Socialismul în două viteze (III)

Am să continui scrierea despre felul în care lipsa de libertate dintr-un sistem poate distruge în timp sistemul. Înainte de lucrul acesta însă cred că e bine să mai vorbesc odată despre motivele pentru care abordez subiectul ăsta. Cineva se mira de abordările mele ideologice. Nop. Nu sunt atras de nici o ideologie. Dacă nu ar încerca, ideologiile astea, să schimbe ceva în lumea reală, le-aș ignora cu desăvârșire. Cea despre care vorbesc, este dealtfel singura ideologie care fundamentează gândirea politică din ziua de azi. Indiferent de felul în care își zic partidele și indiferent de dozele în care administrează formule etatiste mai mult sau mai puțin vizibile, există o zonă care diferențiază etatismul de orice alt fel de gândire de care nu știu să-și fi propus cineva să se atingă. Și despre acestea vorbesc. Ele sunt axiomele sistemului actual și din ele se deduc toate felurile în care se comportă societatea prin componentele sale sau în întregul ei. Lucrul acesta nu are nici o legătură cu complexitatea sau simplitatea sistemului, cel mult cu completitudinea sistemului de axiome, dar asta e o chestiune pe care cred că nu are sens să o abordez aici. Oricum, vorbim de un număr finit, mic de axiome și doar la ele mă refer. Atunci când exemplific, o fac doar pentru a vedea ce s-a dedus sau ce se poate deduce din ele. Dealtfel, la fel ca și în geometrie, alternativele la axiomele ce pot fi substituite una alteia sunt puține. Cam toate sistemele care puteau fi construite pe baza lor au existat de mai multe ori în istorie și povestea reglajelor fine sau a alternativelor de punere în practică a unui sistem care, ar fi fost bun dacă ar fi fost aplicat nu știu cum, s-a dovedit de fiecare dată o șmecherie a celor care doreau să vină la putere în numele unei povești terminată prost în trecut.

Dacă ar fi să apelez la psihologie pentru a înțelege care este motorul care ține toată această mașinărie proiectată aiurea rău pe care o numim statul modern, cred că cea mai clară și succintă caracterizare este cea a lui Frédéric Bastiat care spunea că statul este marea ficțiune prin intermediul căreia toți se străduiesc să trăiască pe cheltuiala tuturor. Ficțiune, pentru că tot ceea ce vedem în jurul nostru ne arată clar că de fapt cei care reușesc cu adevărat lucrul acesta sunt foarte puțini în raport cu cei care plătesc totul. Iluzia protecției economice asigurate de către stat vine tocmai din dependența economică de stat în care au ajuns marea majoritate a oamenilor și companiilor private. Dependența nu s-a instaurat brusc. A fost nevoie de foarte mult timp pentru ca ea să capete formele aberant de nenaturale din ziua de azi. Dealtfel modul în care s-a construit totul ține, din nou, de natura umană. Să ne amintim de lucrurile spuse în timpul Revoluției franceze (care, simplificând până la esență, a omorât un rege ca să creeze un împărat și asta cu prețul a zeci de mii de vieți pierdute) sau în timpul Comunei din Paris (care a funcționat mult prea puțin pentru ca istoria să cunsemneze la timp falimentul utopiei). Ideile ambelor revolte sociale se bazau pe egalitatea absolută și necondiționată și redistribuirea tuturor bunurilor către toți supraviețuitorii haosului instaurat în vremea lor. Multe dintre acele idei au fost reluate de atunci cu fix aceleași efecte, cel mai important la nivelul societății fiind declinul accentuat economic și nevoia de război pentru a acapara resurse pe care societățile organizate în felul acela nu și le mai puteau asigura. Asta s-a întâmplat mai târziu și în Germania național-socialistă și în Uniunea Sovietică. Formele de socialism în viteza a cincea au evouat repede spre un falimen economic și încercarea de a ieși din el prin război. Ideea care s-a bucurat de un sprijin popular imediat a fost luarea cu forța a bunurilor de la cei care le posedau și distribuirea lor către toți suporterii fără ca aceștia din urmă să aibă alt merit decât faptul că erau numeric superiori și susțineau vectorii politici ai transferului forțat de proprietate. În restul lumii, socialismul s-a instaurat mai lent și în forme care au avut în continuu un iz de legalitate. Ideea de echitate utilizată adesea pentru a justifica un act violent de deposedare de proprietate și de împărțire a prăzii între cei care participau la vânătoare a fost preluată în ideea impozitului progresiv, a plății egale pentru calificări similare, în reglementari anti-antreprenoriale, în condamnarea spiritului antreprenorial, în monopolul statului în unele activități economice, în apariția statului-investitor, în apariția marilor corporații ale nimănui, în transformarea locului de muncă în locul de petrecut viața. Foarte multe dintre acestea au îmbogățit politicieni, șefi de sindicat, manageri care conduc companii în care nu au investit nimic, teoreticieni ai unui fenomen aparent benefic pentru marea majoritate a membrilor societății, dar perdant pe termen lung.

Pentru politicieni lucrurile sunt foarte clare: promit pentru a fi aleși și folosesc puterea pe care o capătă în felul acesta pentru a fi aleși din nou. Cum lucrurile cele mai atrăgătoare țin de ce poți primi imediat indiferent de costurile aruncate în viitor, promisiunile sunt de cele mai multe ori legate de redistribuire. Și pentru a avea ce redistribui, iar e simplu, taxezi. Sau, mai rău, dai în cap companiilor, reglementezi prețuri, piețe, dincolo de orice logică economică. Pe moment, totul pare a fi mai bine. Pe termen lung, holul se umple de facturi neplătite cu care vor avea de furcă generațiile din viitor, cu politicienii lor de atunci cu tot. Dar în politică viitorul nu depășește mandatul următor, așa că merge. În cel mai rău caz, monopolul asupra banilor (ceea ce înseamnă și lipsa totală de transparență în ceea ce privește numărul lor) și lipsa acoperirii lor prin paritate fixă cu o resursă limitată le va permite să arunce pe piață suficiente resurse financiare pentru a ieși basma curată. Asta și explică inflația continuă în care se găsește omenirea de la New Deal încoace.

Pentru liderii sindicali (care au o longevitate excepțională, stând acolo și fiind realeși la greu zeci de ani) lucrurile sunt și mai simple. Logica economică nu există decât în declarații, tot ceea ce contează este maximizarea beneficiilor imediate ale salariaților, indiferent de presiunea pe care acestea o fac asupra costurilor și implicit a prețurilor bunurilor și serviciilor. Evident, dacă se întâmplă ceva rău de tot, intervine guvernul și rezolvă problema. Doar are monopol asupra banilor. Este al doilea izvor de inflație. Multe dintre reglementările impuse sindical au în ele și lucruri mai puțin generoase decât par la prima vedere. De exemplu, ideea că locurile de muncă trebuie păstrate cu orice preț și la un nivel salarial cât mai ridicat duce la scumpirea produselor. Lucrul acesta a fost principalul generator al unui fenomen care acum duce exact la pierderea locurilor de muncă. Este vorba de reorientarea producției către zone geografice cu forță de muncă mai ieftină. Sau la invazia muncitorilor din est (european sau nu) sau din sud care acceptă salarii mai mici pentru aceeași muncă.

Managerii companiilor nimănui au un mod mult mai direct de acțiune și cred că este suficient să ne amintim de criticile aduse de curând în Statele Unite conducerilor unor companii care într-un moment extrem de dificil economic își generau câștiguri sfidător de mari în condițiile în care compania înregistra profituri modeste sau chiar pierderi. Un antreprenor, nu ar fi procedat niciodată așa.

Practic, socialismul (indiferent de viteza în care este) reprezintă o societate în care un număr mic de oameni jefuiește sistematic un număr foarte mare de oameni dându-le acestora sentimentul că sunt bine protejați și că cineva moare de grija lor. Și este absolut natural și legitim acest comportament. Aberantă este masa care le creează sistemul în care ei se pot manifesta așa.

Prefer un sistem onest. Un sistem în care știi de la bun început că singurul care îți poate purta de grijă ești tu însuți. Atât cât poți și cât vrei. Într-un asemenea sistem, îți vei alege cu grijă profesia, vei merge pe bune la școală, vei investi mereu în tine însuți, vei încerca mereu să-ți dai valoare. Atât cât poți și cât vrei. Știind că nimeni altcineva decât tu însuți îți poartă de grijă, vei căuta mereu oportunități de mai bine, vei fi foarte greu de îmbrobodit și dus de nas, vei încerca să ieși din autarhie și să-ți depășești condiția dată la naștere. Statul nu este nici măcar rezultatul unui contract social. Pentru că ar trebui să fie senmat de către toți și uite că este suficient unul singur care nu îl semnează pentru a fi, de fapt, doar o dictatură a majorității. Numai că tot ceea ce a trăit omenirea până acum, a dovedit (suficient de convingător, zic eu) că acolo unde majoritatea a gândit antreprenorial toți au trăit mai bine, iar acolo unde majoritatea a gândit redistribuționist toți au sfârșit prin a trăi mai rău. La răspunsuri de genul „ăia care au trăit mai bine i-au exploatat pe cei care au trăit mai rău”, le-aș pune o întrebare simplă: ce i-a oprit pe cei exploați să fie ei cei care exploatează? Ce îi oprește astăzi să o facă? Fragilitatea unei asemenea explicații care li se servește pe nerăsuflate oamenilor de pe pământul ăsta de aproape o sută de ani încoace stă tocmai în poveștile de succes ale unor oameni veniți din medii foarte sărace care au reușit într-o lume antreprenorială să dea măsura valorii lor umane. Ca și nenumăratele povești triste ale unor oameni de valoare certă înghițiți în mlaștina lumilor în care toți trebuiau să fie la fel cu excepția organizatorilor.

6 răspunsuri to “Socialismul în două viteze (III)”

  1. adrian Says:

    ma mira logica ta. pentru ca e NU realista, ci coerenta. fireste, d.p. meu d.v.
    culmea chiar ma apucasem independent de tine sa ma gandesc la un sistem, unul nou (deocamdata nu public mare lucru ca nu scriu cand sunt treaz).
    dar poate scrii tu despre cum ai vedea un sys. mai „bun”, unul teoretic perfect. ca esti matematician. practic stiu si eu ca nu se poate, dar teoretic-perfect se poa!

  2. Antoaneta Says:

    Sistemele sunt facute si folosite de oameni, care nu-s asemenea unul cu altul, deci armonie si functionalitate, de unde? As good as it gets cred ca e pe malul Mediteranei pâna la urma. Sau în comunitatile de sine statatoare, self-sustainable. Oricum, daca dinozaurii au disparut acum 65 de milioane de ani si noi existam de vreo 70.000, cine garanteaza ca rasa umana va supravietui în ritmul asta? Eu m-as multumi sa se puna România pe linia de plutire, sa ajunga macar la nivelul Portugaliei.

  3. adrian Says:

    antoaneta, nu exista perfectiune, dar o minte umana poate s-o intreaca. de ce nu ar fi posibil?! nici eu nu vad undele radio, dar le folosesc. toate sistemele de pana acum au fost gandite fara reglaje ulterioare. plus ca ipocrizia le-a limitat serios. si necunoasterea psihologiei umane – prin experienta consistenta de viata. eu cred ca se poate, poate asta e noul nostru rost acum cand tehnologia a devenit deja ultracomuna: sa definim un nou sistem,atat de favorabil tuturor incat sa nu se ajunga la autodistrugere in doar 100 de ani.

  4. aurora Says:

    ma unge pe suflet ce scrieti! imi place sa citesc ca exista si altii care inca mai cred in forta individului, in om asa cum e in mod natural, in afara unui sistem-carja care distruge si vointa si putinta de a gandi si de a fi liber.

  5. Varujan Pambuccian » Blog Archive » Sfârșitul utopiei Says:

    […] ca îmtreprinderi socialiste înaintea chiar a statului. Despre aceste lucruri am mai scris aici și aici. Odată cu ruperea legăturii dintre dolar și aur, făcută de Nixon în 1971, politicienii și […]

  6. citizen K Says:

    Quote:[Practic, socialismul (indiferent de viteza în care este) reprezintă o societate în care un număr mic de oameni jefuiește sistematic un număr foarte mare de oameni dându-le acestora sentimentul că sunt bine protejați și că cineva moare de grija lor. ]

    Nu Capitalismul? Oops!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: