Genul proxim şi diferenţa specifică – Addendum (adică a se citi neapărat în continuarea postului anterior)

Pentru că am impresia că nu a fost suficient de clar postul anterior, am să prezint o variantă extrem de simplificată a socotelilor care clarifică problema despre care vorbim. Este o variantă în care nu ţin cont de un efect se propagare atât în ceea ce priveşte câştigurile statului (mai mari cu circa 20%) pe o simulare ceva mai precisă dar foarte complicată cât şi în ceea ce priveşte restângerea de activitate a industriei prin relocări şi opriri de investiţii (care ar avea şi ea un efect negativ de circa 35%). Ceea ce prezint aici este o socoteală simplă de tot bazată pe un fenomen migraţionist mai mic decât cel din perioada 1995-2000 şi în care singura influenţă a muncii programatorilor scutiţi de la plata impozitului pe salariu o are la nivelul contributiilor sociale şi a celor directe ale companiilor la care lucrează la bugetul de stat.

În acest moment, numărul celor care beneficiază de măsura despre care vorbim este de 16.000. Salariul mediu net al unui programator este de circa 1000 Euro. În acest moment la un factor mediu de multiplicare de 13 (descris în postul anterior şi determinat pe baza datelor interne furnizate de un număr mare de companii în zilele acestea) un programator aduce anual la bugetul de stat consolidat 28.200 Euro. Dacă i s-ar lua şi impozitul de 16%, ar aduce 30.120 Euro, rezultând un plus de 30 milioane de Euro. Apropo, nu vi se pare suficient faptul că 16.000 de oameni îngraşă anual din munca lor statul cu 450 de milioane de Euro? Pe care statul îi cheltuie cu voioşie pentru salariile bugetarilor, pensii, şpăgi pentru politicieni şi funcţionari, asfalt solubil, borduri sfărămicioase şi multe altele de felul ăsta. Şi nu am făcut socoteala decât pentru bugetul central consolidat. Că la ea se mai adaugă şi cele locale.

Socoteala de mai jos o fac pentru cei care nu înţeleg de ce insist atât pentru menţinerea acestui sistem de taxare. În treacăt fie spus, dacă un căcănar ar avea un factor de multiplicare de minimum 5 şi ar fi o cerere uriaşă de căcănari în lume, aş lua fără nici o ezitare o decizie similară în cazul lor. În asemenea decizii nu contează deloc nici cât de frumos, nici cât de deştept e omul ci câţi bani scoţi de pe urma lui faţă de câţi bani investeşti în el. Dacă am fi gândit aşa în toate domeniile nu am mai fi ajuns în halul în care suntem acum. Din păcate, am gândit în termeni de frumos, haios, deştept, important şi săracu’ de el.

Hai să vedem cum arată toată povestea asta. Astăzi de pe urma muncii a 16.000 de programatori, statul încasează 450 de milioane de Euro anual, bani care reprezintă salariul anual brut a 83.500 de bugetari sau pensia anuală a 235.000 de oameni. Sigur, dacă nu am trăi într-o societate liberă ci într-un lagăr de muncă, impunerea salarială a programatorilor ar duce la un număr şi mai mare de salarii bugetare sau pensii plătite din munca lor. Numai că nu suntem într-un lagăr de muncă. Plecarea din ţară (de jure sau de facto cum observa foarte inteligent cineva în comentarii), de bună voie sau datorită schimbării politicilor firmelor din domeniu este şi ea bine cunoscută din perioada 1995-2000. Fără a ţine cont de triplarea cererii de programatori în lume şi considerând o scădere a ritmului de plecare de la 2000/an (cât era în anul 2000) la 1600/an (cel puţin în primul an de după aplicarea impozitării), fără a lua în considerare efectul de multiplicare observat în perioada (1995-200) când un plogramator plecat trăgea după el câţiva foşti colegi rămaşi încă în ţară, considerând deci un aflux constant 1600/an, iată care ar fi pierderile:

17.5 milioane Euro (adică 3.200 de locuri de muncă bugetare sau pensia a 9.100 de pensionari) în primul an

65.7 milioane Euro (adică 12.100 de locuri de muncă bugetare sau pensia a 34.200 de pensionari) în primul an

113.9 milioane Euro (adică 21.100 de locuri de muncă bugetare sau pensia a 59.300 de pensionari) în primul an

Înainte de a bate câmpii, ar fi interesant să batem la uşa celor care se vor trezi fără resursa asta de bani şi să-i întrebăm dacă le convine. Eu am bătut pe la alte uşi, unde chestia asta a început să fie înţeleasă.

Comportamentul acesta, adică cel de a merge acolo unde din aceeaşi muncă poţi câştiga mai mulţi bani este unul natural şi este dovedit nu doar de către cei din IT. Este suficient să amintesc plecarea masivă a românilor la munci în occident sau, mai recent, plecarea (de jure) a unui număr mare de firme în Bulgaria şi Ungaria în urma reformelor lui Pogea. Mulţi cred că ele şi-au dat duhul. Pentru unele, din păcate, este adevărat. Adevărul cel mai cinic este însă că multe şi-au mutat doar rezidenţa fiscală, continuând lucrul în România dar plătind taxe şi impozite în Bulgaria şi Ungaria. Rezultatul impunerii lor a fost o gaură în bugetul României şi un plus de bani în bugetele Bulgariei şi Ungariei.

Mai sunt dator cu o explicaţie, pe care a dat-o foarte clar, zic eu, cineva în comentarii. Aşa că iau cu copy & paste de-acolo:

„Nu este adevarat, si o firma de 3 programatori intr-un garaj poate beneficia de scutirea de impozit daca indeplineste conditiile de cod CAEN, venit pe cap de programator scutit si bineinteles de vanzarea pe factura a programelor si sericiilor realizate (nu la negru)”

În ceea ce priveşte chestiunile legate de neintervenţionism, lucrurile stau destul de simplu, zic eu. Dacă am o resursă pe care o pot exploata cu costuri mici în raport cu profitul obţinut, o exploatez. Lucrurile acestea, într-o lume normală, le permit statelor să reducă povara fiscală pusă asupra tuturor. În definitiv, dacă ar exista un fond de investiţii străin în care punând o parte din banii strânşi din taxe şi impozite am lua lunar cel puţin de şase ori banii depuşi, nu cred că ar mai zice nimeni nimic. Păi eu asta am făcut. Iar măsura despre care vorbim, nu a creeat dezechilibre în piaţa producătorilor de software. Pentru cei care cred că da, îi rog să mai citescă încă o dată comentariul pe care l-am reprodus un paragraf mai sus.

Iar celor care stau prin alte ţări şi propun cote de solidaritate celor rămaşi pe-aici, le dau eu răspunsul, pentru că îl ştiu deja: răspunsul este nu. Nu suntem în faţa unei catastrofe naturale ci în faţa unui fenomen creeat de noi la care programatorii au contribuit într-o măsură nesemnificativă. Mai mult, răspunsul este că vor urma bunul exemplu dat de către cei plecaţi, dar sunt sigur că nu le vor propune celor rămaşi lucruri dintr-astea. Până una-alta, ei, ăştia rămaşii, sunt printre puţinii care mai ţin barca pe linia de plutire.

Doar că eu cred că nu va fi nevoie să plece 😀

164 răspunsuri to “Genul proxim şi diferenţa specifică – Addendum (adică a se citi neapărat în continuarea postului anterior)”

  1. Florin Says:

    Incep sa am indoieli de autenticitatea ” varujan”-ului , si nu ma refer la evidente si chiar la cel de la postul de la 8:30.

  2. Robert Says:

    Va multumesc foarte mult pentru eforturile depuse pentru noi. Sper ca totul sa fie bine. Eu si colegii mei avem increde in dumneavostra.
    @Timisoara

  3. zara Says:

    Unde putem gasi Legea de modificare a codului fiscal?

    • varujan Says:

      Azi îmi va transmite Ministrul Finanţelor cele trei documente în forma lor finală cu acceptul de a le posta. Am să văd unde şi voi da link aici. Probabil însă că la noapte, ca acum prefer să supraasigur totul. NU se impozitează programatorii.
      În altă ordine de idei, vă retransmit IP-ul celui care scrie pe-aici tâmpenii sub numele meu: 89.120.155.163 Poate îi amplificăm puţin cheful de mişto. Eu nu pot, că eu am dat legea aia nashpa cu 15 ani la răcoare…

  4. Florin Says:

    Salve din nou,

    Se pare ca au anuntat acum la stiri ca scapam de „sodomizarea” veniturilor.

    Nu stiu pe ce post exact, am primit doar un SMS.

    Oricum, impozitatat sau nu, ar trebui sa ma intorc la lucru acum:)
    Numai bine

  5. xkz Says:

    „varujan”-e de la ora 8:23, mai jos dau linkul catre scrisoarea de intentie publicata pe hotnews. Ne spui si noua exact la ce pagina, ce alineat scrie negru pe alb ceea ce sustii tu ? Sau tu te uiti pe alt document ?
    http://media.hotnews.ro/media_server1/document-2010-05-26-7323879-0-scrisoarea-intentie-catre-fmi.doc

  6. Florin Says:

    pe PRO TV

  7. varujan Says:

    Dar cred că o localizare mai fină cu ajutor de la prietenii de la RomTelecom s-ar putea. Că tipul cu IP-ul 89.120.155.163 care se dă drept eu e la ei în reţea. Se-aude la fraţii de la RomTelecom?

  8. invest Says:

    din pacate nu putem afla cine e respectivul. e un casnic, fara chef de munca, cu net de la romtelecom.

  9. Andrei Says:

    multumim si apreciem! si scuze pentru suspiciuni, dar asta este mediul in care traim.

    incercam sa ne tinem departe de fluxurile de stiri pana postati documentele.

    IP-ul smecherului este de Dolce, ADSL.

  10. nu_conteaza_numele Says:

    In loc sa facem o vinatoare de vrajitoare dupa un anumit IP sau sa dam cu presupusul care este varujan cel real si care nu, cred ca mult mai simplu ar fi ca domnul Pambuccian sa faca un entry nou pe blog, zona administrata numai de dansul (si nu in zona de comments unde oricine poate posta orice si mai ales sub orice nume) si in care sa lamureasca problema.

  11. Mihaela Says:

    de acord cu nu_onteaza_numele.

    multumim mult domnului Pambuccian pentru tot efortul !!!!

  12. cititor9 Says:

    Multumiri pentru tot ceea ce faceti in spatiul public!

  13. Crs Says:

    Domnule Pambuccian , pentru a risipi toate indoielile este de ajuns un lucru foarte simplu, stergeti toate comentariile semnate cu „varujan” ce nu va apartin domniei voastre.
    Va multumim pentru tot ceea ce faceti!

  14. Mario Says:

    @Ionel, replyul tau de pe realitatea.net nu face decat sa alimenteze eventuale alte discutii/polemici/injurii pe aceasta tema (din categoria DMAgathon).

    • varujan Says:

      Voi intra acum pe Realitatea pentru clarificari. Stirea gresita a plecat din Gandul iar toti s-au luat dupa el. Agaton a facut suficient rau prin fanfaronada aberanta de care da dovada si toate prostiile astea ma fac sa intervin public

    • varujan Says:

      Am transmis acum, cu incuviintarea Ministrului Finantelor, cele trei documente (Ordonanta privind Codul Fiscal, Scrisoarea FMI si scrisoarea UE) asa cum au fost semnate in dimineata asta. Vor fi postate pe site-ul ANIS. Din pacate, Valerica Dragomir careia i-am transmis acum documentele nu este in sediul ANIS asa ca va dura putin pana la postarea pe site-ul lor.
      Din cele trei documente, REIESE CLAR ca programatorii NU vor fi impozitati. Nu va luati dupa toti papagalii care bat campii.
      Astept sa fiu contactat si de cele doua posturi de televiziune care raspandesc o stire falsa data de Gandul. Se vede treaba insa ca papagalii au mai multa trecere in presa decat cei care stiu despre ce vorbesc.

  15. eduard Says:

    Comunicat de presa al ACPR:
    http://www.realitatea.net/creierele-it-din-romania-vor-migra-spre-silicon-valley-din-cauza-masurilor-lui-boc–spune-acpr_715593.html

    In mod sigur guvernul actual are o problema de comunicare chiar si cu patronatele…

  16. Ionel Says:

    Culmea e ca Gandul chiar publica Scrisoarea de intentie catre FMI si Memorandumul catre UE la adresa: http://www.gandul.info/news/guvernul-a-dat-unda-verde-scrisorii-catre-fmi-cititi-la-ce-s-a-angajat-romania-70-000-de-concedieri-si-cresterea-taxelor-in-functie-de-necesitati-6181074
    In cele doua documente nu se mentioneaza absolut nimic despre programatori, asa ca ramane cum a fost initial, adica impozit ZERO.
    Asteptam si Ordonanta privind Codul Fiscal.

  17. Edgar Says:

    Documentele au aparut pe site-ul ANIS.

    http://www.anis.ro/2010/05/27/status-impozitul-0-documentele-de-angajament-ale-romaniei/

  18. Ionel Says:

    Toate cele trei documente pe site-ul ANIS la http://www.anis.ro/2010/05/27/status-impozitul-0-documentele-de-angajament-ale-romaniei/

  19. Gabi Says:

    http://www.anis.ro/2010/05/27/status-impozitul-0-documentele-de-angajament-ale-romaniei/

  20. ameno Says:

    Ceea ce demonstreaza pentru a nu stiu cata oara dezinformarea sau lipsa de profesionalism a celor din presa romaneasca!
    Una peste alta, scaparam ieftin. O fi bine, o fi rau? Pe termen mediu si lung, ca pe scurt e bine certamente!

  21. Tiberiu Says:

    S-a afisat pe ANIS:
    http://www.anis.ro/2010/05/27/status-impozitul-0-documentele-de-angajament-ale-romaniei/

  22. Ionel Says:

    Dle. Varujan, nu vreau sa creez confuzie, dar Ordonanta de urgenta a Guvernului publicata pe site-ul ANIS se refera la combaterea evaziunii fiscale, nu la modificarea taxelor si impozitelor (de ex. nu se mentioneaza impozitarea cu 16% a dobanzilor de la depozite bancare, conturi curente sau titluri mobiliare).
    Acestea au aparut intr-un alt proiect de Ordonanta, ce poate fi gasit la http://www.evz.ro/detalii/stiri/care-sunt-noile-valori-ale-impozitului-pe-proprietatile-romanilor-895931.html (e de ieri, e adevarat, poate nu mai e real). Se pare ca tot nu e totul „oficial”. Evident ca scutirea sau nu de impozit a programatorilor n-are nimic de-a face cu evaziunea fiscala. Poate v-au dat de la Guvern alt document decat ce trebuia. Ca la noi la nimeni!

  23. Andrei Says:

    Citat din MEMORANDUM SUPLIMENTAR DE ÎNŢELEGERE (Al doilea addendum la Memorandumul de Înţelegere):

    „Implementarea riguroasă a unor măsuri de sporire continuă a veniturilor, ce includ:
    o Extinderea bazei de impunere pentru impozitul pe venit pentru a include şi
    tichetele de masă, veniturile din câştigurile de capital, inclusiv dobânzile la
    depozitele bancare, şi plăţile compensatorii;”

    Sursa: http://www.anis.ro/wp-content/uploads/2010/05/Memorandum-UE.pdf

  24. Alex Says:

    Au fost publicate documentele pe site-ul ANIS. (http://www.anis.ro/2010/05/27/status-impozitul-0-documentele-de-angajament-ale-romaniei/).

    Domnule Pambuccian, va multumim din suflet pentru tot sprijinul acordat.

  25. Edgar Says:

    Ăştia de la Realitatea spun iar că se impozitează

    http://www.realitatea.net/guvernul-a-finalizat-proiectele-de-lege-prin-care-strange-cureaua-bugetarilor–vezi-documentele_715613.html

    N-au fost atenţi la explicaţiilor dvs. se pare…

    Se impozitează:

    * tichetele cadou, de creşă, de vacanţă şi de masă
    * dobânzile la depozitele la vedere/conturi curente şi la termen
    * plăţile compensatorii
    * salariile programatorilor
    * 3 clădiri în proprietate, în afara celei de domiciliu – taxare suplimentară 200 %
    * procentul deductibil pentru drepturi de autor scade de la 40% la 20%

  26. Marius Says:

    Domnule Pambuccian, va multumim pentru tot sprijinul acordat.

  27. Alexandru Says:

    Domnule Pambuccian, va multumesc. Pt. ce ? Pt. idei, pt. actiune, pt, activitatile desfasurate in folosul specialistilor si a industriei de profil din Romania, pt. faptul ca va comportati cum ar trebui sa se comporte si ceilalti politicieni din Romania. Din pacate, aproape toti ceilalti sunt niste javre ordinare, penale, spagare si lipsite de creier, idei si moralitate. Sper sa rezistati in cloaca aia de parlament. Daca nu, macar stim ca unu’ de-al nostru a incercat si a reusit o vreme sa fie un exemplu pt. politicieni si politica. Da’ doar unu’ singur a reusit.

  28. Edgar Says:

    Cei de la Realitatea au scos partea cu „Se impozitează”… Profesionişti.

  29. Gabi Says:

    @Edgar, citeste din nou stirea se pare ca au retras paragraful „incriminat” 🙂

  30. DanM Says:

    Jos Palaria Domnule! nimic mai mult nimic mai putin, mai avem nevoie si de oameni in tara asta, va multumim ca ati pastrat legatura si totodata ca ati clarificat informatiile „pe surse”.

  31. radu Says:

    Daca ar fi mai multi ca dvs in parlamentul tarii, sunt sigur ca nu am fi ajuns in situatia de acuma.

    Jos palaria si mult succes de acum inainte!

  32. Serban Says:

    Domnule Pambuccian,

    Va multumesc pentru intiativa, implicare si eforturile depuse!

  33. ovidiu Says:

    Fara initiativa dumneavoastra, la ora asta as cauta de munca pe site-uri din Austria/Norvegia/Germania.

  34. alexk Says:

    bah ma uimiti… valoarea voastra sta in aia 16%. mie daca imi scade salaru imi ia max 3 saptamani sa ma mut la alta companie aici in romania care imi va da salar cel putin cat castig acum(in situatia actuala si castig mult peste 1000euro net)… mi-e mila de voi cei care va cramponati in acesti 16%, par ca ati fi limitati. sa nu ma intelegeti gresit: sunt si eu ca legea sa ramana asa cum e, dar ma dezgusta vaietatul care il vad pe toate forumurile: un it-st bun (indiferent ca e developer sau nu) se descurca… cei care sunt mediocri se vaieta cat se poate deoarece nu pot mai mult.

  35. bog Says:

    @alexk

    Si eu castig mult peste 1000 eur net dar asta se datoreaza in parte valorii personale si in mare parte pietei. Pot fi un geniu IT daca nu e cerere pe piata. Asadar cei 16% pentru care ne vaietam creeaza piata…si pe bune ca as tine cu dintii sa o creeze si de acum incolo
    Ce nu se intelege inca destul de bine este ca tot ansamblul trebuie sa functioneze ca sa ne mearga bine…doar creierul personal nu e de ajuns…

  36. alexk Says:

    @bog

    pai cam asta spun si eu: un om performant (dea dreptu’ performant) este cautat tot timpul, si oricand poate sa isi schimbe jobu’ ca este si va fi cerere tot timpul pentru acest gen de oameni. pentru mine in momentul actual mai important decat banu’ (in cazul in care ar trebui sa schimb compania) nu este suma ci restul de beneficii si mediul de lucru.(rog a nu se intelege gresit: nu as accepta sub cat castig acum, ci daca as avea de ales intre ce e acum +20% si atat, si cat am acum dar un mediu de lucru in care sa imi fie drag sa vin la lucru as prefera ultima varianta). revenind la topicul initial: se cauta IT-sti profesionali (profesionisti) si se platesc bine, dar asta nu inseamna un proaspat absolvent sau cineva cu 3-5 ani de experienta care a schimbat in aceasta perioada 5 companii (asta decat daca ii ceva guru si poate face munca unei echipe). eu acum sunt solicitat de mai multe companii din ro, si ma bate gandu’ sa fiu freelancer in romania… la primele calcule ce le-am facut: mi se merita. eu personal lucrez pe prioecte, nu la norma de 8h/zi ca sa am unde merge la lucru si sa am de unde pleca. iau bonususri serioase daca taskurile le termin inainte de data finala a proiectului, si daca nu mai sunt necesare retusuri. eu personal zic ca se poate: acuma depinde de fiecare in parte, cat ii dispus sa evolueze si sa avanseze. nu m-am nascut invatat peste noapte ci sunt ani de experienta si studiu in continuu. ca se scoate sau nu se scoate scutirea de impozit eu o privesc ca pe o provocare; normal ca ma va afecta si pe mine, dar nu ma cramponez de asta; stiu ca se poate si mai bine, dar asta numai prin forte proprii. mie nu mi-a dat nimeni nimic, tot ce am este pe spatele propriu(si al sotiei, binenteles); impreuna am pornit de la zero fara ajutor si pot sa spun ca am reusit in viata, dar ne-a luat ceva timp.

  37. ITBanateanu Says:

    Va salut,
    Am urmarit cu atentie subiectul pentru ca ma intereseaza. Viti amabil puteti sa faceti un update a situatiei, daca mie mi-a scapat scuze insa iata ce stiri apar pe site-urile de stiri:
    http://stirileprotv.ro/stiri/economie/impozite-noi-vom-da-la-stat-bani-pentru-drepturile-de-autor-pfa-si-tichete.html

    „Si programatorii IT vor fi impozitati, potrivit Noului Cod Fiscal. Pana acum erau scutiti de la plata taxelor.”
    Ce sa mai intelegem?! Plecam din tara asta condusa in bataie de joc sau nu?!
    Multumesc!

  38. EVEREST Ultimate Edition v5.50.2100 Final - Multilingual - Full Says:

    […] Varujan Pambuccian » Blog Archive » Genul proxim ?i diferen?a … […]

    • varujan Says:

      @EVEREST Ultimate Edition v5.50.2100 Final – Multilingual – Full
      Aaaaa… Facem spam publicitar. Puteam să-l şterg e adevărat, dar am să fac un lucru şi mai rău ca să le treacă şi altora cheful:
      Produsul este de căcat – nu îl cumpăraţi!
      Mai trimitem linkuri de-astea? 😀

  39. Mihai Stanciu Says:

    Pana la urma cum a ramas in privinta impozitului, dupa votul de ieri?

    • varujan Says:

      @Mihai Stanciu
      Nu pot să cred că e adevărat!
      Păi dacă în legile pe care şi-a asumat răspunderea Guvernul nu mai scria nimic despre impozitul cu pricina, cum credeţi că a rămas? Şi ce legătură are moţinea venită în continuarea unor texte de lege în care nu scrie nimic despre impozit, cu impozitul? Este ca şi cum Guvernul şi-ar fi asumat răspunderea pe un pachet de legi privind agricultura, o moţiune depusă de opoziţie nu ar fi trecut şi m-aţi fi întrebat acelaşi lucru.
      Observ, cu anărăciune, că un număr din ce în ce mai mare de oameni inteligenţi şi tineri nu dau nici o importanţă unei elementare culturi politice. Este un lucru foarte important, zic eu. Pentru că înţelegând mecanismele care ne afectează viaţa de zi cu zi, ajungem să ştim ce şi cum să alegem şi să putem influenţa viaţa aia de zi cu zi.

  40. Anonim Says:

    Interesant. Sa stiti ca va stimez dle Varujan; dar scutirea de impozit unor categorii sociale este o greseala; o spune cineva care se poate spune ca beneficiaza de scutire. Voi aduce si cateva argumente.

    1. Nedreptatea sociala. Ca si inginer software nu consider ca am fi mai presus de de un inginerii chimisti de exemplu. Anii de pregatarire nu sunt mai multi, echipamentele necesare pregatirii, softul nu sunt mai scumpe pentru a pregati un inginer IT – cu precadere software – ci as putea spune ca este chiar invers. Sunt un mare sustinator al impozitului unic, si „bogatii” si „saracii” sa plateasca impozit egal ca si procentaj din veniturile lor, dar cu tot libertinismul asta nu pot sa trec cu vederea ca parintii nostri platesc impozit din 100 euro iar noi nu platim impozit zero din 1000… Asta este dincolo de toate principiile liberale.

    2. Impozitul unic. Este in directa contradictie cu cota unica. Nu stiu cum se face dar orice principu gasit si argumentat ca bun reusim sa-l stricam, corupem cu tot felul de situatii particulare. Pai daca e unic sa fie unic, pentru toata lumea. Odata creat precendent se pot argumenta si alte situatii, credeti-ma. De ex. de ce nu am scutii de impozit (sau pe jumatate) cei ce lucreaza in turism. Tot dorim sa facem ceva in aceasta privinta dar nu reusim… Ca software vor fi intotdeuna chinezi si indieni care sa ne inlocuiasca dar ca si turism Romania este unica; sau cel putin asa cred multi. Argumentul meu nu este un spici de sustinere pentru turism, ci de arata ca se pot gasi usor si alte domenii care aduc bani si cu foarte, foarte mare potential.

    3. Idea ca sustinem personalul din IT. Cea mai mare gogoasa! Oamenii din industrie nu sunt beneficiari directi al acestei masuri. Ca dovada ca la toate incercariile de schimbare sar in sus patronii/managerii de top al companiilor afectate. Deci sa fie clar, astfel de masuri ajuta firmele si nu oamenii! Patronul da si va continua sa dea in functie de piata, luand ca referinta netul si nu brutul, chiar daca in final costurile ajung pe firma. Nu sunt impotriva idei de a sustine industria de IT, dimpotriva! Dar modalitatea in care se face este profund gresita. Cum as face eu? Impozit pe profit/venit redus. Scutiri de taxe, etc… dar toate la nivelul firmei si nu la nivelul angajatului.

    4. Prin reintroducerea impozitului vor pleca IT-istii. Gogoasa! Poate a fost adevarat in trecut, dar nu va exista un exod prin reintroducerea impozitului. Sa nu vorbim ca firmele vor compensa, deoarece cum am spus ele se uita la net; chiar daca asta nu se va intampla din prima. Dar intr-un an, doi salariile nete vor fi la acelasi nivel sau mai sus. O alta chestie: cei care ar pleca de spaima impozitului au plecat de mult, sau daca nu vor pleca acum de la maririle care se vor produce si de marirea TVA.

    5. Sa nu uitam de efectul negativ. Ca si ne-platitor de taxe am pe formularul fiscal venit zero. Atentie: zero! Cina imi garantiaza mie ca in 20 de ani nu voi fi un paria al societatii? Intelegeti oameni buni? Felul in care astfel de lucruri sunt vazute si raportate la sistemul de valori se schimba in timp. Sistemul de valori se schimba in timp… Sunt convins ca o gramada de oameni ignora acest fapt dar ajunge sa ne uitam in trecut sa vedem cate de mult s-a schimbat sistemul de valori… Se poate intampla ca un Vadim al anului 2030 cand sistemul este aproape de colaps sa spuna ca cei care nu au platit sa fie beneficiari secundari, cu pensii reduse, cu access redus la sistemul de sanatate… deci chiar nu se poate prezice ce se va intampla, dar un lucru-i sigur peste 20 de ani alegerile si argumentatiile noastre de acum vor fi lipsite de valoare. Nu va mai conta un argument steril: „ca noi am incercat sa sustinem industria IT”…

    6. Argumentatia banilor adusi de IT. Este adevarata intr-un anumit sens, dar industria software s-a dezvoltat in Romania pentru ca a fost singurul sector ce se putea dezvolta fara sprijinul guvernelor stupide care s-au precedat. Deci ideea ca IT-ul produce bani pentru ca a fost sprijinit anume, este o prostie. Singurul lucru ce trebuie sa faca guvernul si haita de comunisti este sa reduca interventai in domeniu si sa o lase mai incet cu mulsul industriei. Valabil pentru toate sectoarele….

  41. rp Says:

    Am trimis fara sa pun numele…

  42. Iulian Says:

    Atat de tare v-ati chinuit sa rezolvati problema programatorilor incat ati complicato atat de mult incat programatorii sunt platiti de 10 ori mai prost decat in tarile civilizate.
    Sa ne intelegem, statul (sistemul) INTRADEVAR nu trebuie sa plateasca sau sa compenseze „cash” lacomia patronilor romani sau transnationalelor.. NU
    Statul trebuie sa ofere un CADRU legal, statul trebuie sa civilizeze, sa simplifice, sa fluidizeze niste procese social economice cultural.. etc.. sa fie chiar un CATALIZATOR al proceselor normale.
    Din cate vad domnule Varujan, si „statul” din Dvs. nu simplifica, nu fluidizeaza,dimpotriva.. introduce mai multa „materie amorfa” in stiinta politica.
    Sa stiti ca ghiveciul este o mancare ce o consider delicatesa, dar, numai ghiveciul bun, din pacate, bucataresele/bucatarii care stiu sa faca un ghiveci buni sunt numai 1%.
    La fel si cu politica.. nu cred ca sunteti in cei 1% „bucatari”, in mod cert din cultura dvs clasica lipsesc Marc Aureliu, Platon, Montesquieu, Machivelli dar se pare ca stiintele „mecanice” nu lipsesc.
    Domnule Varujan, sunt sigur ca de-a lungul intregii Dvs cariere ati auzit tot felul de invective, este normal, oamenii prosti sunt 90%, multi dintre ei v-au spus „ce v-ar face de ar putea”, ei bine, eu v-as lasa pe toti tot acolo, v-as dubla salariile, nu.. v-asr mari salariile de 10 ori.. pe bune.. dar ca sa meritati asta.. v-as trimite 1 an undeva la munte la cabana, linistit, cu cartile enumerate mai sus.
    Sunt probabil printre cei 1 la 100,000 romani care este incredintat ca actuala clasa politica nu este ticaloasa ci doar.. NEEDUCATA

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: