No, we cannot!

    Nu aș fi continuat postul despre școală dacă nu aș fi primit comentariul Alexandrei. În acel comentariu se face vorbire despre un post al ei și cred că tot ce scrie ea acolo merită citit. De-aia îi pun link aici. Dacă reforma făcută cu un cur cât un cap nu ar fi existat, lucrurile ar fi stat doar un pic mai bine. Pentru că sistemul, reformat sau nu, funcționează cu oameni. Ca și societatea. Ca și specia. Până la urmă, pentru unul venit de pe Alfa Centauri, întâlnirea cu unul sau două exemplare ar putea fi ceva definitoriu. Pentru unul născut și crescut aici, definitorie este și experiența personală dar și statistica. Când experiența personală confirmă statistica, vorbim despre o viață dusă cu picioarele pe pământ. Și pentru că tot vorbim despre statistici, tot zgomotul făcut în jurul olimpiadelor sau concursurilor de orice fel este absolut irelevant. Singurul lucru care poate spune ceva despre sistem ține de angajabilitatea absolvenților. Liceele sunt considerate bune în funcție de câți dintre absolvenții lor urmează o facultate. Un sistem de învățământ este bun în funcție de angajabilitatea absolvenților săi în domenii considerate la un moment dat domenii cu valoare mare adăugată. Ideea că rezultate punctuale foarte bune înseamnă un sistem foarte bun este fundamental eronată. Este ca și cum am spune că o țară în care obezitatea este declarată epidemică este o țară de sportivi doar pentru că are rezultate foarte bune în competițiile olimpice.

    Postul pe care tocmai l-am pomenit e un fel de a vedea lucrurile din punctul de vedere al elevului. Este exact același fel în care un furnizor de servicii este privit din punctul de vedere al celui care este cumpărătorul serviciului. În definitiv, atunci când mă abonez la o companie de telefonie, mă interesează calitatea semnalului, acoperirea și prețul. Dacă dreptul la a avea un telefon ar fi garantat prin constituție iar abonamentul ar fi gratuit, m-ar interesa numai calitatea serviciului. Cred că nici unul dintre utilizatorii obișnuiți de telefon mobil nu s-a întrebat niciodată ce salarii primesc angajații companiei de telefonie. Asta este problema managementului. Evident, orice bord cu capul pe umeri va încerca să ofere un salariu cât mai mic pentru o muncă de calitate cât mai ridicată. Cum nici un bord cu capul pe umeri nu va fi vreodată tentat să forțeze limita de jos a salariului posibil, calitatea angajaților va fi mereu una satisfăcătoare iar serviciile oferite de compania de telefonie vor fi mulțumitoare pentru majoritatea clienților, astfel încât puțini vor fi tentați să meargă la competiție. Sigur, e o schemă mult simplificată și am simplificat-o voit pentru a o adecva scopului postului acestuia. Ideea este deci simplă: încerci să plătești la limita de jos care îți permite menținerea calității. Lucrurile stau cu totul altfel atunci când este vorba de un monopol. Învățământul gratuit este monopol de stat. Există, e drept, o oarecare alternativă la sistem, dar este pe bani și are o puternică ancoră curriculară în sistemul de stat. Când spun monopol, am în vedere însă trei aspecte.

    Primul este legat de faptul că nu există o alternativă tot gratuită din punctul de vedere al elevului. Veți spune că am innebunit, dar hai să vedem dacă ideea de mai jos este chiar o nebunie. Ideea că școala este oferită gratuit pentru toți elevii se poate traduce în faptul că fiecărui elev statul îi alocă anual o sumă de bani. Deloc puțini. Dacă această sumă nu ar fi distribuită de stat către școli ci de către elevul însuși, lucrurile ar putea arăta ușor diferit. Cu alte cuvinte, dacă suma nu ar aștepta elevul în școală ci ar urma elevul acolo unde vrea el să studieze, școala nu ar mai fi un monopol, nici în formula unui sistem de învățământ gratuit. Unele școli ar avea mai mulți elevi, deci mai mulți bani, altele ar ajunge într-o situație falimentară. Evident, acolo unde în mod obiectiv nu ar exista suficienți elevi pe o arie geografică prestabilită, ar trebui alocați bani utilizând un alt mecanism (cel folosit acum, de exemplu) pentru a asigura dreptul tuturor la un învățământ gratuit.

    Al doilea monopol este unul curricular. Școala este administrată, din acest punct de vedere, extrem de centralizat. Curricula a fost gândită și este pusă în practică plecând de la orice criterii cu excepția celor legate de lumea reală în care absolventul își caută ceva de lucru. Dealfel, eșecul clar al reformei făcută cu zece ani în urmă este o dovadă mai mult decât grăitoare. În plus, acolo unde există o oarece autonomie, adică în sistemul universitar, curricula se construiește plecând de la ce știe să predea corpul profesoral și cam atât. Ruptura majoră între școală și realitate se simte în special în domeniile cu dinamică mare, adică exact acolo unde valoarea adăugată este substanțială. Cu mici excepții, învățământul privat stă și mai rău, acolo lucrurile fiind mai degrabă dictate de raționamente inconștiente de tipul am plătit, trebuie să iau o diplomă. Și așa ajungem la situația din ce în ce mai frecventă în care angajatorul, pe bună dreptate, consideră diploma ca ceva secundar și ia în calcul certificările și experiența în companii pe care le consideră prestigioase. Mărturisesc că n-am auzit nici un angajator spunând că vreuna dintre instituțiile de învățământ românești sunt o garanție suficientă pentru a angaja pe cineva.

    Al treilea monopol este unul ocupațional. Cum majoritatea locurilor de muncă sunt în învățământul de stat, cei care predau sunt fie (extrem de puțini) chiar pasionați de munca asta, fie oameni care au ales o profesie în care nu există locuri de muncă bine plătite în afara sistemului de învățământ, fie oameni care au ales o meserie bine plătită în afara sistemului dar care nu pot ocupa un loc de muncă acolo pentru că pur și simplu sunt incompetenți. Așa se face că profesorii rămân captivi în sistem. Care îi plătește foarte prost, aici o contrazic pe Alexandra, și îi transformă în timp în ființe blazate și din ce în ce mai puțin competente. Dacă nici nu dau meditații, ajung în oarece timp să nu mai știe nici măcar ce știau în liceu. Incompetența duce la scăderea respectului clasei față de profesor, la teribilisme pe care altfel nu și le-ar permite, la ducerea de râpă nu doar a starii intelectuale ci și umane (aici tabloidele și prostia adulților au și ele un efect modelator major). Când nu ai o meserie certă și ești prost plătit ai în mod automat un complex în fața acelora care așteaptă de la tine servicii de calitate, iar complexul se transferă în întreagime în relația elev-profesor.

    Vestea proastă este că nu e nimic de făcut. Cele trei monopoluri sunt formule pan-europene. Ele nu vin parașutate din neant, ci din felul în care gândește majoritatea în această parte a lumii. Majoritatea noastră, adică exact ceea ce duce o societate într-o direcție sau alta. Foarte interesant este faptul că modul acesta de a gândi este plin de contradicții. Majoritatea vrea un sistem uniform, dar vrea ca el să ofere calitate. Nu se poate așa ceva. Majoritatea vrea ca elevii să învețe temeinic, dar tot ea se plângea că totul este prea dificil și încărcat. Nici aici nu există compromisuri. Majoritatea vrea să aibă o diplomă oarecare, dacă se poate pe bani (sub formă de șpagă sau nu) dar vrea și un serviciu bun, fenomenal de bine plătit, eventual la stat și în care să nu te spetești. Nici asta nu se poate. Sigur, cu o paradigmă schimbată, lucrurile ar putea funcționa, dar asta ar însemna să fim, la nivelul majorității, pragmatici, obiectivi și raționali. Ceea ce, în mod categoric, nu se poate.

 

5 răspunsuri to “No, we cannot!”

  1. anarchix Says:

    Am vazut la un moment dat un articol tembel (scuze, Cotidianul, dar n-am ce face) in are homeschooling-ul era privit ca ceva de pe alta planeta.

    Ca o paranteza, cine locuieste in State stie ca in realitate homeschooling nu e oferit de orice tractorist sau crescator de pasari.

    Intrebarea mea este: care sunt sansele ca legea privind educatia sa fie schimbata la capitolul asta (in legea romana, homeschooling e interzis ca alternativa la invatamantul clasic)?

    Mi se pare aberant ca din moment ce invatamantul la distanta e reglementat bine-mersi, invatamantul „acasa” sa fie eliminat.

  2. varujan Says:

    Home schooling funcționează în multe țări. Inițial o formulă de instruire în comunitățile izolate sau sărace, a devenit din ce în ce mai mult o formulă pentru cei foarte bogați. Sigur, este o mare diferență între a avea drept profesor o rudă și a avea un întreg corp profesoral extrem de bine plătit care vine acasă. Odată cu dezvoltatea învățământului la distanță, lucrurile au început să ia mai mare amploare, fără a deveni un fenomen de masă însă, și să se profesionalizeze ceva mai mult și în cazul celor care nu-și permit să angajeze un corp profesoral dar nu au alternativa și utilizează home schooling.
    Atunci când nu vorbim despre comunitățile foarte bogate care preferă învățământul acasă, calitatea lui (chiar cu formule sofisticate de învățământ la distanță) este foarte scăzută. Mult mai scăzută chiar decât halul în care este școala azi în România. O arată statisticile. Pe de altă parte, mare diferență între învățământul la distanță și cel acasă, nu prea văd.
    Pentru primii ani de școală, cred că este însă o formulă proastă de tot. Motivul nu ține nici măcar de abilitățile de profesor ale rudei sau de posibilitatea angajarii unui corp profesoral privat ci de faptul că amânarea intrării în societate a copilului și ținerea sa sub un clopot de sticlă îi poate creea mari probleme în viitor. Adică poate să rămână un inadaptat toată viața. Fără anticorpi formați la momentul potrivit, e foarte greu să te descurci printre băieții de după blocuri mari târziu. De-aia sunt și o sumedenie de vaccinuri care se fac în primele luni de viață. Pentru anticorpi.
    Nu cred că este nevoie de o reglementare specială pentru home schooling, atât timp cât există învățământul la distanță. Cred însă că este o decizie care trebuie luată cu cap de către fiecare și e bine să fie cântărite cu atenție toate aspectele, nu doar cele pur școlare. Oricum, nu sunt un om competent în lucrurile acestea și este doar o părere a mea și atât.

  3. Florina Says:

    Inclin sa-i dau dreptate Alexandrei totusi: salariile profesorilor au crescut destul de mult in ultimul timp comparativ cu calitatea serviciilor oferite care a scazut exponential. Ne mai miram de ce absolventi de facultate nu stiu sa vorbeasca corect, ca sa nu mai vorbim de scris. Inteleg ca exista grade didactice (preparatori universitari sau profesori debutanti din invatamantul preuniversitar) care intr-adevar sunt nedreptatiti in privinta salariului. Dar cresterea absurda de 50% pentru toata lumea nu rezolva problema asta ci doar creeaza altele: profesorii universitari bine platiti vor primi si mai mult si vor face si mai putin, pentru ca n-au nici o motivatie sa faca lucru de calitate. Asta daca sunt in stare.

  4. Metalshrine Says:

    Spuneti domnia voastra ca „…așa ajungem la situația din ce în ce mai frecventă în care angajatorul, pe bună dreptate, consideră diploma ca ceva secundar și ia în calcul certificările și experiența în companii pe care le consideră prestigioase.” Ei bine, pana la un punct aveti dreptate. Insa, am lucrat in multe locuri unde lucrurile nu stau deloc asa. Absolvent de facultate, fara experienta, care vedea pentru prima data obiectul muncii lui, era mai bine platit decat cei care lucrau efectiv. Iar daca il intrebai chestii pe care el ar fi trebuit sa le stie, ei bine, nu le stia. Le invata de la cei care muncisera efectiv. Dar… angajatorul este obligat pe anumite posturi sa angajeze absolventi de o anumita facultate. Aici este marea buba. Trebuiesc toti boii inclusi in campul muncii chiar daca n-au habar cu ce se mananca.
    Am lucrat si cu oameni extrem de inteligenti si de la care am invatat foarte multe. Din pacate extrem de putini… Insa este o placere sa lucrezi cu asemenea oameni si de obicei eu asta caut la un nou loc de munca. Nu prea gasesc insa. Majoritatea inginerilor, in afara de fumuri in cap, nu au nimic…

  5. Olimpo Says:

    Foarte adevarat si trist in aclsaei timp ceea ce ai spus mai sus am avut ocazia sa lucrez impreuna cu un tip, barman de vreo 12 ani, fiind in varsta de 34 de ani.Dupa o polemica de vreo jumatate de ora, in care omu mi-a vorbit (mai degraba enumerat) despre vreo 80 de nume de vinuri, am ajuns la subiectul spirtoase ; nu stia ce inseamna 80 proof , nu stia mare lucru despre categoriile de whiskey si vodca si particularitatile care le diferentiaza, iar spre final am pus pariu cu el ca orice bautura alcoolica de tip lichior/rachiu cu o concentratie de alcool de minim 24% se poate flamba;in felu asta am castigat 2 pachete de tigari, insa mi s-a facut mila ca cineva poate lucra pe un post atata timp si sa ramana atat de fericit si ignorant, fara dorinta de a evolua pe plan profesional, macar pentru satisfactia personala

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: