Home VI. Diverse 1.1 Brâncuși și oul dogmatic

1.1 Brâncuși și oul dogmatic

Nu știu dacă Brâncuși l-a întâlnit vreodată pe Einstein. Cred că nici cărțile lui nu le-a citit. Este remarcabilă însă aceeași înțelegere a lumii folosind unelte ale minții atât de diferite. Einstein spune în cartea sa că „nu au o semnificație fizică nici locul nici momentul în care se produce un eveniment, ci evenimentul însuși”. De aceea el introduce un univers al evenimentelor, un spațiu cu patru dimensiuni dintre care trei spațiale și una temporală în care componenta spațială nu este izolată de cea temporală ca la Newton ci momentele pot trece în locuri și locurile în momente. Probabil că cea mai bună vizualizare a acestui lucru ne-a dat-o Brâncuși. Instinctiv, aducând o tradiție populară într-un secol care a îndrăznit enorm în ceea ce privește cunoașterea. Marele fizician japonez Hideki Yukawa spunea că „natura este simplă în esența sa” și o vizualizare a simplității fundamentelor relativității a fost adusă în atenția omenirii de un artist desăvârșit care spunea că „simplitatea este complexitatea rezolvată”.

Succesiunea de clepsidre care curg unele în altele din coloanele lui Brâncuși aduc împreună două lucruri care vin din ADN-ul cultural european: liniaritatea timpului (Newton spune despre timp că el „curge” liniar spre deosebire de modelele culturale asiatice care spun despre timp lucruri foarte diferite, de exemplu ciclicitatea sa din spațiul Indian, acolo unde reprezentarea cea mai potrivită ar fi cercul sau spirala) și faptul că spațiul și timpul se obiectivează la nivelul evenimentelor (lucru tocmai spus de Albert Einstein cu un deceniu înainte ca Brâncuși să facă primele schițe pentru coloane).

Coloana cea mai cunoscută, coloana infinitului de la Târgu Jiu, a fost realizată ca parte a unui monument comandat în anul 1934 de către Societatea Liga Națională a Femeilor Gorjene pentru cinstirea eroilor din Primul Război Mondial. România era la acea dată mare având în fruntea sa pe regele Ferdinand supranumit Întregitorul. Și se apropia, din păcate, de apogeul ei. Nu este atunci de mirare că ceea ce reprezenta în acel moment societatea civilă își permitea să comande o lucrare de o asemenea amploare unui sculptor care era deja considerat unul dintre marii sculptori ai vremii. Faptul că Brâncuși a ales coloana sa, reprezentare a spațiu-timpului, ca simbol central al unui monument dedicat prețuirii eroilor care se jertfiseră pentru România Mare este un semn al credinței sale ferme în eternitatea și semnificația culturală europeană a acestei construcții.

Brâncuși este un înțelept al simbolurilor fundamentale ale spațiului nostru cultural, simboluri pe care le expune cu sinceritatea brutală a unui țăran care crede profund în ceea ce spune. Multă lume a vorbit despre influențe cubiste în opera sa. Sigur, geometria este o modalitate extrem de eficientă de reprezentare a realității. Dar ea nu este apanajul cubismului. Cred că Brâncuși a redeschis mai degrabă un drum articulat cu mulți ani înaintea sa. Cu atât de mulți ani în urmă încât se confundă cu apariția speciei noastre. Dacă privim coloanele sale vedem în ele zig-zag-ul scrijelit pe o scoică de Homo Erectus cu mult înainte de apariția speciei noastre și care se găsește azi în absolut toate culturile. În general ca simbol al apei și aici ceea ce par a fi clepsidre în coloanele sale vin cu fluiditatea universului evenimentelor din relativitatea lui Einstein.

Brâncuși a deschis un drum pe care au mers foarte puțini alți artiști. Henry Moore l-a altoit cu un suprarealism venind mai degrabă din picturile lui Dali și a generat un curent luxuriant în sculptură. Puritatea axiomatică a lui Brâncuși e foarte greu de urmat și menținut la nivelul ei fundamental. Poate că singurul care a reușit lucrul acesta în artă a fost pictorul german Hans Hartung și, într-o oarecare măsură pictorul rus Wassily Kandinsky. Nimeni nu a făcut însă lucrul ăsta mai bine ca Brâncuși pentru că el a fost începutul acestui tip de renaștere. Și nu știu de ce gândul mă duce la versurile lui Dan Barbilian din Oul Dogmatic: „Căci vinovat e tot făcutul/ Și sfânt, doar nunta, începutul.” Brâncuși este un paradoxal făcut al începutului.

1 COMMENT

Leave a Reply

Cele mai citite

1. Pur și simplu despre lumea de azi

Un bun prieten m-a întrebat azi de ce am făcut un blog despre ceea ce a numit el "viitor",   Mai întâi pentru că nu...

2.1 – Despre aminoacizi și proteine

Un aminoacid este o moleculă compusă dintr-un atom de carbon legat de o amină (NH2), un radical (R) și un carboxil...

1.2. Cei cărora le datorăm schimbarea paradigmei

Despre oamenii care au domesticit pentru prima dată o plantă știm foarte puțin. Știm doar că ieșiseră din Africa și se...

Ultimile postări

1.1 Brâncuși și oul dogmatic

Nu știu dacă Brâncuși l-a întâlnit vreodată pe Einstein. Cred că nici cărțile lui nu le-a citit. Este remarcabilă însă aceeași înțelegere a lumii...

2.1 Tehnologii utilizate în agricultura verticală

Având câteva decenii în spate, agricultura verticală s-a dezvoltat în jurul a două clase tehnologice majore. Ambele presupun creșterea plantelor fără sol și diferă...

5.1 Permacultura și Marele Platou de Loess al Chinei

Marelui Platou de Loess al Chinei reprezintă locul în care a apărut prima civilizație agricolă din Asia. Se întâmpla acum 11.500 de ani. De...

0. Ken Robinson sau de unde ar trebui să regândim sistemul

Ken Robinson este cel care mi-a cristalizat gândurile despre educație. De aceea, nu pot deschide secțiunea acesta a blog-ului fără ideile lui sintetizate atât...

1. Pur și simplu despre lumea de azi

Un bun prieten m-a întrebat azi de ce am făcut un blog despre ceea ce a numit el "viitor",   Mai întâi pentru că nu...
%d bloggers like this: