cu cifre   (Nu e adevărat, jur! Dar îl iert pentru asta)

Dar poezia nu se scrie cu cuvinte

Cucurigu!

2 răspunsuri to “Pământul ca o broască țestoasă”

  1. Antoaneta Says:

    Of, maestre, ne iei cu citate latine, stiam ca e din Eco, dar nu mai stiam exact ce inseamna, noroc cu Internetul. Mã bucur cã am gãsit o explicatie exhaustivã, sper sã vã placã.

    „la rosa fin dall’inizio esiste solo nel nome: noi possediamo soltanto nudi nomi” è una variazione di un verso del De contemptu mundi (Despre dispretuirea lumii, eu as zice si nimicnicia lumii) di Bernardo Morliacense, monaco benedettino del XII secolo.

    Restul aici: http://it.wikipedia.org/wiki/Stat_rosa_pristina_nomine,_nomina_nuda_tenemus

  2. Adrian Says:

    e prea maestru ca sa se oboseasca sa’ti raspunda.
    Tocmai de asta poate ca o sa-ti raspunda.
    Bou psiholog ce sunt!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: