Ieșirea din bloc

Îmi plac drumurile. Drumul este un fel de concretizare a neliniștii. Ieși din bloc, ca și cum ai părăsi o crescătorie de oameni și dintr-o dată poți alege între foarte multe feluri de a scăpa dintr-un imens mecanism de ceas vechi, în care roata dințată numită madam Ionescu de la parter care știe de câte ori ai respirat între minutul 283 și minutul 351 al zilei de alaltăieri când ai stat acasă și roata dințată numită vecinul de la trei care știe perfect să demonteze și să monteze orice Dacie făcută în timpul ultimului plan cincinal și roțile dințate de la diferitele componente ale scării numite, habar n-am de ce, apartamente, macină la greu, seară de seară, producția de bomboane agricole pe bordura schimbată anual cu dărnicie de Primărie. Bordura asta este un fel de băncuță bună la toate. Cred că de-aia, ca să simtă lumea că îi crește nivelul de trai, bordurile vor crește odată cu țara ajungând atunci când noi nu vom mai fi pentru a ne bucura de ele, un soi de baraje din vârful cărora lumea se va vedea altfel, mai departe, mai dincolo de chioșcul de la colț, poate că atât de dincolo încât urmașii noștri vor putea privi seara, până la Mac-ul de la Dristor.

Dincolo de bloc este strada, cu mașina de poliție făcându-și rondul de seară. De când își face mașina asta rondul s-a mai încetinit tăiatul de roți al mașinilor parcate neregulamentar „pe locul meu”, desenat cu vopseaua rămasă de la ultimul zugrăvit, cu numere de mașini scrise de vecinul de la doi, om de bine, gospodar, care a organizat totul gospodărește, ca pe vremuri. Ei… pe vremuri lumea era altfel, avea respect, la prima ședință de bloc la care am stat puțin pentru că vecinul cu Dacia a zis că gata, acum să rămână numai membri de partid, fiecăruia i se spunea cum e bine să procedeze în fiecare situație. Blocul oferea atunci tot ce îi era necesar omului pentru un trai adevărat. Avea până și bard, în persoana administratorului de atunci, care scria pe un soi de flip-chart enorm din hol cât face întreținerea și cine a dat o flegmă pe holul de la șase și poezii înălțătoare de atitudine civică… Era tare frumos… Îmi amintesc, de parcă ar fi azi, unul dintre poemele sale și uite că-l scriu aici, să stea pildă despre vremurile acelea când bărbații erau bărbați adevărați și-și reparau singuri mașinile: nu vrem arma nucleară/nici gălăgie pe scară/ nu vrem bomba perșing doi/ vrem pace în bloc la noi.

De ce scriu toate astea? Păi pentru că blocul a crescut mare. Acum e mai mare ca oricând. E cât orașul. Cât țara e blocul ăsta. Madam Ionescu, depășită de situație, cască gura la bombardamentul mediatic al unei lumi tabloidizate, băiatul vecinului cu Dacia stă de-a curmezișul străzii cu un BMW de mâna a doua la o bere cu băieții și te înjură că îi deranjezi set-up-ul când vrei să treci spre locul tău, ăla plătit, de parcare, barat de adunarea generală a unei noi generații de tăietori de frunze la câini. Doar bard, nu mai avem. Că nu e nevoie. Că s-a outsoursat. După vreo două-trei încercări de imitat chestii cool de Harlem, maneaua e din nou la putere. Și zice bine, ca bardul de altădată: oamenii se-oftic la mine/ că am creieru mai bine.

Frate, nu e mai bine, nici mai rău nu e, e la fel. E al naibii de stabil de la fel. Indiferent la cum morții mă-sii îi zice la societate, sau în ce uniuni și organizații suntem, sau ce a mai inventat americanu’ și a mai meșterit chinezu’. Am văzut în crescătoria asta de oameni numită bloc apărând și dispărând generații și e al naibii de monoton de la fel. Cu același interes uriaș în nushce chestie care se mai dă de la stăpânire, cu aceeași așteptare de Godot, cu aceeași lene plină de justificări, discuții nesfârșite, berici și bomboane agricole pe bordură. Brand-urile vin și pleacă, generațiile la fel și nimic nu dă semne că vrea să o ia într-o altă direcție.

Pentru că la toți le place așa. Că așa a apucat toți. Ce, să nu mai avem valoare?

9 răspunsuri to “Ieșirea din bloc”

  1. aurora Says:

    asa e

  2. Nicu Says:

    Perfect adevarat. Insa nu sintem singurii. Daca am fi in SUA articolul de mai sus i-ar caracteriza perfect pe negrii din cartierele de blocuri de pe la ei. Sint fix la fel.

  3. zvoner Says:

    Eu zic ca articolul i-ar caracteriza perfect pe mai toti oamenii care au trait pe fata planetei asteia de cand am dat blana jos (chiar, unul dintre misterele stiintei aprig dezbatut zilele astea in revistele de profil) pana cand am inceput sa vietuim unii deasupra celorlalti. Sau ma rog, dedesubt, in functie de repartitie si posibilitati.

    Venim de nicaieri si ne ducem nicaieri, iar rontaiala bomboanei agricole pe bordura are tot atata sens cat munca timp de 40 de ani la o catedrala de o complexitate colosala. Oricum n-o sa mai stie nici dracu’ de noi dupa 100 de ani, iar daca o sa stie, s-ar putea sa stie cu totul altceva decat am fost – are grija posteritatea de asta.

    Singura diferenta ar fi ca respectiva catedrala e ridicata intru calmarea dilemelor existentiale ale vreunui plictisit de bomboane agricole si se ridica intotdeauna cu rontaitorii respectivi pe post de salahori. Asta e istoria de cand lumea si pamantul si nu vad semne ca s-ar schimba ceva in profunzime.

    Si singura diferenta intre noi romanii si o parte din occidentali e ca noi trecem prin viata asta mai mult scuipand, in timp ce ei trec mai mult relaxandu-se. Subliniez ‘o parte’.

    Vorba romanului: noi sa fim sanatosi 😀

  4. Antoaneta Says:

    Ha, zvonerul stie el ceva, dar unde-i raspândacul? Pentru mine orice vizita într-un cartier de blocuri era o excursie într-o lume straina, camuflata de aparenta uniformitatii, si ostila. N-am stat la bloc, ci la casa spre centru, pâna sa ma mut în Canada, unde oricum nu se aplica aceleasi reguli. Chiar sunt fericita ca am vecini români, sa am si eu cui sa-i dau o lamâie, o lingurita de cafea, sau sa-i cer o pompa când înfund closetul, traiesc si eu putin din senzatiile vietii la bloc. Asemeni si cu vecina haitianca, careia i-am lasat plantele la udat o saptamâna. Cu vecinul sconcs din fericire nu m-am întâlnit, oricum el nu a locuit la noi decât trei saptamâni, în garaj.

    De madam Ionescu n-am avut parte, cozile din cartier si Parcul Carol erau locurile de adunare si colportare de zvonuri si bârfe. Nu mai exista, ca si croitoria si cizmaria. Acu’ toata lumea e probabil cu ochii pe telenovele si OTV. Se pare ca metamorfoza lumii dintre blocuri a luat-o in alta directie, caracteristica mediului gregar.

  5. metalshrine Says:

    Excelent!!! E tot ce pot sa spun!

  6. qwert Says:

    Acest articol despre viata cotidiana descrie de fapt starea sufleteasca a autorului vis-a vis de cei cu care intra in contact si nu numai.
    Locatarii care ii sunt vecini, vrei nu vrei, stiu mai multe decat a lasat sa se inteleaga autorul despre ce se intampla in blocul lor.

  7. Iulian Says:

    Daca ati scrie fraze mai lungi pentru a lasa spiritul sa isi cante muzica atunci cu certitudine si literatura Dumneavoastra ar fi mai placuta.
    Momentan, simt un nod in gat si o indispozitie metafizica cand „pun frana la semafor” de 100 de ori atunci ma las purtat de „miorita” gandurilor mele.
    Poate ca ar trebui sa incercati si Dumneavoastra sa sofati 4-5 ore pe autobahn cu 250km/h in loc sa preferati cursele de avion si traficul rutier depresiv dintr-o capitala in care densitatea populatiei pe metru patrat este de 3 ori mai mare decat este in capitala unui stat civilizat din West.
    Macar, poate faceti o plimbare pe bicicleta sau pietonala, ca peripateticii de la Universitatea lui Platon si Aristotel care isi tineau cursurile in timp ce se plimbau, este considerata si acum acea Universitate ca fiind cea mai inteligenta ce a fost vreodata.

  8. Iulian Says:

    Si virgula in exprimare pune frana ideilor, le da un tempo o respiratie, de aceea fumatorii si sedentarii se exprima in fraze scurte, deoarece nu primesc suficient oxigen la creier.
    Anatomic vorbind, creierul contine 93% consuma cam 80% din oxigenul respirat, sangele contine 92% apa, deci dupa sacralitatea dacilor, creierul este mai sfant decat sangele, dovada… oamenii inteligenti consuma mai mult oxigen cu creierul decat oamenii mai putin inteligenti.
    Poate tot din acelasi motiv consider si eu ca cei mai buni prieteni ai mei sunt acei oameni care imi arata cat de multe si complexe probleme am.

  9. Arșaluis Gurău Says:

    N-ar trebui să disprețuiți ori să persiflați banalul, căci tăinuiește în el – neașteptat – senzaționalul ! Câte drame autentice se consumă în preajma noastră și trecem nepăsători și indiferenți pe lângă ele, preocupați doar de nedreptatea unui destin care ne-a exilat într-o colectivitate din preistorie! Vecina mea de la parter cu retina lipită de vizor, la curent cu micile și marile evenimente ale scării, cu comentarii neistovite despre tot (și toți și toate), ARE SUFLET și e de o mie de ori mai onestă decât contabilul expert de alături, înfumurat – nu se știe de ce – a cărui nevastă a luat-o razna de invidie și acreală. Spun acestea pentru că sunt atentă la detalii, mă mai uit dincolo de aparențe ( nu trebuie vizor pentru asta), dar îmi place cum scrieți, cu observații riguroase și remarci esențiale, dar triste, chiar triste, deși intenția ar fi de înregistrare obiectivă ca a naturii înseși. Mi-a plăcut. Mulțumesc.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: