Amintiri din viitor (I)

Povestea Imperiului Roman, cea din cărțile de istorie cu poze colorate și povești despre vitejii de tot felul, este despre împărați și războaiele lor. Oarecum așa și e firesc să fie. Școala are o componentă emoțională care trebuie hrănită cu ceva. Cum cu matematica sau științele emoția presupune profesori cu mult har, accentul emoțional este pus în disciplinele umaniste. De aceea învățăm în școală enorm despre fapte glorioase de arme sau mari ctitorii culturale și nu învățăm aproape nimic despre diversele sisteme care s-au succedat, despre structura lor și despre ce a fost bine și ce a fost rău în ele.

În acest post vreau să vorbesc despre istoria căderii statului Roman. Ea a fost una de sistem și nu de circumstanță și, după ce în postul următor voi vorbi puțin despre China medievală veți vedea de ce istoria este atât de importantă pentru prezent.

Creșterea statului Roman a început în secolul III îC, atunci când lumea elenistică influențată masiv de etatismul asiatic pierdea treptat teren în fața liberalismului de piață roman. Lucrurile au fost tranșate definitiv odată cu victoria lui Octavian Augustus și anexarea Asiei Mici și a Egiptului. Dealtfel, victoria lui Augustus a reprezentat victoria liberalismului de piață vestic asupra etatismului capitalist sau socialist oriental. În prima jumătate de secol a erei creștine, Octavian Augustus și Tiberius au luat măsurile care au asigurat Imperiului stabilitate și prosperitate.

Înainte de Augustus, în perioada republicană, exista un sistem de colectare privată a taxelor din provincii. Taxele erau licitate anual și plătite în avans de colectorul (numit publican) care câștiga licitația și care primea dreptul prelevării lor cu profitul adiacent așa cum îi dădea prin cap colectorului, în provincia respectivă. Cu timpul, publicanii au ajuns să acumuleze averi impresionante și să își diversifice activitățile împrumutând, de exemplu, bani cu dobânda de circa 4%. Cu taxele colectate așa, Roma și-a construit redutabila armată cu ajutorul căreia și-a extins rapid teritoriul reușind astfel să asigure cetățenilor ei o bunăstare din ce în ce mai predictibilă. Dar odată cu bunăstarea, sistemul de colectare a taxelor prin publicani a devenit din ce în ce mai arbitrar și abuziv nemulțumind un număr din ce în ce mai mare de cetățeni ai statului Roman. Octavian Augustus a abolit acest mecanism de colectare a taxelor și a introdus un sistem de taxare unitar în majoritatea provinciilor. O excepție notabilă a făcut-o Egiptul în care a fost menținut sistemul etatist socialist pe care îl găsiseră romanii în momentul anexării sale. Acest sistem, în care statul personalizat de către faraon deținea întregul teritoriu și avea monopol asupra comerțului și industriei, a fost menținut în Egipt din rațiuni practice. Romanii aveau nevoie de un producător major de grâne și Egiptul a jucat în interiorul imperiului acest rol de teritoriu eminamente agricol complet controlat de către împărat. În restul Imperiului, taxa agricolă a fost abolită, impozitul pe avere a fost plafonat la 1% și a fost menținut impozitul per capita plătit numai de către bărbații cu vârsta cuprinsă între 16 și 35 de ani, cetățeni romani. Comerțul a rămas liber, existând doar o taxă vamală unică de 5%, taxă care asigura și o oarecare protecție producătorilor interni. O excepție notabilă au făcut-o provinciile care au încercat în timp să se răscoale, teritorii în care, după restabilirea ordinii, imperiul impunea o taxare mai mare pentru o perioadă de timp considerată suficientă pentru a tăia apetitul de revoltă.

Structura tipică a veniturilor Imperiului Roman din taxe din primul secol al erei creștine era cea din diagrama de mai jos:

Structura taxelor in Imperiul Roman

Sistemul de taxare inițiat în vremea lui Augustus a asigurat atât dezvoltarea inițiativei private și a  unei economii de piață prospere cât și necesarul pentru o bună administrare și dezvoltare teritorială a imperiului. Cu banii strânși din taxe, Augustus a reparat drumurile existente și a creat drumuri noi, instituind un aparat administrativ având în conducere persoane cu rang pretorian pentru menținerea în bună stare a infrastructurii de drumuri și dezvoltarea sa. Augustus însuși și-a asumat rolul de conducător al acestui aparat administrativ, dovedind o viziune absolut corectă în ceea ce privește importanța rutelor comerciale și militare. Ca urmare a dezvoltării rețelei de drumuri și a creșterii siguranței deplasării în lungul lor, comerțul a înflorit iar armata a câștigat în mobilitate.
Egiptul, socialist și strict reglementat a reprezentat sursa principală de grâne care asigura pacea socială în Imperiu. Politica de circ și pâine inițiată încă în perioada republicană a fost continuată de către Augustus, în vremea sa peste 200000 de cetățeni romani având asigurată hrana prin grija Împăratului care o finanța împreună cu circul din veniturile produse de imensa sa proprietate, Egiptul.

Era inițiată de Augustus nu a durat mult. Mai precis, a durat până în momentul în care cheltuielile ocazionate de administrarea Imperiului, armată și subvențiile sociale au crescut peste măsură. Septimiu Sever a ridicat, de exemplu, nivelul cheltuielilor sociale adăugând la distribuția gratuită de grâne, uleiul de măsline iar împărații care i-au succedat au adăugăt, ocazional, carnea de porc și vinul. Din ce în ce mai pmulte orașe (de exemplu Constantinopolul, Antiohia și Alexandria) au primit dreptul de a găzdui cetățeni romani mărind astfel numărul de asistați sociali. Sigur, ne referim aici doar la cei care erau cetățeni, adică la bărbații adulți cu domiciliul stabil în Roma și în cele câteva orașe care, în timp, s-au bucurat de acest privilegiu. Dar numărul lor era foarte mare iar politica de pâine și circ din ce în ce mai sofisticată.

Chiar dacă în Imperiu au existat bănci, iar politica de taxare și lipsa de reglementări erau extrem de favorabile dezvoltării sistemului bancar, grosul economiei romane a funcționat fără credit. În aceste condiții, lipsa de lichidități era exclusiv o consecință directă a cheltuielilor statului. Cu alte cuvinte, perioadele în care statul avea cheltuieli mari produceau o lipsă de lichidități și deci frânau dezvoltarea economică. Primul moment în care această lipsă de lichidități s-a manifestat semnificativ a fost în timpul domniei lui Nero ca o consecință a cheltuielilor mari cu întreținerea birocrației și a armatei precum și a construcțiilor grandioase necesare hrănirii apetitului de circ. Existau două căi de ieșire din această criză: creșterea taxelor sau devalorizarea monedei. Pentru că nimeni nu și-a pus problema că modelul economico-politic își atinsese limita. Prima soluție aleasă pentru a evita criza de lichidități a fost devalorizarea monedei. În special a dinarului de argint (moneda cu cea mai mare circulație) prin diminuarea cantității de argint conținută în monedă. Sigur, inflația poate fi considerată și ea o formă de taxare mascată. Lăsând monedele vechi și noi să circule în paralel, s-a mai produs un fenomen absolut predictibil: moneda nouă a scos de pe piață moneda veche pe care romanii preferau să o tezaurizeze datorită conținutului mai mare de argint. Și tot predictibil, taxele erau plătite în moneda nouă. Așa că, în scurt timp se revenea la criza de lichidități. A existat un moment în care împăratul Domițian a înțeles mecanismele inflației și a protejat moneda de aur menținându-i puritatea. Dealtfel, campaniile în Dacia și în Orient au avut ca scop punerea sub control a unor noi zăcăminte de aur, care să asigure stabilitatea acestei monede.

Tot Domițian a inventat taxele pe care provinciile erau obligate să le plătească în monede de aur pentru a marca victoriile militare. Unii dintre Împărații care i-au succedat, au inventat victorii pentru a obține un supliment de taxe, iar aici Caracalla s-a dovedit a fi campion. Caracalla, fiul și asasinul medicilor care prin grija lor i-au prelungit viața lui Septimiu Sever, învățase de la tatăl său secretul guvernării: plata bună a armatei și administrației și liniștea socială dată de pâine și circ. Așa că, una dintre măsurile sale de proaspăt împărat a fost creșterea salariilor acestor două categorii majore de bugetari cu 50%. Enorm pentru cât putea Imperiul să-și permită. După perioada de maximă înflorire economică a Imperiului inaugurată de către Augustus și după momentul de maximă expansiune din vremea lui Traian, adică nici după 200 de ani, asasinarea lui Commodus, fiul lui Marc Aureliu, indica două lucruri: împăratul era la discreția armatei și a gărzilor pretoriene iar prezența unui Senat democratic și activ încurca împăratul în planurile sale de putere absolută.

Pertinax fusese proclamat împărat de garda pretoriană și asasinat de aceasta. I-a succedat pentru câteva luni un împărat obscur care câștigase licitația făcută de garda pretoriană pentru poziția de împărat, iar după executarea sa din ordinul Senatului împăratul ridicat pe scut de legiunile Panoniene, Septimiu Sever, avea lecția învățată: putere se menținea cu bani dați armatei și administrației și cu slăbirea democrației, adică distrugerea Senatului. Pentru asta trebuiau mai mulți bani, iar denominarea a început să fie dublată de creșterea taxelor. Senatori erau puțini iar populația nu era foarte fericită să vadă un corp care vorbea mult și nu făcea lucrurile spectaculoase pe care le făceau împărații. Așa că sistemul de taxare a început să fie diversificat odată cu creșterea numărului celor care erau taxați. A apărut taxa pe moștenire, pe eliberarea sclavilor, pe averile mari, apoi cea pe avere pur și simplu și chiar dacă nivelul taxelor din vremea lui Augustus a rămas nemodificat, a fost introdus practic un mecanism de impozitare progresivă. Statul Roman își făcea tranziția de la sistemul liberal de piață la socialism. Și de la existența sa ca stat la nimic.

Denominarea dinarului de argint a continuat, acesta ajungând de la o puritate de 94% argint în monedă în vremea lui Augustus la 0,02% argint în monedă la sfârșitul Imperiului Roman de Apus. Adică în mai puțin de 300 de ani.

Devalorizarea monedei de argint in Imperiul Roman

Cheltuielile militare au crescut, chiar dacă Imperiul se micșora sub presiunea triburilor germanice, cei care făcuseră averi din economia liberală s-au împuținat și și-au pierdut puterea politică, administrația a devenit numeroasă și puternică pentru a asigura fluxul de taxe iar oamenii obișnuiți momiți cu mult circ și pâine, ceea ce însemna un nivel mai mare al cheltuielilor. Motorul economic al creșterii imperiului era sufocat de statul care devenise atotputernic. Din ce în ce mai mulți locuitori ai Imperiului erau făcuți cetățeni pentru a mări baza de taxare. Într-o primă etapă, mulți meșteșugari au preferat să părăsească orașele pentru a-și pune agoniseala la adăpost, trecând din zona economiei taxabile în cea cu taxe mai blânde a economiei naturale. Dar mâna lungă a statului a început să îi urmărească și aici.

Criza de monedă a devenit endemică în pofida denominării accelerate a monedei de argint, lovind greu economia romană și bugetul Imperiului. Împărații au crescut nivelul taxelor în natură, ceea ce a pus în dificultate agricultura și a creat nemulțumiri. Dar atât timp cât Egiptul și Cartagina generau resurse în mod constant, majoritatea populației avea circul și pâinea asigurate, armata și administrația erau oarecum mulțumite, iar când nu erau schimbau Împăratul, Imperiul părea a funcționa în continuare. Atunci când Imperiul a fost divizat de către Dioclețian anul 285, cele două grânare Egiptul și Cartagina au rămas să alimenteze fiecare dintre cele două jumătăți. Divizarea a devenit permanentă în anul 395 când Teodosius a lăsat moștenire fiilor săi câte o jumătate din Imperiu. În Imperiul Roman de Apus, cucerirea fără luptă (majoritatea locuitorilor preferaseră în ziua aceea să meargă la hipodrom) în anul 439 a Cartaginei de către vandalii lui Gaiseric, a tăiat sursa de alimentare a Imperiului, punând în dificultate bugetul militar și pacea socială asigurată prin pâine și circ. Un timp, creștinismul în ascensiune a suplinit scăderea de rații și cheltuielile din ce în ce mai mici cu circul, asigurând coeziunea socială pașnică în multe părți ale Imperiului.

Taxarea din ce în ce mai împovărătoare a făcut însă ca cei mai mulți dintre locuitorii statului Roman să îi privească pe goții care nu aveau taxe și care veneau cu o filosofie nouă de viață, cea a libertății, ca eliberatori. Armata, constând din trupe plătite, nu mai avea resurse pentru a fi menținută, iar cuceriri care să-i asigure o pradă bogată nu mai aveau unde să fie făcute. Circul și pâinea începuseră să sufere din cauza lipsurilor. Așa că foarte puțini dintre cei aflați pe teritoriul Imperiului Roman de Apus au regretat stingerea focului sacru atunci când Alaric a cucerit Roma. Ambiguitatea dualității celor două imperii (de răsărit și de apus) a făcut ca dezmembrarea Imperiului să fie un proces lent și difuz, fărâmițarea fiind de fapt ultimul act.

Imperiul Roman a dispărut pentru că economia sa a degenerat. A fost un imperiu măcinat din interior de speranța că pacea socială poate fi menținută la infinit mituind marea masa a locuitorilor cu circ și pâine, aducând resurse noi prin cuceriri militare și menținând pacea la granițe cu o armată puternică și asigurându-și veniturile cu ajutorul unei administrații supradimensionate. A început ca o economie liberală cu o ușoară componentă socială și a eșuat într-o economie socială de piață cu o componentă militară, socială și administrativă hipertrofiată. A încercat să supraviețuiască prin inflație și suprataxarea componentei economice active a societății și a sucombat în momentul în care aceasta nu a mai avut forța de a susține statul-mamut. A durat, cu mărinimie ceva mai mult de 400 de ani, din care creșterea a fost în primii 100. Șansa lui a stat în lentoarea ciclului economic, Imperiul fiind un stat cu precădere agrarian, cu un apetit tehnologic minor și bazat pe resurse produse în provinciile cucerite. În absența acestor resurse, modelul economico-politic roman ar fi supraviețuit mai puțin. Principalul mecanism care l-a pus la pământ a fost inflația și suprataxarea elementelor active ale societății. Ambele necesare pentru menținerea administrației, armatei și componentei sociale.

Imperiul Roman a fost primul exemplu din istorie că economia liberală și socialismul nu pot conviețui. A fost primul exemplu din istorie că banii nu pot fi multiplicați administrativ fără ca acest lucru să afecteze grav funcționarea statului. A fost primul exemplu din istorie că orice construcție politică bazată pe frică nu poate supraviețui fricii.

14 răspunsuri to “Amintiri din viitor (I)”

  1. rabarbura naturala Says:

    Frumos scris, cred ca e si bazat pe informatii reale, deci e pertinent. Cel mai important de retinut este faptul ca sunt multe similitudini cu situatia actuala, nu doar din Romania ci din toata lumea ”civilizata/occidentală”. Și că ciclurile de azi sunt mai rapide. Deci….

  2. floringradulescu Says:

    Draga Pambi, foarte instructiva postarea, multumesc mult, era un comentariu care trebuia facut de mult, Djuvara parca incepuse si Domnia sa o discutie pe tema aceasta, dar concluziasa era usor „out of nowhere” decaderea se citea in faptul ca imperatorii nu mai erau autohtoni- si analiza se continua la istoria moderna. Nu stiu sa postez la povestile mai vechi, e prima data candscriu un comment la un blog, dar referitor la povestea printerelor 3d, care de asemenea mi-a placut f. mult– cred ca printerele viitorului ar trebui sa fie 1) 4d si 2) printere quantice quantice (care sa scrie in structura fina (subatomica) a materiei, (si de nu atunci mai corectam si adn-ul).
    Macar din punct de vedere teoretic ar trebui explorata acesta posibilitate-in fond ce sens are un quantum computer fara un printer asociat. Daca ar fi sa urmam ideea dezvoltata de grupul „Singularity” prin 2200 ar trebui sa apara un printer cosmic?

  3. dan Says:

    Frumoasa lectie de economie, foarte bine sintetizata. Multumiri!

  4. vecinadeblog Says:

    Să înțelegem ca în absenta popoarelor migratoare care au atacat granițele imperiului, romanii oricum ar fi intrat în colaps, din cauza economiei lor ”socialiste”? Deci nu extinderea lor nesustenabilă, ci taxele i-au prăbușit?! Trecând peste faptul că vorbim de antichitate, iar socialismul a apărut după capitalism, care a apărut după feudalism, e o teorie…îndrăzneață.

    • vpambuccian Says:

      Nu. Nu din cauza economiei lor, care nu a fost niciodată socialistă. A fost doar sufocată încet, încet de taxe. O economie socialistă presupune ca proprietatea să fie a statului, fie că el este o abstracție în mâinile unui partid unic, fie că este personalizat de un faraon-zeu. Din cauza nivelului taxelor și, mai ales din cauza inflației a căzut Roma. Dacă romanii ar fi avut bani să plătească armata (care era dintotdeauna o armată de, hai să zic, profesioniști și nu mercenari) nici un fel de armată barbară nu ar fi avut nici o șansă în fața armatei imperiale într-o luptă în câmp deschis. Dar nu i-au avut, iar populația nu avea nici un fel de obligație sau pregătire militară. Taxele mari i-au făcut pe romanii de rând să îi privească pe goți ca eliberatori, pentru că goții nu aveau taxe, iar inflația a făcut ca goților să nu li se opună nici o armată. Apropo de opoziții, pe Attila nu l-a întors din drum armata romană ci Papa Leon I. Întorcându-mă la goți, goții nici n-au fost chiar atât de barbari și nici atât de sângeroși cum îi caracterizează istoricii romani. Erau doar triburi germanice care doreau să se stabilească în granițele imperiului și să devină agricultori. Admirau civilizația romană și doreau să trăiască și ei așa.
      Pe de altă parte, caracterizarea unei societăți ca fiind capitalistă sau socialistă nu are nici o referire la socialismul sau capitalismul ca sisteme politice moderne. Forme de organizare de acest tip au tot existat în istoria lumii. Sunt caracterizări cu care lucrează mulți istorici începând cu anii 20.

  5. vecinadeblog Says:

    Nu sunt experta in istorie, dar stiind ce inseamna capitalismul si socialismul cred ca ar fi mai bine sa se foloseasca pentru societatile pre-moderne termeni ca etatism, egalitarism etc.

    • vpambuccian Says:

      Nici eu nu sunt, dar am găsit caracterizări făcute așa în majoritatea cărților și articolelor pe care le-am citit. Nu mi s-a părut că ar genera vreo confuzie, așa că le-am folosit și eu.

  6. antrecalba Says:

    Dacă tot știm asta de atâta vreme, de ce nu învățăm nimic?

    • vpambuccian Says:

      Dacă aș ști să răspund la întrebarea asta, ar fi grozav. Nu știu de ce nu învățăm nimic. Poate că așa e și bine, într-o logică istorică. Habar n-am ce să zic.

      Oricum, într-un post următor am să scriu despre pattern-uri identice. Și când lucrurile arată identic, atunci când vorbim de indicatori esențiali, se și întâmplă la fel.

  7. Amintiri din viitor (I) | Romania MilitaryRomania Military Says:

    […] Articolul integral poate fi citit pe pambuccian.com […]

  8. bine_v_am_gasit Says:

    In concluzie vad ca lacomia I-a terminat. Din lacomie au inceput sa cucereasca resursele vecinilor. Lacomia I-a facut urati de toti cei din jur. Vad ca au inghitit mai mult decat puteau mesteca. Apoi au dat de unii mai tari care I-au spulberat: hunii.

  9. bine_v_am_gasit Says:

    As adauga la lacomie inca un element care a dus la aceasta istorie singeroasa a omenirii. Frica. Omul are o frica inoculata de mic ca pierde ceva. De aia cred ca oamenii nu sunt incapabili sa accepte banii ca pe ceva pragmatic si standardizat. Oricum SUA intretine cultul fugii dupa bani – orice are un pret, timpul este bani, unchiul Sam etc. expresii arhicunoscute care vin de peste ocean. Sa presupunem ca banii sunt puncte pe cartela inregistrate undeva intr-o baza de date. Mereu va fi frica ca sistemul va cadea, ca va fi fraudat etc. Frica in sine este mai nociva decat faptul in sine care normal ca se poate intampla. De aici si repecursiunile in sistem. Cu cat un sistem este mai centralizat, caderile de la centru vor produce unde de soc mai mari, tocmai datorita dependentei fata de centru. Si atunci unde este scaparea. In noi. Am senzatia ca frica si lacomia sunt mult mai daunatoare daca sunt mai multi oameni. Cantitatea de frica si lacomie eu cred ca se amplifica o data cu cresterea polpulatiei. Voi ce ziceti?

  10. testokick Says:

    Frumoasa expunere cu bataie spre ideea de ciclicitate a istoriei. Din toata poveste se vede clar(sau cel putin eu asa am inteles…hîc) ca sfarsitul imperiului neoroman este pe duca. De fapt aparatul sucomba sub propria greutate insa intrebarea imediata este nu daca invatam ceva din asta ci daca aparatul noilor romani eliberatori si oferitori de democratie vor trage pe multi in abis.

  11. GeorgeGMT Says:

    Nu cred ca putem vorbi de socialism, in sensul sau doctrinar de secol XX, in Egiptul din secolele I-V. Era doar un sistem medieval, bazat pe propietatea mijloacelor de productie, de tip european-feudal. Taranii nu aveau incotro: munceau sau mureau de foame.

    In privinta cauzelor prabusirii Imperiului Roman si nu nu mai a lui, cauza principala si de fapt singura cauza, sau cauza-mama, este CORUPTIA. Atat cea economica cat si cea morala.
    Coruptia a facut ca birocratia sa fie creasca, sa fie plina de incompetenti si sa ruineze statul din interior, iar coruptia morala a incurajat pomenile electorale, pentru ca asta erau in esenta “painea si circul”.

    In mod natural criza economica este un lucru local si sectorial dar odata ce adminstratia se extinde/centralizeaza si incepe sa soarba bani din economia reala si sa-i foloseasca ijn scopuri neeconomice, criza devni una de sistem.
    Coruptia este factorul dominant in distrugerea economica a unei tari si la fel ca in cazul Romaniei actuale duce incet-incet la disolutia statului si poate chiar a unei natiuni.
    Problemele pe care Romania le are astazi, incepand cu cele economice si ajungand la demografie provin din coruptie si incompetenta pe care aceasta o genereaza, dezvoltand un capitalism de ginta, tribal si anti-economic.
    Centralizarea efectiva a conducerii uni stat il fac foarte vulnerabil si ii incetinesc drastic toate ciclurile naturale, incepand cu cel economic.

    Daca am merge cu teoria la absurd putem spune ca daca maine tot aparatul central al statului din Romania ar disparea, ne-ar fi mult mai bine. Daca guvernul, parlamentul, ministerele si toate agentiile si comisiile ar fi externalizate catre alta tara, Romania si-ar reveni economic intr-un timp destul de scurt, de unde putem trage concluzia ca birocratia si administratia centrala, mare parte si din cea locala, este de fapt o tumoare canceroasa care distrug libera initiativa si fura o parte importanta din munca cetatenilor oferind in schimb servicii de foarte proasta calitate…
    Practic aceasta birocratie inutila traieste fara sa produca nimic, desi o tara are in mod clar nevoie de un sistem birocratic centralizat, dar nimeni nu are nevoie de o astfel de tumoare…

    Sa vedem ce va iesi atunci cand plafonul de indatorare va creste excesiv, pt ca noi nu sutem SUA.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: