Democrația perpetuă

Stau de vorbă cu doi oameni veniți de departe. Îi văd pentru prima oară în viața mea. Este un soi de întâlnire de-aia de curtoazie. Oamenii au venit în România, au de bifat că s-au întâlnit și au discutat cu mine și probabil că nu o să ne mai vedem vreodată. M-am obișnuit cu soiul ăsta de întâlniri, face parte din regulile jocului, nu prea sunt un fan al lor, dar… Evident, în discuție vine repede vorba despre criză. Mare șmecherie criza asta… Uite că dă subiecte de discuție în întâlniri de-astea în care în epoca premergătoare ei trebuia să faci un balet întreg vorbind despre o grămadă de lucruri până să ajungi (dacă nu se epuiza timpul alocat în agendă) să discuți despre ceva cât de cât coerent sau interesant. Subiectul este însă unul care ține oamenii la un loc și îi scoate din zona convențională. După ce înjurăm pe rând guvernele (al nostru, al lor, al fiecărei țări de pe planeta asta în parte, în definitiv, toate au reacționat la fel de aberant), ajungem la partea constructivă a discuției (la fel de inutilă ca cea cu înjuratul de guverne, dar mult mai interesantă). Evident, fiecare dintre noi are soluții, evident nici unul dintre noi nu va putea să le pună vreodată în aplicare și tocmai de-aia nu vom ști niciodată dacă sunt bune de ceva. Evident, ficare argumentează cu pasiune în favoarea propriilor idei. Încetul cu încetul, constatăm cu stupoare că ideile noastre nu diferă foarte mult. Ba chiar vorbim despre aproape același lucru. Discuția se împotmolește. E nashpa rău să nu existe nimic contradictoriu. Păi despre ce să mai vorbim? Nu e nimic interesant în faptul că gândim la fel. Unul dintre ei întreabă însă, într-un efort disperat de a relua o dicuție cât de cât interesantă:

– Ok. Atunci de ce nu se întâmplă nimic în direcția despre care vorbim?

– Pentru că oamenii trăiesc într-o democrație perpetuă, îi răspund.

Este un lucru în care cred tare de tot. Democrația a fost, este și va fi singura stare în care există societatea umană. Nici un sistem social, nici un conducător, nici o instituție, nimic din ceea ce privește viața unei comunități de oameni nu poate exista fără ca acea comunitate să le accepte la nivelul unei majorități a membrilor ei. Lucrul ăsta este valabil de la societățile tribale până la construcțiile moderne. Nici măcar nu contează felul în care este construită acea majoritate. Am auzit de multe ori vorbindu-se despre manipulare, carismă, putere de convingere și alte chestii dintr-astea care, vezi Doamne, ar vicia decizia membrilor unei colectivități. Sigur, toate acestea se întâmplă și s-au întâmplat dintotdeauna, dar ceea ce contează până la urmă este felul în care o majoritate ia o decizie și mult mai puțin cauzele pentru care decizia a fost luată într-un fel sau altul. În Imperiul Roman, mulți dintre conducătorii militari, chiar și unii împărați erau aleși de către armată prin ridicare pe scut. Dacă nu i-ar fi ridicat acolo voința unei majorități, nu ar fi ajuns acolo. Toți cei pe care istoria i-a consemnat ca dictatori, au reprezentat (cel puțin inițial) voința unei majorități. Hitler a venit la putere prin alegeri libere și susținut de o majoritate serioasă de tot a germanilor din acea vreme. Ideile lui, au fost împărtășite de acea majoritate. Aspirațiile acelei majorități s-au materializat în el. Altfel, ar fi bătut mult și bine câmpii prin berării ascultat de câțiva gură-cască și cam atât. După dispariția Reich-ului său și a sa, mulți germani au trăit cu nostalgia acelor vremuri. În timpuri mai recente, același lucru s-a întâmplat în România cu comunismul și cu Ceaușeșcu. Același lucru s-a întâmplat în Franța cu Napoleon, în Macedonia antică cu Alexandru și istoria abundă de exemple dintr-astea mai mult sau mai puțin celebre. Mulți dintre cei care au dus lumea lor de râpă au avut șansa de a intra în cărțile de istorie ca eroi, doar pentru că acceptarea lor de către o majoritate a continuat mult timp după dispariția lor fizică. Roosevelt este probabil cel mai bun exemplu.

Sunt câteva lucruri care fac o majoritate a unei colectivități de oameni să adere la sisteme, personalități sau idei. Unele sunt de sorginte pozitivă, cum ar fi dorința de a trăi mai bine, speranța că lumea va fi una acceptabilă, altele negative cum ar fi frica, dorința de a avea lucruri pe care prin calități individuale nu le pot obține. În sisteme, personalități și idei, oamenii care aderă se regăsesc pe ei înșiși așa cum știu în străfundul conștiinței lor că sunt. Sistemele, personalitățile și ideile unei colectivități sunt forma vizibilă de exprimare a majorității membrilor ei. Atunci când lucrurile ajung să nu convină unei majorități, ea va face tot ce îi stă în putință să le schimbe. Altfel, va fi sau susținătoarea lor, sau indiferentă la existența lor. Sunt lucruri simple și evidente. Le scriu, pentru că am fost surprins de mirarea unuia dintre cei doi cu care stăteam de vorbă.

Sistemul în care trăim (socialismul corporatist) convine unei majorități. Dincolo de nemulțumirile de zi cu zi, această majoritate a aderat la el și îl susține. Motivul este unul foarte simplu, același care atrage oamenii în jocurile piramidale. El ține de dorința legitimă a oricărui om de a trăi cât mai bine nefăcând mare lucru pentru asta. Dacă jocul e bine construit, el poate furniza bunăstare generații în șir, amănând momentul plății pentru generația care va avea ghinionul să îl trăiască. Cel mai important susținător al socialismului ccorporatist a fost însă exact sistemul pe care acesta l-a ros pe dinăuntru până când a ieșit la lumină. Dealtfel, în lumea occidentală socialismul corporatist este numit, atât de adepții cât și de dușmanii săi, … capitalism. Capitalismul i-a transmis o singură trăsătură: dorința de a trăi mai bine, foarte mai bine, extrem de uluitor de mai bine și, mai ales, acum a ficărui individ. Cum lucrul ăsta  nu este posibil la nivel de masă decât printr-o minune în care toată lumea devine brusc extrem de talentată, cu un simț antreprenorial ieșit din comun, cu o meserie certă, bine însușită și cu multă creativitate în tot ce face (trăsături care odată însușite de o majoritate ar distruge societatea), socialismul corporatist a oferit unei majorități ideea asistării de către stat, ideea unei protecții disproporționate și curajul de a trăi pe datorie. Cele trei lucruri au fost posibile odată cu monopolul statului asupra banilor, cu suprareglementarea și controlul din ce în ce mai mare al vieții economice și private, cu deficitele publice cronice și inflația continuă și indiferentă la perioadele de creștere sau recesiune economică. Prețul pe termen lung este distrugerea economiei și pierderea libertăților individuale. Dar asta nu contează de vreme ce acum totul pare ok.

Am să dau două exemple. Primul ține de istoria sindicală occidentală. Presiunea continuă a liderilor sindicali a dus la introducerea salariului minim garantat și la creșterea continuă a acestuia. Generații în șir au trăit cu salarii din ce în ce mai mari pentru aceeași muncă. Lucrul acesta a generat evident o presiune continuă asupra costurilor și în consecință a prețurilor scumpind produsele. Atât timp cât a existat cortina de fier și cele două forme de socialism au trăit separat unul de celălalt, lucrurile au funcționat, fiecare piață existând într-un mod autarhic. Odată cu căderea cortinei de fier și, mai ales, odată cu triumful ideilor lui Deng Xiaoping în China, managementul occidental a descoperit că există locuri cu forță de muncă foarte ieftină și a relocat producția acolo. În lumea salariului minim garantat a apărut primul val de șomaj structural, absorbit cu greu, cu sprijin din fonduri publice, prin reconversie către zona serviciilor. A urmat un al doilea pas făcut de economiile agresiv emergente: asimilarea (prin clonare) a lucrurilor care țin de proprietatea intelectuală. Astăzi, companii mari asiatice care au început prin a clona, au deja proprietate intelectuală asupra multora dintre soluțiile înglobate în produsele pe care le fabrică, iar în momentul în care vor legifera în propriile jurisdicții sisteme de patentare puternice, va fi semnul că lumea noastră a pierdut și acest atu. Va urma un lucru foarte simplu: de ce ar mai avea nevoie de noi? Pentru armata de funcționari specializată în marketing și vânzări? Păi asta se formează mai ușor decât producția și cercetarea. Pentru o piață? Da, dar când piața de acasă e uriașă, o piață mare este doar încă o piață interesantă și atât. Resurse, oricum, nu prea avem, concentrațiile mari fiind în Africa (deja abordată sistematic de China pe fondul indiferenței lumii noastre față de producție), Rusia (care începe și ea să reia cartea producției după ce a cochetat un timp cu modelul occidental) și Orientul Apropiat (pentru petrol, în declin ca resursă majoră). Peste câteva zeci de ani, lumea noastră va deveni o simplă zonă agro-turistică. Se poate trăi și din asta, desigur, dar…

Al doilea exemplu este chiar depresia economică pe care o traversăm. Statele, adică politicienii care conduc statele, au sărit imediat cu bani publici pentru a susține sistemul bancar. Ce a învățat perfect sistemul bancar din asta? Că poate face orice tâmpenie că statul va sări imediat să acopere paguba. A înțelea atât de bine totul încât deja bonusurile managementului acestor corporații (ale nimănui) sunt din nou la nivelul celor din 2008. Pe bani publici de data asta. De ce se menține atunci acest sistem? Pentru că politicienii speră că el va rămâne în continuare fabrica de vise a unei majorități. Împreună cu inflația și deficitul bugetar, a doua fabrică de vise. Fără fabrica asta de vise cu s-a băgat și se dă, politicienii nu prea au cum să se mențină la putere. Pentru că în 80 de ani de socialism, majoritatea a crescut și s-a format în jurul fabricilor de vise. Evident, vorbim de un joc piramidal atât de mare încât scadența sa mai poate fi amânată. Tocmai a fost scoasă de la naftalină o nouă resursă, taxa Tobin, despre care am mai scris aici. Tocmai am citit că și Germania susține introducerea ei. Păi probabil că la G20-ul ăsta care urmează ne va veni pe cap și chestia asta.

Sigur, atunci când statul, adică politicienii aflați la putere, dispune de o forță economică atât de mare, tentația de a face ordine prin aducerea în rândul lumii a oițelor rătăcite e ca un soi de facere de bine. Majoritatea va behăi fericită că nu mai este nevoită să vadă în jur chestii exotice care vorbesc, gândesc, se îmbracă, se mișcă, în fine, trăiesc altfel. Controlul asupra Internetului propus de nenumărate ori până acum, va triumfa, sunt sigur. Așa cum s-au umplut străzile cu sisteme de supraveghere video. Oricum, până voi fi nevoit să îmi pun steaua galbenă pe blog, și vă asigur că și după aceea, eu tot despre chestii de-astea am să scriu. Chiar dacă scriind, gândind, mergând, îmbrăcându-mă, vorbind, trăind așa cum o fac acum, voi atenta la valorile unei majorități și chiar dacă știu bine că tot ceea ce spun pe-aici nu face nici cât o ceapă degerată și nu va schimba niciodată nimic, pentru că majoritatea este veșnică, atotștiutoare și atotputernică. Și tolerează din ce în ce mai greu orice formă de diversitate.

18 răspunsuri to “Democrația perpetuă”

  1. anarchix Says:

    Internet controlat de stat?!? vise ude ale birocratilor care fumeaza prea mult „the good stuff”.

    1. Contraexemplu: China. E de ajuns ca dizidentii sa se conecteze prin TOR sau orice tunel criptat spre „extern” si .. surprize! surprize! Nema control!

    2. Iar treaba cu kill-switch-ul recent propus e, din nou, o utopie.

    cam pesimist, cam pesimist… 🙂

    • varujan Says:

      Păi hai să vedem contraexemplul la contraexemplu: pachetul telecom al doamnei Reding. Punem pariu că trece și toată lumea va spune că e bine de tot așa? Iar dacă voi face și tâmpeniile de acolo inaplicabile voi fi iar dușmanul poporului?
      Utopiile astea, mai devreme sau mai târziu devin realități. Prin metote simple de fraierit oamenii. Este suficient să vedem ce s-a întâmplat cu legea retenției datelor personale. Nimeni n-a scris nimic despre ea când a trecut prin Parlament. Când s-a aplicat și oamenii de bine s-au izbit de refuzul operatorilor de a le mai da acces fără număr, fără număr la ele, a apărut un val de indignare uriaș în mass-media care a dus la o colosală susținere populară a suspendării ei, eu care o făcusem inaplicabilă spre disperarea celor care o aplicau am fost demonizat, au apărut salvatorii națiunii care au suspendat legea și s-a reluat monitorizarea la liber. Așa că, trust me, trec toate chestiile astea și încă trec cu suport popular ca lumea.

  2. anarchix Says:

    lectura suplimentara: http://www.lexrex.com/enlightened/AmericanIdeal/aspects/demrep.html

    • varujan Says:

      Este un site excepțional! În definitiv, Statele Unite sunt ceea ce sunt datorită oamenilor din acea vreme. Poporul american este primul și singurul popor constituțional, spre deosebire de popoarele etnice sau religioase. Adică singura comunitate de oameni care au stat laolaltă datorită unor idei absolut pragmatice despre cum ar trebui să își construiască singuri o țară și nu datorită unei filiații genetice sau a unor credințe care transced viața de zi cu zi.

      Reiau aici un link mai amplu la comentariile ideilor fundamentale din Declarația de Independență.

      Cred, de asemenea, că merită citită discuția purtată prin intermediul lui The Federalist între Alexander Hamilton, James Madison și John Jay. Este un exemplu despre cum se poate construi teoretic un stat care după ce este gândit cu cap devine realitate. Iată și link-ul.

      E bine ca, din când în când, să ne amintim că viitorul poate izvorâ și din rațiune.

  3. anarchix Says:

    negare la negare = afirmatie => merge in mate/programming, dar nu cu firea oamenilor.

    Daca vine vorba de tanti Redding si de ceea ce reprezinta, intr-adevar, asta e un punct valid.

    Totusi, insist. Pana in 92, in USA, algoritmii de incriptare erau considerati munitie de razboi si erau suspusi regulilor de export (retineti ca legea in USA nu e „lasa-ma sa te las” ca in UE/Romanika). Cand Zimmerman a aparut la liber cu PGP, nu i-au putut face nimic tocmai din cauza ca tot piata a fost cea care a „cerut” produsele astea (SSL s.a.m.d.). Rezultatul: Bill Clinton a liberalizat total „piata” criptarii. Se poate face o paralela destul de buna cu politica de administrare a netului si cam ce se poate intampla daca cineva incearca sa legifereze ceva.

    Inca o chestie: daca era ceva de facut in materie de botnita la internet, putea fi facut cand specs-urile au fost trimise la standardizare. Acum e pur si simplu prea tarziu si orice lege s-ar da, ar avea un efect nul.

    … just my two cents … cum zice yank-eul.

  4. takeda Says:

    gasesc tulburator de adevarat; sau macar probabil ceea ce spuneti. si eu am avut adesea sentimentul de complacere intr-un sistem colectiv, pe cat de „capitalist”, pe atat de controlat.

    si da, intr-adevar, cu cat am sentimentul ca stapanesc din ce in ce mai mult lumea virtuala, cu toate formele ei: retele, blogosfera, tot ce tine de 2.0, cu atat realizez ca mult din viata mea se scurge adesea acolo; adica aici.

    „revelatia” am avut-o in momentul in care am realizat cat de solid este un facebook ca si instrument de private/ individual intelligence. paradoxul este ca in mod deliberat oamenii privesc aceasta lume ca fiind una deshisa. in esenta nu facem decat un transfer catre hommo virtualis (sa zicem).

    insa, repet, cred ca aveti dreptate.

  5. br3b Says:

    Mi-a facut placere sa parcurg acest text. „Democratia perpetua” e o idee interesanta ce mi-o voi adauga la insectar. Multumesc. 🙂

  6. Pongo Says:

    Nu ati fi primul „dusman al poporului” mazilit in piata publica. Societatile democratice descrise de dumneavoasta (sau turmele) au tendinta asta de niste milenii bune. Oricum, pentru mine cel putin, ceea ce faceti dumneavoastra este foarte important.

  7. De ce trebuie sa învăţăm chineza » zoso.ro Says:

    […] două motive.Unu. “Democraţia chineză” pare a fi cea câştigătoare pe termen lung.Doi. Chinezii cumpără cu […]

  8. mac gregor Says:

    Initial credeam ca trecerea capitalului si a fortei de productie in China este cauza ascunsa a crizei economice, pe principiul vaselor comunicante, dar acum inteleg ca cea mai mare parte din vina o poarta sistemul social-democrat occidental.

    E interesant ca China este de fapt mai capitalista decat Occidentul.

    Excelent articolul, felicitari.

  9. default Says:

    Cred, cel mai bun si coerent articol care l-am citit anul acesta.
    „majoritatea este veșnică, atotștiutoare și atotputernică”, asta am sustinut mereu dar tu ai reusit sa o exprimi cel mai bine posibil.
    Felicitari!

  10. default Says:

    Cer scuze pentru adresarea la persoana a doua. Am picat accidental direct in postul acesta, l-am citit si mi-a placut. Abia dupa aceea am mai cercetat putin si am vazut ca sunteti o persoana exceptionala, care rar imi este sa intalnesc. Pe 27 am scris din plictiseala randurile acestea http://cealamada.blogspot.com/2009/09/care-i-punctu.html
    Imi este greu sa sa exprim unele ideei care poate-mi trec peste capacitatile mele. Mi-ar fi placut foarte mult sa-mi pot decripta existanta asa cum puteti d-voastra sa o faceti.

    • varujan Says:

      @default
      Frate, tot la persoana a doua ai vorbit și acum. Ok, am înțeles că era vorba despre pluralul de politețe. Păi zi cum ai chef, că nu-i bai. Apropo de chestia cu politețurile, am aici un post mai vechi. Nu ca să mă citez copios, ci din lenea de a da mai multe explicații.

  11. Democratia furata Says:

    […] cine vrea un mic exercitiu de politicianism manipulator, citam din cuvintele unui ales al neamului (care, culmea, mie-mi si placea): Am auzit de multe ori vorbindu-se despre manipulare, carismă, […]

  12. varujan Says:

    Mare rău a făcut Marga cu reforma sistemului de învățământ… Reiau link-ul trimis de anarchix, merită citit, nu e un text foarte lung. E drept, se referă la un lucru de demult, la Declarația de independență a Statelor Unite, comentariul este însă unul din zilele noastre și face o distincție între doi termeni care în felul de a gândi al omului modern au conotații care nu prea mai țin de sensul lor adevărat:
    http://www.lexrex.com/enlightened/AmericanIdeal/aspects/demrep.html
    La acest text, aș adăuga ceva:
    Libertatea poate să se manifeste și prin lipsa de manifestare, dar să nu uităm că neparticiparea și tăcerea înseamnă acceptarea voinței majorității relative, oricare ar fi acesta. Prin neparticipare și tăcere, aderi implicit la majoritate. Pentru că atunci când puteai să ai o părere și să ți-o spui, n-ai făcut-o. Așa se poate ca într-un sistem democratic (nu republican, ci democratic) să te trezești că părerea a 10% ajunge să aibă efecte în lumea reală. Pentru că cei 90% care nu exprimă nici o părere ajung, prin tăcerea sau indiferența lor, să devină suportul celor 10%. Asta e… Place sau nu place, asta e…

  13. Tudor Galos's blog : Cu Lenovo pe canapea Says:

    […] însă vine aici, cum spunea și Varujan. Au luat chinezii divizia de la IBM și au început să dezvolte noi modele, cu un look […]

  14. popica Says:

    Acum v-am descoperit blogul. Am citit cateva articole si imi place foarte mult pentru faptul ca ideile si viziunea incearca sa fie cat mai logice, lucru care lipseste celor mai multe persoane, persoane care se infunda in sofisme de tot genul.

    Totusi, tin sa va corectez cel putin partial:

    „În Imperiul Roman, mulți dintre conducătorii militari, chiar și unii împărați erau aleși de către armată prin ridicare pe scut. Dacă nu i-ar fi ridicat acolo voința unei majorități, nu ar fi ajuns acolo.”
    Corect, dar din ce spuneati se intelege ca au cazut si cand nu au mai fost doriti. Au cazut si asasinati destul de multi si destul de des la un moment dat, chiar era exceptie cand nu se intampla, chestie care nu are a face cu majoritatea.

    „Toți cei pe care istoria i-a consemnat ca dictatori, au reprezentat (cel puțin inițial) voința unei majorități. Hitler a venit la putere prin alegeri libere și susținut de o majoritate serioasă de tot a germanilor din acea vreme. Ideile lui, au fost împărtășite de acea majoritate. Aspirațiile acelei majorități s-au materializat în el. Altfel, ar fi bătut mult și bine câmpii prin berării ascultat de câțiva gură-cască și cam atât. După dispariția Reich-ului său și a sa, mulți germani au trăit cu nostalgia acelor vremuri.”

    Corect, dar din nou nu stim daca el nu era inca sustinut de majoritatea germanilor, deoarece nu a fost demis prin alegeri libere.


    În timpuri mai recente, același lucru s-a întâmplat în România cu comunismul și cu Ceaușeșcu.”

    Fals, Ceausescu a fost ales de catre membrii CC-ului si nu de catre populatie. Deci nu de majoritate. Si nu a cazut lovit de majoritate. A fost doborat de catre un grup de persoane, majoritatea era prea lasa sa faca ceva. Populatia a sperat la mai bine, ca de fiecare data, atata. Dar la cel mai mic semn, ar fi intins-o. Ce s-a intamplat cu majoritatea senatului impotriva lui Cezar in momentul in care a intrat in Roma cu armata? Dar Octavian? Dar Napoleon care zicea ca daca la revoltia franceza ar fi avut niste tunuri nu ar mai fi fost nici o revolutie.

    „Același lucru s-a întâmplat în Franța cu Napoleon, în Macedonia antică cu Alexandru și istoria abundă de exemple dintr-astea mai mult sau mai puțin celebre. Mulți dintre cei care au dus lumea lor de râpă au avut șansa de a intra în cărțile de istorie ca eroi, doar pentru că acceptarea lor de către o majoritate a continuat mult timp după dispariția lor fizică. Roosevelt e cel mai bun exemplu ”

    Ce s-a intamplat atunci? Dupa Napoleon ce s-a intamplat atat de grav in franta? Care a fost starea tarii cnad a preluat-o si care a fost apoi? Dupa napoleon au urmat si Napoleon II si napoleon III.
    Alexandru nu a fost ucis de o revolta/revolutie, ci a murit de bautura/boala/ceva. Si urmasii si-au impartit imperiul cum era si normal.

    Cu Roosevelt inteleg ca a fost rau? atunci de ce l-au mai apreciat americanii? A fost bun? atunci „Mulți dintre cei care au dus lumea lor de râpă au avut șansa de a intra în cărțile de istorie ca eroi…Roosevelt e exemplul” e (partial) falsa.

    In concluzie, dupa parerea mea, lucrurile astea nu trebuie sa incercam sa le bagam in tipare si sa le indesam, desi stim ca nu intra.

    Ceva offtopic: Referitor la ceausescu, ca e de-al nostru. Ceausescu a fost patriot, si-a dorit ce e mai bun pentru tara (nu neg ca si pentru el). Putea foarte bine sa stea linistit, sa soarba cafeluta 20 de ani, sa nu se ridice in momentul ’68 sa caste gura si sa faca nota discordanta cu pactul de la Varsovia. Putea sa nu construiasca nimic, nici metrou nici hidrocentrale, sa dea salam din belsug. Casa Poporului a vrut-o pentru el initial, dar apoi a zis sa fie un simbol al comunismului, al prosperitatii tarii, unde sa fie adusi presedintii oaspeti si asa mai departe. O grandomanie, dar nu pentru el, nu sa stea el in casoi.
    El era destul de modest am vazut, manca normal, se imbraca normal. Nu si-a cumparat masini asa smechere, a vrut sa mearga cu ARO facut in Romania.

    Problema a fost ca nu a existat un fel de democratie, la nivel de conducere. El a imbatranit, a pierdut contactul cu realitatea din tara. Cred ca a fost foarte surprins ca a fost doborat.
    Normal ca daca i se raporta productie de 10 t la hectar in loc de 3 si se stia ca ca e suficient sa se traiasca in romania bine cu 4 el zicea ca restul sa se exporte. De acolo insuficienta. Daca la vizite toti aplaudau si il laudau, a ajuns sa creada ca totul merge struna. Daca exista o concurenta reala la nivel inalt, toate astea se rezolvau, deoarece venea altul.
    Apoi. El trebuie privit in contextul respectiv. Cum erau tarile din jur? Cum le-a gasit anul 1989?

    In concluzie: ce stie baba ce-i democratia, care sunt atributiile presedintelui?
    O parere si inchei, ca am exagerat deja: nu poate exista democratie in sensul modern (bazata pe confruntare de idei) unde e saracie si nu e educatie. Nu poate sa existe democratie moderna unde omul e cumparat cu un pachet de orez sau in care barba sau numele duce la „nu votez cu Tzapul” sau „nu votez cu Bashe”.

  15. alexandru Says:

    PAMBUCCIAN-omul care din timpul loviturii de stat din 89 (omul care vedea teroristi peste tot)a ramas foarte curios in frunte pana in ziua de azi.
    Cu tradatori ca tine in frunte e si normal ca din aceasta tarisoara sa se aleaga praful.Daca tu nu vei putea plati,vor plati copii tai.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: